A susținut profilul de 400 kV al magistralei Gutinaș – Bacău – Suceava

> Dialog cu ing. GHEORGHE ȘCHIOPU, omul care a racordat regiunea Suceava la Sistemul Energetic Național

 

– Trebuie să vă reamintesc că primul director al IRE Suceava, dl ing. Vlad Vasiliu, a venit de pe postul de inginer-șef adjunct cu investițiile de la IRE Bacău. Al doilea director al IRE Suceava, dl Barbu Emil, a venit de la IRE Timișoara de pe funcția de șef al atelierului de proiectare. Noi am avut deci, de la înființare, în 1961, și până în 1969, ca directori oameni foarte pricepuți în domeniul investițiilor. Eu doar am continuat această tradiție. La IRE Iași, dl Preda Laurențiu a fost primul director al întreprinderii, plecat tot de la IRE Bacău, iar al doilea a fost și a rămas timp de 26 de ani ing. Vasiliu Vlad, de asemenea format la școala IRE Bacău. Inginerul-șef Balaurescu Dumitru tot de la Bacău provenise. Într-un anume fel, acești oameni și-au arătat valoarea și prin rezultatele pe care le-au obținut în întreprinderile des-prinse din IRE Bacău. – Da, aveți dreptate și cred că mai există un motiv major adevărat și nu o justificare. Să nu uităm că în afara celor doi directori ai noștri, Stoica Gheorghe și Popescu Dumitru, care au ajuns până în vârful ierarhiei la București în MEE, au mai plecat din IRE Bacău tot la București la CIRE sau MEE și domnii Daniliuc Vasile și Mladinovici Aurel – ambii foști directori economici – inginerii Moisa Aurel, Merișca Dorin, Florescu Ștefan și economiștii Gociu Sava și Burghele Constantin. Ing. Ionașcu, tot de la noi, a ajuns inginer-șef al IRE București, iar ing. Frâncu, fost șef al serviciului investiții al IRE Bacău, a fost promovat ca director al IRE Vrancea. – Știu că atunci când s-a pus problema unei magistrale de foarte înaltă tensiune care să străbată Moldova de la sud la nord ați susținut ideea liniei de 400 kV și ați și prezentat această variantă pentru avizare la conducerea Ministerului Energiei Electrice. Cred că știți că abia în vara lui 2009 s-a pus în funcțiune linia 400 kV Gutinaș – Bacău – Roman – Suceava. Ce vizionar ați fost! – În calitate de șef al Atelierului de proiectare și responsabil al lucrărilor ce se concepeau la Bacău, eram nevoit să prezint lucrările emanate din studiile întocmite la Bacău, mai întâi la CTE din IRE Bacău, apoi la CIRE și ulterior la minister. De dezvoltarea SEN la minister răspundea, din 1976, de când fusese promovat adjunct al ministrului, chiar dl Popescu Dumitru, fostul nostru director. Încercări de avizare a acestei lucrări au mai existat, mai întâi la CIRE, însă Petre Meteș, energeticul acesteia, nici n-a vrut să audă. Eram buni cunoscuți, ne stimam reciproc, dar îmi spunea, râzând, că nu-i necesară tensiunea de 400 kV și că, atâta timp cât el va fi energeticul CIRE, lucrarea nu va trece. Idei similare veneau și de la Iași, unde universitarii, rulând programe specializate și performante pe calculator, au ajuns la concluzia că nu sunt necesare alte căi de curent la foarte înaltă tensiune pentru Moldova. Sigur că tendințele erau nefavorabile în acel moment, dar nimic nu rămâne pe loc. Cunoscând aceste opinii am prezentat, totuși, planșa pe care era figurat traseul liniei la minister. Consiliul Tehnico-Științific al MEE a avizat lucrarea, s-a inclus în planul de proiectare al MEE și al Institutului de Studii și Proiectări Energetice (ISPE), s-a trecut la elaborarea proiectului, apoi la executarea lucrării, concepută să funcționeze în prima etapă la 220 kV. Trecerea la funcționarea la tensiunea de 400 kV implica înlocuirea autotransformatoarelor de 220/110 kV cu transformatoare de 400/110 kV, în toate cele trei stații racordate la această linie (Bacău-Sud, Roman și Suceava). Ideea va continua și se va finaliza cu închiderea inelului de 400 kV de la Suceava la Cluj. Nu-mi atribuiți, vă rog, calități de vizionar. Eu sunt mai degrabă un sceptic, poate un realist. Cei din ISPE, care erau adepții tensiunii de 400 kV pentru transportul energiei și, în final, Popescu Dumitru, cel care a hotărât soluția, au fost într-adevăr vizionari. – Atunci când dl director Gheorghe Stoica a fost numit director al IRE București v-a convins să-l urmați pentru că avea mare încredere în dumneavoastră. De ce nu ați rămas la IRE București? – După numirea dlui Stoica în funcția de director general la IRE București, primul salariat pe care l-a luat de la Bacău a fost Vasile Daniliuc, eminentul contabil-șef al IRE Bacău, un om cu o mare pasiune pentru activitatea financiar-contabilă și o mare competență în domeniu. Avea o răbdare și un calm greu de închipuit. Cunoștea foarte bine legislația în vigoare. Nu ar fi lăsat pe cineva care-i adresa o întrebare să plece de la el fără să înțeleagă bine răspunsul la întrebarea pusă. Era de o moralitate impecabilă, era demn de toată încrederea. Pentru funcția de șef de sector, am fost desemnat să merg eu. Înainte de momentul plecării la București, în august 1963, am suferit un