O exemplară slujire

 

Biserica, instituție dumnezeiască și omenească în același timp, întemeiată în istorie de Fiul lui Dumnezeu, a avut mereu slujitori care și-au pus viața întru slava ei și mărturisirea credinței primită de la Mântuitorul, Sfinții Apostoli și urmașii acestora, din adânc de istorie eclesială. Trăirea lor, conformă evangheliei, a fost definită întotdeauna cu mare admirație de cei care au privit cu ochi binevoitori lucrarea Bisericii în lumea cea mare, fără de care aceasta s-ar fi pierdut în întuneric și-n umbra morții. M-am străduit întotdeauna să apreciez darurile sădite prin harul lui Dumnezeu în oamenii Bisericii, pe care i-am întâlnit, ori de care am auzit vreodată vorbindu-se. Fără lucrarea harului lui Dumnezeu rămânem goi, sterili duhovnicește, sau departe, în lumea păcatului, dacă ar fi să facem referire la parabola Fiului risipitor. Marii slujitori ai Bisericii, cu precădere cei din perioada de aur a istoriei acesteia, împlineau în tăcere virtuțile și vorbeau mai puțin sau chiar deloc despre ele. Taci tu și să vorbească faptele tale!, după cum s-a spus de demult. De multe ori vorbirea unor monahi sau a preoților este săracă în epitete, imagini, forme și structuri literare, dar trăirea unora dintre ei este, din fericire, exemplară și lucrătoare în viața Bisericii. De aceea sfinții preoți de la țară (cum îi numea cineva) sunt parte din temelia acestei țări și a lumii care devine pe zi ce trece tot mai secularizată. Se lovește mereu în Biserică pentru adevărate sau părute carențe și, tocmai de aceea, instituția trece prin mari încercări, în fața oamenilor care nu vor și nu pot să înțeleagă infinita ei misiune în lumea strâmtă căreia ne facem și noi, într-o mică sau mai mare măsură, părtași… Aceste câteva gânduri doresc să cinstească în mod deosebit jertfelnica slujire a mai mult decât nonagenarului preot Ioan Iordăchescu din Fălticenii Sucevei, cu origini în satul Rădășenilor, sacerdot de vocație, înțelept și misionar responsabil, pastoral, întru totul dedicat misiei sale. Aprecierile pe care le-am făcut sunt motivate de fapte, împliniri, impresii puternice și amintiri care se brodau în jurul anilor ’80 ai veacului al XX-lea. Venise atunci la Fălticeni, din peisajul divin, mirific și aproape de Cer al Munților Stânișoarei, preotul Ioan Iordăchescu. Deși avea aproape vârsta pensionării se bucura de apreciere largă ca rezultat al unei pastorații îndelungate și rodnice într-un loc absolut minunat, pe drumul celest al literaturii române, de la Mălini, spre Crucea talienilor (italienilor) și Borca. Preotul Ioan Iordăchescu fusese nominalizat pentru demnitatea de protoiereu al Fălticenilor și s-a bucurat de aprecierea fericitului întru pomenire patriarh Teoctist, atunci Mitropolit al Moldovei și Sucevei, care l-a numit paroh la biserica și parohia Sfântul Ilie din Fălticeni, în locul preotului Valerian Lucaci, trecut la cele veșnice. Sunt și eu unul dintre martorii lucrării părintelui Iordăchescu la parohia Sfântul Ilie. Biserica se afla într-o avansată stare de degradare. Nu se mai lucrase deloc încă din vremea părintelui Modest Grădinariu, fost protoiereu de Fălticeni și ulterior transferat preot în Suceava. După venirea părintelui Ioan Iordăchescu, biserica Sfântul Ilie s-a aflat mulți ani în șantier. În exterior s-a lucrat în praf de piatră și ciment alb, a refăcut acoperișul, iar în interior s-a restaurat catapeteasma, s-a realizat mobilier nou (trei strane arhierești, două pentru cântăreți, 40 pentru credincioși, cafasul sculptat în lemn de stejar), s-a restaurat pictura, s-au făcut veșminte ori s-au procurat obiecte și vase de cult. Biserica era întotdeauna neîncăpătoare, se slujea cu mare evlavie, iar corul condus de experimentatul dirijor Vasile Orac, unul dintre marii cunoscători ai muzicii bisericești din ținutul Fălticenilor în a doua jumătate a veacului al XX-lea, dădea răspunsurile la liturghie. După un număr de ani, apropiindu-se de vârsta octogenară, părintele Ionică (cum i se spunea adeseori) a primit ca împreună slujitor pe pr. Ionel Marian, fost slujitor la Păiseni, Sasca Mare și Mică, iar mai târziu pe tânărul preot Teodor Marian, trecut dureros de repede în lumea veșniciei. Ultimii doi erau rude de sânge ale părintelui Iordăchescu, tatăl părintelui Marian fiind văr al părintelui pomenit. Părintele Ioan Iordăchescu a fost un om modest, calculat, cu măsură în toate, harnic, păstrător al tradițiilor și fin observator al realităților cărora le-a fost contemporan. A făcut parte dintr-o generație apreciată de preoți care și-au împlinit misiunea în ținutul Fălticenilor (mulți dintre ei școliți la Cernăuți, în illo tempore!) Nu uit să amintesc că la biserica părintelui Iordăchescu puteau fi întâlniți uneori la slujbe preoții pensionari Constantin Geanopol și Constantin Malanca, din aceeași galerie faimoasă a preoților fălticeneni. Trebuie să mai adaug că ultimii treizeci de ani părintele Ioan Iordăchescu a locuit pe strada Ion Creangă din Fălticeni, cunoscuta uliță a Rădășenilor, unde a muncit pentru cele ale casei, având până în anii din urmă chiar și animale domestice pe care le îngrijea alături de preoteasa lui. În zilele de sărbătoare, după-amiaza, puteau fi văzuți împreună o parte din preoții care locuiau pe strada cu cea mai mare densitate clericală din urbea de pe Șomuz, cvasiprezentă în literatura română. Era vremea marilor încercări, a tihnei sub furtuni, a întristărilor mângâiate tainic doar de lucrarea Duhului Sfânt, prezent mereu în viața Bisericii și a slujitorilor ei. Pe lângă aceste realizări și bucurii ale părintelui Ioan Iordăchescu, trebuie să spun acum, deși este poate prea tardiv, că a cunoscut grave umilințe, ca urmare a lucrării sale întreprinzătoare, curajoasă, din ultimii ani ai regimului totalitar, dar și a felului său de a fi. Cu toate acestea, durerile și înjosirile la care a fost supus l-au determinat să rămână până la urmă un luptător curajos. Ultimii doi-trei ani ai vieții l-au ținut, fizic, departe de cea din urmă biserică pe care a slujit-o. Retras din viața publică din pricina vârstei și a suferinței, a trăit perioada ultimă ca pe un timp al pregătirii prin liniște, meditație și rugăciune smerită. Cred că ar fi putut, cu un oarecare efort, să-și scrie memoriile care ne aduc aminte despre o lungă perioadă de încercare prin care a trecut Biserica. Avea multe de spus din bogata experiență de peste 30 de ani ca preot de țară (la Văleni și Poiana Mărului). Am avut posibilitatea să vorbesc cu enoriașii săi de pe Valea Suhăi, care l-au apreciat cu adevărat pentru calitățile ce le-a dovedit în toți acei ani. Era popular, corect, bun, milostiv, preot de ținută și vocație. Oamenii mergeau pe jos chiar și câțiva kilometri în răsfirata parohie pe care a păstorit-o, pentru a-i asculta slujba și predica. La rândul său, părintele Ioan Iordăchescu străbătea cu dificultate, mai ales în timpul iernii, distanțe apreciabile, vestind enoriașilor apropierea marilor sărbători, ori pentru a spovedi bolnavii, a le sfinți casele sau a-i petrece pe drumul către mormânt. Cine poate însă vorbi îndeajuns despre 95 de ani din viața unui preot jertfelnic, dintre care 80 i-a petrecut ca tânăr teolog și apoi sacerdot într-un parcurs al slujirii Domnului. Afirm cu încredințare și condescendență că Dumnezeu a coborât mereu în viața părintelui Ioan Iordăchescu, l-a ajutat și insuflat, i-a dat puteri și bucurii printre multele necazuri ale vieții. Dacă n-a rămas în istoria ținutului Fălticenilor ca protoiereu, cum s-ar fi putut întâmpla, rămâne cu certitudine ca preot responsabil și harnic, atât la parohia Sfântul Ilie din Fălticeni, cât și la Suha, Poiana Mărului și Văleni. Din smerenia care înalță și dă strălucire omului ce-și înțelege măsura, părintele Ioan Iordăchescu și-a pregătit cu ani în urmă un loc de odihnă în cimitirul din Oprișeni, alături de sora și cumnatul său (pr. Malanca), de alți preoți cunoscuți și de rubedenii. De acolo, din dealul Oprișenilor, se observă atât Munții Stânișoarei, cât și dealurile Rădășenilor, locuri de care fusese legat în devenirea sa ca om și cleric. M-aș bucura să știu că, într-un timp nu prea îndelungat, un grup de preoți cărturari din Fălticeni va alcătui un dicționar (monografie) al slujitorilor Bisericii din aceste locuri, unde să fie pomeniți cei care au slujit credincioșilor ținutului, mai ales din perioada care oferă date suficiente unui astfel de proiect. În acest opus și-ar găsi loc, alături de mulți alții uitați, vrednicul părinte Ioan Iordăchescu. Activitatea părintelui Ioan Iordăchescu a fost, vreau să cred, un obstacol în calea ofensivei, prin felurite mijloace, împotriva Bisericii, în toți acești ani. Pastorația părintelui s-a desfășurat în tăcere, cu multă consecvență, cu atentă conștiinciozitate și nădăjduiesc că va fi resimțită mult timp în locurile acestor osteneli. Afirmația survine în urma unei întâlniri cu un fost enoriaș din Poiana Mărului, stabilit de ceva timp în Capitală. Într-o zi, discutând cu el, i-am spus de părintele Iordăchescu. Imediat și-a adus aminte că, în vremea copilăriei, părintele l-a ajutat pe tatăl său, Dumitru Nistor, trecut și el, nu demult, din această lume, la vârstă aproape centenară. M-am bucurat, iară și iară, că astfel de fapte, simple la prima vedere, nu se lovesc de indiferența aproape generalizată a celor de lângă noi. Preoții înțelepți lucrează în timpul vieții pentru ajutorarea celor mulți. În spatele lor se ascunde și suferă, până la sfârșitul veacurilor, Hristos-Domnul, Cel fără de moarte. Dacă se întâmplă ca oamenii să uite vreodată, cu siguranță Dumnezeu nu uită niciodată! Aceasta este marea noastră nădejde și mângâiere. Fiind vremea anamnezelor, mă gândesc la faptul că părintele Ioan Iordăchescu a trăit mult timp ca într-o poveste de literatură. De ce? Pentru că aproape 40 de ani a locuit la poalele Munților Stânișoarei, pe urmele lui Sadoveanu, ale Valeriei Lipan, ale lui Labiș, Grigore Ilisei și ale altora, iar ultimii 30 de ani pe ulița celebră și unică a Rădășenilor, unde au locuit cândva Ion Creangă, Sadoveanu, Ștefanelli și alții mulți. Trăind în spiritul Evangheliei și al frumuseții desprinse din literatură, părintele Ioan Iordăchescu s-a pregătit pentru firescul drum al veșniciei, care s-a petrecut, în cazul său, târziu, la vârsta de aproape 95 de ani. * S-a născut la 13 august 1918, în Fălticeni, din părinții Vasile (funcționar) și Elena Iordăchescu din Oprișeni, într-o familie cu patru frați: Dumitru (a devenit mai târziu preot în satul Arghira), Gheorghe, Haralambie și Costică și trei surori: Maria (prezbitera pr. Constantin Malanca), Aglaia și Elvira din zona Oprișenilor. A urmat Școala Gimnazială din Oprișeni și Seminarul Teologic Ortodox de la Galați, care era condus atunci de cunoscutul părinte prof. Constantin Todicescu, născut și el în ținutul Fălticenilor (†1986 la Botești, Horodniceni). A devenit licențiat în Teologie la 19 noiembrie 1945, după ce a studiat la Facultatea de Teologie din Cernăuți și Suceava. În timpul școlii a avut rezultate medii, dar mai târziu a dovedit seriozitate și chiar preocupare pentru Liturgică, Omiletică și Pastorală. S-a căsătorit la 22 aprilie 1947 în localitatea Botoșani, conform actului nr. 61, din 22 aprilie 1947, cu Ortansa Lupașcu, din localitatea Albești, jud. Botoșani, fiică a părinților Ioan și Mărioara, provenind din vița nobilă a domnitorului Duca-Vodă. Dumnezeu i-a binecuvântat cu nașterea fiicei lor Gabriela, în anul 1955. Pe valea râului Suha Mare, credincioșii din satele Iesle, Văleni, Poiana Mărului, Suha și Mălini nu aveau decât două biserici, la Pâraie (Mălini) și Văleni-Stânișoara. În anul 1920 s-a sfințit locul pentru o nouă biserică în satul Poiana-Mărului, dar greutățile oamenilor și încercările vremurilor n-au favorizat ridicarea acesteia. Odată cu numirea preotului Ilie Ilisei ca paroh la Văleni-Stânișoara, prin ajutorul primarului Toader G. Rusu și a bunilor credincioși, s-au finalizat lucrările noii biserici, sfințită la sărbătoarea Sfintei Treimi din anul 1942, de către Mitropolitul Irineu Mihălcescu. Nimic întâmplător! Marele ierarh care a sfințit biserica ce aștepta de mult timp semn ceresc, l-a hirotonit preot la 4 mai 1947 în Catedrala mitropolitană din Iași pe teologul Ioan Iordăchescu, ce avea să slujească cu tact și îndelungă răbdare în biserica târnosită de ierarhul cărturar vreme de 35 de ani (1947-1982). În ziua următoare hirotoniei, la 5 mai 1947, în ziua pomenirii Sfintei Irina, părintele a fost instalat în parohia încredințată și pentru care avea să dea seama în fața tronului slavei. Etimologia numelui Irina provine din limba greacă și înseamnă pace. Receptiv la îndemnurile sfinte și sfințitoare, părintele Ioan și-a asumat și a propovăduit, cu timp și fără timp, pacea și buna înțelegere în comunitățile pe care le-a păstorit. Cât de frumoase sunt pe munți picioarele trimisului care vestește pacea, a solului de veste bună, care dă de știre mântuirea, care zice Sionului: Dumnezeul tău este împărat! (Isaia 52,7). Instalarea noului paroh de la Poiana Mărului, Ioan Iordăchescu, s-a făcut de către protoiereul de Fălticeni, pr. Leonida Gavrilescu, potrivit ordinului 4213D 1947. Au participat și pr. icon. stavr. Petru Curcă, pr. icon. stavr. Constantin Zaharescu, Ilie Ilisei, Gheorghe Vasiliu, prin ultimii doi s-a făcut și rearondarea parohiei, primind atunci 40 de familii de la parohia Pâraie și sesia de 16 prăjini. Părintele Ioan Iordăchescu s-a remarcat la Poiana Mărului prin construcția clopotniței cu arhitectură deosebită, care a rămas drept mărturie peste timp a strădaniilor părintelui pe tărâm gospodăresc. La Văleni a acoperit biserica cu tablă, a împrejmuit cu gard de stâlpi metalici curtea bisericii și cimitirul, a construit o casă de prăznuire și o clopotniță (ambele din lemn); tot aici a amenajat o casă parohială cu toate dependințele (curte, grajd construit în 1957 din lemn de brad acoperit cu draniță, fântână). În curtea bisericii s-au plantat pomi fructiferi. Gardul de 200 metri liniari s-a realizat în 1980 din beton, stâlpi de fier și plasă de sârmă fixată pe ramă forjată. Ținea foarte mult la rânduiala liturgică, nu se grăbea în timpul oficierii slujbelor (chiar dacă făcea o simplă agheasmă). Predicile erau intens pregătite, rostea cuvântări și la Botez, Sfântul Maslu (făcut acasă la cererea credincioșilor), sfințiri de case etc. Avea răbdare exemplară la spovedanie, sfătuia de bine pe fiecare credincios în parte, „cu timp și fără timp”, după cuvântul Scripturii. A fost transferat la parohia Sfântul Ilie din Fălticeni începând cu data de 1 octombrie 1982, continuând șirul unor apreciați păstori care și-au înscris numele în istoria parohiei din urbea de pe Șomuz: Pr. Ioan Flamășu (1781-1802), Pr. Gheorghe Forăscu (1802-1835), Pr. Haralambie Tătaru (1835-1851), Pr. Grigore Ionescu (1851-1898), Pr. Vasile Chirilescu (1899-1927), Pr. Nicolae Todicescu (1927-1930), Pr. Ermil Grigorescu (1930-1942), Pr. Leonida Gavrilescu (1943-1952), Pr. Modest Grădinaru (1952-1967), Pr. Valerian Lucaci (1967-1982). La data de 1 august 1999 a devenit preot II al aceleiași parohii. S-a pensionat la data de 1 iunie 2005, slujind la biserica Sf. Ilie până în anul 2008. A avut în total 65 de ani de slujire a Sfântului Altar (din cauza neputințelor fizice s-a retras din viața liturgică în anul 2010). Din memoriul justificativ privind lucrările de reparații întreprinse la biserica Sfântul Ilie rezultă că în anul 1983 părintele Iordăchescu, împreună cu membrii Consiliului parohial, a întocmit un deviz pentru executarea unor lucrări de reparație și întreținere cum au fost: înnoirea în totalitate a acoperișului bisericii (grinzi, căpriori, șarpantă, învelitori din tablă, refacerea jgheaburilor și burlanelor), refacerea tencuielilor exterioare din praf de piatră. Cu această ocazie s-a analizat posibilitatea supraînălțării șarpantei cu 4 m, în care scop s-a solicitat o expertiză tehnică din partea C.P.Suceava, care a întocmit proiectul nr. 7648/1985 și procesul-verbal de avizare nr. 383/3182/1985. În baza acestui proiect s-a obținut avizul IGSIC (Inspectoratul General de Stat pentru Investiții și Construcții) București nr. 7366 din 14 august 1985 și autorizația de construcție emisă de Consiliul Popular al jud. Suceava cu nr. 116/1985. Modificarea șarpantei și supraînălțarea erau justificate de starea tehnică necorespunzătoare în care se găsea aceasta și măsurile ce se impuneau pentru îmbunătățirea plasticității arhitecturale a bisericii față de blocurile de locuințe ce se aflau în vecinătate. Pentru consolidarea șarpantei s-a recomandat de către comisia de expertiză executarea unei centuri din beton armat. Din memoriul justificativ aprobat în 1989 reies următoarele: biserica Sfântul Ilie era situată în partea centrală a orașului, și anume în ansamblul de locuințe „1 Mai”, și a fost prevăzută pentru reparații în 1987, fiind în curs de execuție lucrările de învelitori cu tablă zincată și tencuielile exterioare în praf de piatră; având în vedere faptul că biserica este situată la stradă, se impune a se face o reparație corespunzătoare la acest obiectiv (gardul curții parohiale) prin refacerea fundației, completarea împrejmuirilor, înlocuirea panourilor de șipci de rășinoase cu panouri din grilaje metalice. Cea mai importantă realizare a sa rămâne însă lucrarea pastorală, împlinită cu tact și îndelungă răbdare. Este de fapt răspunsul pe care l-a dat chemării Mântuitorului Iisus Hristos de a-I sluji cu râvnă întreaga viață. A trecut la cele veșnice în ziua pomenirii Sfântului Cuvios Antonie cel Mare, la 17 ianuarie 2013. În ziua următoare, trupul său a fost dus la biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Oprișeni, iar duminică, 20 ianuarie, după săvârșirea sfintei Liturghii, s-a oficiat slujba pogribaniei. Peste 20 de preoți, în frunte cu părintele protoiereu de Fălticeni, pr. Constantin Patrolea, au săvârșit slujba înmormântării preoților de mir. Preoții Gheorghe Brădățanu și Ionel Marian au evocat viața, activitatea și slujirea părintelui Ioan Iordăchescu. În ziua despărțirii, biserica din Oprișeni a fost neîncăpătoare, la fel cum au fost întotdeauna bisericile unde a slujit, în îndelungata sa activitate, părintele Ioan Iordăchescu.