Cum să supraviețuiești în mizerie ?

Aș încerca să ofer niște sfaturi, dar nici măcar eu nu mai cred în ele. Am trecut din nou prin episodul în care demnitarii își gonflează imaginea prin sărbătorirea celor două zile, tradiționale, ale poporului român mult încercat. Câtă generozitate din partea lor prin simplul gest de a oferi floarea de 8 Martie femeilor…

 

Dar atenție, uitați-vă bine pe unde călcați, e posibil să nimeriți în fecalele vreunui câine neatent, într-o baltă plină cu apă-noroi sau să alunecați pe o coajă aruncată dintr-o mașină scumpă, dar din păcate fără dotări civilizate!… E mai bine la „oraș” ca la țară, spuneam cândva, gândindu-mă la beneficiile canalizării și ale șoselelor asfaltate! Doamne! Niciodată „orașul” Suceava nu a arătat mai grotesc ca în acest an, cu zăpada neagră lăsată pe marginea drumurilor, cu gropile înfundate cu apă/noroi ori acoperite cu pavelele domnului respectiv (unde s-a mai văzut așa ceva??), cu gunoaiele aruncate de… „cetățenii” cazați în blocuri, care acoperă spațiile verzi, de fapt multicolore… mi-e jale și mă doare sufletul când mă gândesc la copiii care, în drumul lor spre școală, ajung mai murdari decât cei care străbat kilometri buni prin satele montane. Și mă întreb de ce mai există acea Gardă de mediu și ce face ea? E aservită cuiva, care sunt atribuțiile acestui organism? Nici nu mai bat în domnul primar, săracul, el a ieșit să măture strada, să mai arunce cu nițel praf în ochii localnicilor și, posibil în ai consilierilor care stau și se gudură pe lângă el, încasând lefuri uriașe în numele bunăstării urbei. Ei nu văd, săracii… Mă întrebam, de asemenea, ce activități se petrec în coșmelia ridicată pe mormintele unor castani din fosta curte a Bibliotecii „I.G. Sbiera”? Ce turism promovează cei de acolo și pe cine informează ei cu privire la turismul din județul ori orașul acoperit de munții de zăpadă neagră, prin gropile „reparate” cu pavelele discretului domn?… Căci nu am văzut pe nimeni intrând sau ieșind de acolo, în afara angajaților, dar nici picior de turist! Mă uit cu tristețe la lumea care populează azi această localitate, oameni puși pe harță, vorbind tare și grosolan, veniți la „oraș” ca să realizeze ceva, niște oameni necăjiți, neinstruiți care nu-și bat capul dacă calcă pe roze sau pe fecale, pentru ei e același lucru. Dar cel mai tare mă doare lipsa noastră de curaj și de atitudine, pentru că majoritatea dintre noi vorbim și ne plângem, dar nu facem nimic. Zâmbim demnitarului care ne oferă floarea de 8 Martie, călcând în noroiul până la gleznă, iar apoi blestemăm pe cei care l-au împușcat pe Ceaușescu, gândindu-ne că, măcar din punctul ăsta de vedere, copacii înfrunzeau verde și florile înfloreau colorat pe vremea lor. Oamenii sunt lipsiți de orizont, dar nici nu au curajul să ia atitudine. Ce te costă să ieși în jurul propriului bloc și să cureți nițel spațiul verde, să sădești o floare ori un copac, să te reții să mai scuipi ori să arunci țigara pe jos sau pur și simplu să atragi atenția celor care fac asta ostentativ și dobitocește, pentru că ăsta e nivelul?! Să pui mâna pe o lopată când troienele sunt până la genunchi și să cureți puțin mizeria care, până la urmă, tot pe tine te deranjează Probabil că edilul-șef are multe pe cap, dar consilierii ăia care dorm în neclintire și încremenire ar putea să iasă pe teren și să propună soluții sau să se consulte cu cetățenii, în aceeași poziție de șefi, despre cum s-ar putea cosmetiza localitatea, pentru că este vorba de imagine și de confortul nostru psihic (mă abțin în continuare să folosesc cuvântul oraș). I-am așteptat odată pe americani și n-au venit, am așteptat un președinte capabil și n-a fost să fie, la nivel local mă abțin să comentez, deși nimeni nu-i trage la răspundere pentru urâțirea progresivă și constantă a urbei. Acu stau și mă întreb ce mai așteptăm sau pe cine? Ne complacem în a supraviețui așa, în noroi, las’ că vine cineva și ne va face. Din păcate, cum ne așternem așa vom dormi. Mi-e milă însă de copiii noștri, că nu mai au ce și de la cine învăța… TEODORA ADAMOVICI