Inspectorii de muncă suceveni au efectuat, luna trecută, pe linia relațiilor de muncă, 332 de controale, anunță directorul executiv al Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava, Romeo Butnariu. Potrivit lui, în urma verificărilor întreprinse, lucrătorii din subordine au aplicat 109 sancțiuni contravenționale, valoarea amenzilor date ridicându-se la 102.800 lei. Butnariu arată că, în județul Suceava, munca nedeclarată continuă să persiste, 3 angajatori fiind depistați că au primit la muncă persoane fără forme legale de angajare. În cauză sunt 4 „prestatori” care își desfășurau activitatea fără contracte individuale de muncă. Agenții economici în cauză au fost amendați cu un total de 40.000 lei. Cu prilejul descinderilor, aflăm că inspectorii de muncă au constatat și alte deficiențe legate de relațiile de muncă, printre acestea numărându-se nerespectarea prevederilor legale privind acordarea concediilor de odihnă, repausul săptămânal și munca suplimentară. Lucrătorii ITM au mai depistat că operatorii economici au încălcat dispozițiile legale referitoare la obligația de a ține evidența orelor prestate de către fiecare salariat, că aceștia nu păstrează registrului general de evidență a salariaților la sediul propriu și că respectivii nu transmit modificările intervenite în registrul general de evidență a salariaților.
Pentru muncă la negru
> Ei aveau 4 „prestatori” care își desfășurau activitatea fără contracte individuale de muncă
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii