Surse de stres în cuplu

Fie că percepem o asemenea realitate, fie că nu, cuplul poate constitui un context generator de stres, de presiune psihică. Potrivit scalei lui Holmes, decesul partenerului este cotat ca furnizând un maxim de astfel de stres (100%), pe această scală fiind notate ca praguri valorice importante divorțul (73%), separarea (65%), boala (53%), împăcarea (45%), dar și căsătoria (50%).

 

Se consideră că stresul se face resimțit încă de atunci când o persoană se îndrăgostește, face curte, își creează prilejuri pentru a se întâlni cu cealaltă persoană, încearcă să o cunoască, se străduiește să învețe cum să trăiască în preajma celeilalte. Urmează, de regulă, o perioadă de conviețuire, iar apoi, dacă se acumulează de-o parte și de cealaltă suficiente argumente (dincolo de complicatul proces „de îndrăgostire”, pe care nu-l avem în vedere, ca atare, acum) că acest cuplu ar fi viabil, logodna, căsătoria… Dar viața de cuplu va presupune încă de la început divergențe de opinii (avem în vedere indivizi diferiți, nu-i așa?), o presiune socială specifică manifestată atât separat asupra persoanelor, cât și percepute deja ca fiind împreună, presiuni familiale și economice. Inevitabil, cu timpul, fiecare component al cuplului va sesiza (în mod particular!) aspecte agasante sau generatoare de dezamăgire (de regulă, fiind vorba despre pronosticuri personale care nu se materializează în fapt; de diferențe între persoana iubită de la nivelul imaginarului, al dorinței și cea manifestându-se în cruda realitate), va contura factori de tensiune în relație cu eventuale conflicte nerezolvate satisfăcător din perspectiva propriului punct de vedere. În cazurile pozitive, aceste situații de neevitat sunt totuși compensate de alte contexte specifice cuplului, de natură să-i ofere stabilitate, securitate și perspective pe termen lung. Odată instalat în viață, cuplul va trebui să înfrunte situații stresante atât cu privire la organizarea vieții cotidiene, la generarea unei rutine de cuplu diferită de cea individuală (contexte unde apare inclusiv pericolul ca cineva să se socotească depersonalizat sau victimă a altruismului de care se resimte a fi obligat să dea dovadă), cât mai ales cu privire la proiecte durabile, pe termen lung, așa cum sunt cele privind locuința (de la alegere până la mobilare și decorare…) sau opțiunea pentru o slujbă care să fie convenabilă și partenerului. O sursă majoră de stres este sarcina, mai ales dacă nu este planificată, ca și, de asemenea, situația în care cuplul își dă seama că n-ar putea avea un copil. De la caz la caz, urmează stresul în relație cu sarcina, apoi cu nașterea (la care se asociază oboseala, apariția și instituirea unor noi roluri în familie, cele de mamă și tată, plus, temporar, relativa lipsă de intimitate și de exercitare a sexualității), de natură să altereze relațiile într-un cuplu insuficient de sudat. În perspectivă, copilul însuși (poziția sa în cadrul familiei, apropierea sau distanța sa față de un membru al cuplului, deciziile importante ce-l privesc) constituie o altă sursă de stres. Ce se poate aprofunda în adolescență, când copilul începe, mai mult sau mai puțin, să-și manifeste intențiile de a avea decizie la nivelul familiei și chiar al cuplului. Printre evenimentele stresante se va număra, desigur, cel în care copilul ia hotărârea să părăsească domiciliul familiei (de regulă, mai întâi, plecând la studii). Acest moment constituie, pe de altă parte, pentru membrii cuplului, un semnal cert că „au o vârstă”, că la orizont se apropie alte situații necunoscute cărora urmează a le face față, precum ar fi apropierea pensiei, a bătrâneții. În sfera acestui context se integrează, nu lipsite de importanță, evenimentele (resimțite brusc sau ca o mai lentă transformare) menopauzei și andropauzei (deosebit de importantă fiind și ordinea succesiunii lor), ce impun (într-un context actual ce presupune și atitudini față de ceea ce, pentru cuplu, înseamnă tradiție și/sau modernitate) alegeri clare, adesea ele cerându-se negociate. Ar fi două opțiuni principale: de a se înceta (brusc sau gradual) activitățile sexuale ori de a le continua (potrivit vârstei, situația implicând eventual și o etapă de reînvățare și chiar reerotizare). De altfel, încă de la debutul lor, activitățile sexuale constituie o sursă de stres în cuplu, pornind de la primele negocieri (vizând chestiuni de percepții, ritm, practici etc.) menite să aibă ca rezultantă prefacerea unor sexualități individuale într-o sexualitate de cuplu, până la gestionarea eventualelor eșecuri și gestionarea rutinei (percepută pozitiv ca experiență și argument al succesului sau negativ ca plafonare și chiar motiv de eroziune a cuplului și evaziune din acesta). În acest context larg, mai ales femeia este cea care se confruntă cu episoade stresante convergente, ținând de perceperea imaginii corporale (și verificarea sa în cuplu și chiar în afara lui, în societate) ca parte a imaginii de sine. „A fi frumoasă” (a rămâne sau a deveni frumoasă, potrivit vârstei), a avea energie, tonus etc. poate însemna pentru ea nu doar a rămâne dorită, ci chiar a-și conserva o solidă poziție în cuplu, conturată încă din prima etapă a edificării acestuia. Eventuale seisme pot apărea și în relație cu rolurile familiale ale femeii. În mare măsură de ea depinde (dar evident că o comunicare consistentă și creativă cu partenerul, pe acest subiect, e un argument important), de educația, de cultura sa, cum face ca roluri de amantă, mamă și, mai târziu, bunică să coexiste sau unele să le excludă pe altele… Stresul de cuplu nu poate fi ignorat, dar metode de a-l gestiona sunt extrem de numeroase și de bine verificate. Este evident însă că depinde de dvs. cum, cât sunt folosite și cu ce rezultate (fără ca enumerarea ce urmează să presupună o ierarhizare): > să te manifești pozitiv, să încerci și să reușești să privești mereu partea plină a paharului; > să nu consideri că viața de cuplu reprezintă totul, ci să o construiești armonios împreună cu viața profesională și cu cea socială; > să nu amesteci eventualele probleme de cuplu cu cele profesionale/sociale și invers; > altfel spus, în general, să nu faci astfel ca motivele de stres individual să devină motive de stres de cuplu; > să fii rezonabil, să ai măsură; > să fii responsabil, să-ți vezi, să-ți înțelegi greșelile, să le îndrepți; > să fii altruist cu ponderație, să nu te înrobești celuilalt; > să fii realist, sesizând schimbările prin care trece cuplul și asumându-ți-le (potrivit vârstei, rolurilor, posibilităților etc.); să decideți individual și împreună asupra problemelor cuplului, atenți la modelele ce vi se oferă direct sau indirect, dar fără a permite ingerințe din afară; să utilizezi, exersându-le mereu, o serie de măsuri contra stresului (de la dialogul lejer cu partenerul, la ieșiri, sport, vacanțe, până la apelul periodic la specialiști); > să consideri, manifestându-te ca atare, că viața ta are calitate atunci când cuplul din care faci parte are calitate, echilibru, armonie; > să vezi în activitatea sexuală nu doar un prilej de satisfacere (egoistă…) a unor nevoi naturale, ci și de dialog (verbal, corporal, psihic) profund, deschis și constant, fără prilej de echivoc și interpretare; > să înțelegi că atracția sexuală nu reprezintă totul și că se susține prin prietenie reală, afecțiune, apropiere, întrajutorare; > să înveți a face compromisuri fără a avea senzația că te neglijezi ca individ, ci că te manifești astfel spre a răspunde nevoilor cuplului și întru consolidarea sa. Psih. GABRIELA CLEMENT Psihologia.wordpress.com