Eminescu 2013

Eminescu, rădăcină din Călineștii lui Cuparencu, s-a ivit la Ipotești, în miez de ianuarie, „sâmbure de eternitate”, sub ninsori sărutate de stele. Taină a pământului, lacrimă arzând în necuprins, cântec de iubire sărutând limba română.

 

Eminescu, cuvânt în care încape toată cugetarea românească, lumină durându-ne nemurirea pe Cerul Limbii Române. Eminescu, astrul singurătății lângă care se tot adună stelele neamului, altar spre dreaptă închinare tuturor celor ce prețuiesc graiul strămoșesc, istoria noastră întreagă, drumul permanent spre noi raze de credință și adevăr. Eminescu, pisc intangibil sub al cărui nimb mai visăm încă. Din șoapta izvorului și foșnetul pădurii, din sunet de corn și undele mării, din dor nemărginit mângâiat de Luceafăr va străluci neîntrerupt, pe unica sa ramă, chipul de domn al limbii noastre. Eminescu, dor de străbuni, dor de prezent, dor de țărâna germinând puritatea numelui său rodind veșnicia. În ianuarie, la Ipotești, alți pași să-i afle zămislirea, sărbătoare de suflet sub zodia Poetului ce „și-a muiat de-a dreptul condeiul în luceafăr”. EMIL SIMION