Vineri, 22 martie a.c., între orele 13-15, cu plecare din piața „Nada Florilor” a municipiului Fălticeni, se va desfășura ,,Marșul pentru Viață” organizat de Asociația „Bucovina Profundă” în colaborare cu unitățile școlare din municipiul Fălticeni. Marșul va porni din fața Catedralei ,,Învierea Domnului” și se va desfășura pe traseul Aleea Pietonală – Primărie – str. M. Eminescu – Spitalul Municipal – str. N. Beldiceanu – Biserica „Sf. Ilie” – str. 2 Grăniceri – Statuia Grănicerului – Casa Cărții – Catedrala ,,Învierea Domnului”. Prof. Dana Stavovei, reprezentanta asociației, ne-a informat că scopul acțiunii publice îl constituie promovarea dreptului la viață pentru copilul nenăscut și afirmarea valorilor vieții umane, în contextul importantei sărbători creștine „Buna Vestire” din data de 25 martie, considerată sărbătoarea femeii și mamei creștine. „Ajuns la a IIIa ediție națională, cu o participare în creștere, marșul are ca scop afirmarea și sprijinirea unor valori esențiale: dreptul la viață al tuturor persoanelor începând din momentul concepției și familia ca temelie a unei societăți prospere. Tema din acest an a «Marșului pentru Viață» este prezentată sub forma unui mesaj-manifest adresat publicului: «Iubește-i pe amândoi! – Asumă, ajută, adoptă!». Manifestul este o invitație la implicare în sprijinul femeilor însărcinate, care sunt constrânse să apeleze la avort din cauza indiferenței și a lipsei de ajutor, uneori chiar din partea celor apropiați” ne-a informat Bogdan Ioan Stanciu, președintele Asociației „Pro Vita”. „Marșul pentru Viață”, va fi organizat în 27 de orașe și comune din țară, de asociații și fundații civice creștine.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii