Ministerul Mediului și Schimbărilor climatice organizează astăzi, 20 martie a.c., în comuna Todirești, „Seminarul pentru formare de formatori – educație ecologică”, din cadrul „Campaniei de sensibilizare și conștientizare a Proiectului «Controlul integrat al poluării cu nutrienți»”. Manifestarea are loc la Școala Gimnazială Todirești, de la ora 12,30. Proiectul „Controlul integrat al poluării cu nutrienți” are ca scop reducerea poluării apei și solului cu nutrienți prin investiții pentru depozitarea gunoiului de grajd și informarea publicului pentru păstrarea surselor de apă curate. Investițiile se derulează în 69 de localități din zone vulnerabile la poluarea cu nutrienți. Campania de promovare a proiectului urmărește conștientizarea oamenilor la riscul poluării cu nitrați și responsabilizarea acestora pentru depozitarea deșeurilor animale. În județul Suceava campania a debutat cu o manifestare similară la Cajvana, pe 15 martie.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii