Piața valutară s-a deschis ieri peste pragul de 4,42 lei, la 4,42 – 4,4230 lei, cu circa jumătate de ban peste închiderea de marți. Volumele reduse de transfer și presiunea pe cumpărarea de valută au urcat euro până la 4,4250 lei, urmată apoi de o revenire spre pragul de 4,42 lei. Cursul dolarului american a urcat de la 3,4398 la 3,4471 lei, iar cel al francului elvețian a scăzut ușor, de la 3,6372 la 3,6340 lei. În regiune, moneda poloneză se deprecia față de cea unică la 4,181 – 4,193 zloți, însă cea maghiară se întărea la 300,3 – 302,8 forinți, investitorii începând să se obișnuiască cu măsurile luate de noul șef al băncii centrale de la Budapesta. Perechea euro/dolar se tranzacționa între 1,2790 și 1,2837 dolari, chiar dacă șomajul din zona euro a urcat în februarie la 12%, iar indicele activității economice a înregistrat o scădere îngrijorătoare. Investitorii s-au arătat mai interesați de declarația Christinei Lagarde, directorul general al FMI, referitor la faptul că instituția pe care o conduce a pregătit un miliard de euro pentru ajutorul financiar care va fi acordat Ciprului. În piața la termen de la Sibiu, euro se tranzacționa pentru iunie la 1,2807 – 1,2850 dolari, iar uncia de aur cu scadența lunară scădea la 1.564 – 1.577,6 dolari.
Cursul monedei europene a urcat ieri de la 4,4179 la 4,4228 lei, evoluția depreciativă a leului fiind asemănătoare cu cea a zlotului polonez, semn că situația precară a sistemului financiar cipriot și cea politică din Italia mențin aversiunea față de risc la cote mai ridicate decât de obicei.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii