Martie al lui și al nostru

 

Totul a început în ziua aceea de martie Când pe râul cel repede s-au făcut zăpoarele Bubuind până în neguri, până în ceruri, Noi ascultând cum cântă cocoșul. I se spunea de acasă Nică a Ștefan a Petrei Până când a întâlnit în calea lui un arbore Cu crengile de-o parte și de alta a munților. După ce s-a îmbăiat încă o dată În râul cu undele limpezi și frumos curgătoare ale nașterii sale N-a plecat prin lume decât ca să vadă Dac-o fi să-ntâlnească mai deștepți decât dânsul Și mare mirarea i-a fost Să se-ntâlnească la capăt cu sine. Părinții lui din gospodari tot unul și unul Gata ca iarba să iasă prin caldarâmul orașelor Numai că târgul pe vremea aceea nici nu avea caldarâm. Rude în străinătate – poate numai prin părți ungurene Sau prin alte „țări” românești pe unde turmele lor bătuciseră drumul. Într-o zi a vestit din turla clopotniței Ciubuc Clopotarul că vine vodă de samă să bage La stânele întemeiate pe Măgura Omului. Pe vremea lui Ciubăr vodă ar fi putut să rămâie Harabagiu – harabagia, zicea el, e mai bună Că ai a face tot cu marfă vie în căruță. Și cum era moș Nichifor strădalnic și iute la treburi, Numai ce-l auzeai: – Gata, jupâne Ștrul, numai s-adăp Iepușoarele iestea. Ia mai dați-vă și pe jos Căci calul nu-i ca dobitocul să poată vorbi. Pe vremea Unirii încă nu se știa prea bine Ce vârstă va fi avut, de aceea chiar el s-ar putea Să fie Moș Ion Roată ori Popa Duhul, dascălul său, Ce din profesor școlar, că se învârtește lumea Cu mine de-atâta aghiazmă. Și când veselia era mai în toi Și-a dat duhul din cele preoțești ostenindu-se Încă o dată, scriind abecedare, simțind cum se-adună Iarăși în sufletul său boțul cu ochi, căci altă udătură nu mai avea. Sârguise cândva să învețe ceva elinește Până-ntr-atâta cât să audă că fusese pe lume unul Homer; Ba parc-ar fi vrut să-l vadă la față și pe nesățiosul Rabelais Și să-i vorbească în pilde. Mulți fi-vor încredințați Mai târziu că li-i cimotie dreaptă. „Se vede că așa e făcut omul, să nu fie singur.” Și tocmai la timp a dat pe la el Eminescu. Mult încercat să bată pe jos Sărăria, l-a trimis de-a călare prin lume pe acela menit să ajungă-mpărat însoțit de critici care de care mai chipeș, în vreme ce auzea: „Acum degrabă să te duci cum îi ști tu” Iar el ascultând urătorii s-a îmbrăcat în blana de urs Ca să ne iasă în cale cum se cuvine În dreptul podului fiecăruia Porniți cum eram către Împăratul cel Verde. GEORGE BODEA