accident de motocicletă, în localitatea Răcăciuni, încât am plecat abia în februarie 1964, după ce am efectuat toate investigațiile necesare, grație bunului meu prieten Pompiliu Manea. Acesta era student la cursurile fără frecvență ale Politehnicii bucureștene și lucra ca asistent medical la Spitalul Fundeni. M-a luat la spital unde m-au consultat foarte mulți doctori, printre care doamna doctor Zarea, soția decanului de la Facultatea de Mecanică, Ștefan Zarea, care mi-a făcut electroencefalograma, doctor Popescu, radiolog, și mulți alții, oftalmologi, neurologi, cardiologi, psihiatri etc., încât, la plecarea din spital, în autobuzul spre oraș, din 15 persoane câte erau în acesta, 9 mă consultaseră pe mine. În cele din urmă am ajuns la academicianul C. Bălăceanu-Stolnici, despre care prietenul meu spunea că mergea lumea la el ca la Maglavit. Acesta mi-a garantat că 99,9% n-am nimic, încât pot să vin la București fără nicio frică. În discuția cu el își amintea cu plăcere de punctul de apropiere a Siretului cu șoseaua și cu calea ferată, la nord de Răcăciuni, pe care-l considera de o mare frumusețe. Înaintea plecării la București, Popescu Dumitru n-a vrut să-mi dea transferul, a spus că dacă mă consider prietenul lui să rămân aici, să-l ajut, și nu la București. Deși i-am spus că dacă nu mă simt bine revin la Bacău, nu m-a crezut. Abia la revenirea la Bacău mi-a aprobat transferul. Îl știam bine pe dl director Popescu Dumitru. El făcuse Facultatea de Electro-tehnică la Timișoara concomitent cu cea pe care o făcusem eu la Iași. Convocările militare de câte o lună pe an în vacanță le făceam împreună cei de la Timișoara, de la Iași și de la București în specialitatea telecomunicații. Îmi amintesc că la una din convocări, la Someșeni-Cluj, eram amândoi elevi-soldați în aceeași grupă, el în frunte, ca cel mai înalt, eu la coadă, ca cel mai scund. La București, mi s-a încredințat conducerea Sectorului de rețele București Vest, ce cuprindea rețelele din afara Bucureștiului: raioanele Buftea, Răcari, Snagov, Titu și Videle. La București-Est era Conecini Ion, cu care m-am înțeles foarte bine. Din punctul de vedere al serviciului totul mergea normal; cu locuința mergea mai greu. Aveam promisiunea corespunzătoare, dar nu se putea întrevedea momentul când se va realiza aceasta. Sectorul București-Vest începea să intre în regim normal de funcționare, personalul începuse să înțeleagă ce aștept eu de la ei, erau speranțe de mai bine. În primăvara anului 1965 au avut loc mai multe accidente mortale prin electrocutare, în SEN. S-a oprit întreaga activitate a personalului, până la instruirea și reexaminarea acestuia. Urma ca șefii ierarhici să declare pe proprie răspundere că subalternii și-au însușit normele de protecție a muncii, că le respectă, că garantează că nu se vor mai produce accidente, deci se poate relua lucrul. La ședința pe care am avut-o cu toți șefii de centre și subcentre de rețele, în prezența inginerului-șef adjunct, Diaconu Teofil (ulterior director al Întreprinderii de Distribuție a Energiei din municipiul București), după ce mi-am terminat expunerea pregătită pentru această discuție, Diaconu a zis: n-am nimic de spus în plus față de ce v-a spus tovarășul ing. Șchiopu; este absolut necesar să respectați întocmai ceea ce-a spus dânsul aici. Eram apreciat, începusem să am satisfacții, dar inima mă trăgea să mă întorc la Bacău. Și am făcut-o. – Știu că ați vrut să vă încadrați la IRE Iași și că dl director Vlad Vasiliu nu a dat curs cererii dumneavoastră. Care credeți că a fost motivul? – La înființarea IRE Suceava, a existat un ordin al ministrului energiei electrice prin care eram numit în funcția de șef Sector rețele electrice Suceava. M-am sfătuit cu dl director Stoica și mi-a garantat că, dacă nu mă prezint la Suceava inter-vine la ministru și mă scapă de o eventuală sancțiune, pentru nerespectarea ordinului. Cu dl director Vlad Vasiliu mă înțelegeam bine, după părerea mea, n-am avut nici un diferend, dimpotrivă. Lucram la sectorul Bacău când domnia sa s-a deplasat la Bacău, mi-a cerut și i-am oferit un braț de tip electromontaj pentru un corp de iluminat de tip Noris, pentru o lampă cu incandescență de 300 W, prilej cu care a insistat să vin la Suceava. Țin minte că odată a venit special la Bacău, iar când mi-am reînnoit refuzul, cred că s-a supărat și mi-a spus că și el îmi va refuza orice rugăminte de-a mea. După mai bine de 10 ani, când cei de la Bacău nu-mi dădeau un apartament corespunzător (aveam doi copii), m-am hotărât să mă transfer la Iași. M-a refuzat pe motiv că-s prea bătrân (aveam 40 de ani). Nu cred că dl Vasiliu a avut un alt mo-tiv, în afară de orgoliul rănit și satisfacția răzbunării. Regret că nu m-am adresat inegalabilului meu prieten Ioan Amihăiesei, care, cu siguranță, m-ar fi ajutat. Dar nu voiam să părăsesc rețelele electrice, deși la Grupul de instalații se realizau instalații electrice la construcții. (Va urma) Ing. OVIDIU MUSTAȚĂ