„Ce repede mai trece timpul…”

Despre Constantin Mangiurea se pot spune multe lucruri frumoase. Afirm aceasta bazându-mă pe faptul că a primit o educație sănătoasă, având ca suport principii morale și creștine.

 

S-a născut la data de 17 mai 1936, în comuna Poiana Stampei, din părinții Ilie și Victoria, învățători la școala din localitate. Tatăl a fost și director de școală în perioada 1934-1941. Oameni cu o conduită civică ireproșabilă, părinții s-au ocupat cu toată responsabilitatea de formarea caracterului acestui copil. După o serie de evenimente ce au zguduit viața socială și politică a țării, în perioada 1941-1945, precum plecarea pe front a tatălui, iar a mamei în refugiu, după război părinții se stabilesc definitiv în orașul de la poalele masivului Rarău, la Câmpulung Moldovenesc, ca învățători la școala din cartierul muncitoresc Capu Satului. Pentru ,,Ticuț”, așa cum i se spunea în copilărie, contactul cu școala nu a fost o problemă. Când i-a călcat pragul, deja știa să scrie, să citească și chiar stăpânea noțiuni elementare de aritmetică. Așa se face că încheie ciclul elementar numai cu diplome de merit. Și nu fiindcă era fiul directorului școlii, ci pe baza meritelor și a caracterului său. Aspecte confirmate cu toată convingerea și principialitatea de cel ce scrie aceste rânduri, care a fost coleg de bancă cu „Ticuț” până la finele celor șapte clase. Din 1950-1954, Constantin Mangiurea urmează Școala Medie Tehnică de Construcții Civile și Industriale din Câmpulung Moldovenesc, fiind cotat ca un absolvent cu un înalt grad de pregătire teoretică și practică. În primele luni după repartiția ca tehnician în cadrul Întreprinderii Miniere Vatra Dornei, s-a dovedit a fi preocupat de problemele tehnice de producție și, apoi, este promovat ca șef de șantier construcții miniere la Sectorul minier Dealul Rusului, unde reușește să realizeze o serie de lucrări de calitate, ca de exemplu: cabane confortabile pentru mineri, stații de compresoare, ateliere mecanice la minele Dealul Rusului, Arșița, Nepomiceni, Oița și Orata. Bun organizator, știind a lucra cu oamenii, tânărul de atunci Constantin Mangiurea, devine așadar, în numai câteva luni, foarte apreciat. În anul 1955, este încorporat pentru satisfacerea serviciului militar. În anul 1957, pe baza meritelor anterioare, este numit șef de sector la Furnalul de prelucrare a calcarului Izvorul Alb, din cadrul Întreprinderii de Industrie Locală Câmpulung Moldovenesc. Instalat în această funcție, ia o serie de măsuri tehnico-organizatorice menite să îmbunătățească fluxul de producție, dar și condițiile de muncă și protecție a muncii a celor 300 de muncitori din subordine, ce se ocupau de fabricarea varului și mozaicului pentru șantierele de construcții, a prafului filer, material atât de necesar în ameliorarea solurilor agricole ce aveau un procent ridicat de aciditate, a pietrei sparte pentru construcții și reparații de șosele. Tot aici exista și o secție de șlefuit și secționat plăci de marmură albă, unde lucrau 30 de specialiști, marmură necesară la restaurarea monumentelor istorice. În cei 11 ani cât a funcționat aici, ca șef de sector, Constantin Mangiurea a reușit cu oamenii din subordine să obțină o producție lunară de 600 tone praf filer, 800 tone var, 8000 tone piatră concasată pentru refacerea și întreținerea șoselelor, precum și marmura necesară la lucrările de artă ce se efectuau la vestigiile istorice din județ și nu numai, precum și calcarul necesar în procesul de producție al fabricii de zahăr din Roman. Datorită îmbunătățirii proceselor de producție și a condițiilor de muncă, muncitorii câștigau foarte bine, reușind să-și construiască case arătoase și durabile sau să-și procure animale din rase îmbunătățite. Avându se în vedere capacitatea sa organizatorică și tehnică, în anul 1970, Constantin Mangiurea este promovat în funcția de director al Întreprinderii de Gospodărie Orășenească din Câmpulung Moldovenesc, unde avea să muncească timp de 26 de ani. Evenimentele din decembrie 1989 îl găsesc în această funcție, iar oamenii i-au cerut să mai rămână încă trei ani în acest post. În anul 1992, se transferă ca tehnician constructor la S.C. Cominco din Frasin, unde lucrează încă 8 ani. În anul 2000, se pensionează pentru limită de vârstă și vechime. În toamna aceluiași an, cu argumentul calităților sale de bun manager, candidează pentru postul de primar al municipiului Câmpulung Moldovenesc. Și câștigă din primul tur, devenind edil-șef al orașului. În încheierea acestor rânduri aș mai spune că acest neobosit om a muncit foarte mult în viață, înfruntând cu stoicism greutățile vremelnice reieșite din ,,indicațiile prețioase” și punând pe primul plan omul și nevoile lui. Dacă soția a plecat de timpuriu acolo sus, printre stele, el rămânând ca singur să crească un copil, s-a descurcat onorabil și în această situație, iar Despina Mangiurea Ciulei a devenit în timp o bună și apreciată profesoară, ducând mai departe tradiția familiei. În momentul de față conduce în calitate de asociat destinele unei instituții de învățământ superior privat. Constantin Mangiurea, după cum mărturisește, are regretul că s-a desființat industria locală, fiindcă, potrivit lui, aceasta valorifica atâtea și atâtea bogății ce acum nu își mai găsesc utilitatea; iar șomajul este în creștere, țara se zbate din greu în sărăcie, baza fiind importurile. În fiecare dimineață, înainte de a intra în preocupările de pensionar ale zilei, privește cu nostalgie spre panoplia cu cele șapte medalii și la teancul cu diplome, suspină adânc și se confesează cu sine: ,,Ce repede mai trece timpul…”