În municipiul Suceava a crescut exploziv numărul de solicitări pentru eliberarea de autorizații pentru activitatea de taximetrie. Prevederile legale în vigoare limitează numărul de taximetre pe care o localitate urbană îl poate avea, scăderea populației după recensământul din 2010 iscând confuzie în rândul autorităților locale. Astfel, potrivit reglementărilor aprobate în Consiliul Local, Primăria poate elibera maxim 370 de autorizații pentru transportul public de persoane în regim taxi. La această dată, pe lista de așteptare sunt 15 transportatori autorizați care, în total, solicită atribuirea a 85 de autorizații taxi. Ca urmare a expirării unora dintre autorizațiile eliberate anterior, retragerii unor operatori sau rămânerii neacoperite la sesiunile anterioare de atribuire, executivul sucevean are disponibile doar 13 autorizații, număr evident neacoperitor în comparație cu cererea. Un proiect de hotărâre de Consiliu Local a propus creșterea numărului de autorizații de la 370 la 400, însă primarul Ion Lungu și-a exprimat reținerea față de această majorare, deoarece, conform noului recensământ, la aproximativ 90.000 de locuitori, Sucevei i-ar reveni doar circa 360 de taximetre. Pe de altă parte, potrivit evidențelor de la compartimentul de Evidență a populației, Suceava ar avea 114.386 de persoane cu „acte de Suceava”, ceea ce presupune 457 de autorizații de transport de persoane în regim taxi. „Am o reținere în ceea ce privește mărirea numărului de autorizații. Până la un anumit punct, acest lucru este bun pentru competiție și concurență. Numai că aceste calcule sunt făcute în baza recensământului pe anul 2002, însă dacă ne luăm după evidența persoanelor de la 15 decembrie 2012, ne-am încadra la 423 de autorizații sau, chiar mai mult, la 457. Pe de altă parte, dacă de la 1 ianuarie 2013 se aplică rezultatele noului recensământ, potrivit căruia municipiul Suceava are circa 90.000 de locuitori, va trebui să revenim la numărul vechi, legea prevăzând 4 autorizații la 1000 de locuitori, ba chiar să mai reducem câteva. Dacă majorăm astăzi acest număr, s-ar putea să ieșim din lege”, a declarat primarul Ion Lungu, propunând retragerea inițiativei de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local și dezbaterea acesteia anul viitor, când va fi cunoscut exact numărul de locuitori ai municipiului Suceava. Viceprimarul Ovidiu Doroftei a declarat că în următoarea ședință a deliberativului va propune îmbunătățirea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea transportului public de persoane, „întrucât, astăzi, transportul public privat de persoane nu se dovedește a fi, în mod necesar și neapărat, în interesul cetățenilor”. În ședința amintită, aleșii locali USL au votat creșterea până la 400 a numărului de taxiuri, însă cu declanșarea procedurii de atribuire doar a celor 13 autorizații disponibile.
> Operatorii de transport în regim taxi solicită creșterea numărului de autorizații, însă în baza noii populații recenzate, acesta ar trebui să scadă > Suceava are dreptul la 370 de autorizații, la Primărie mai sunt în așteptare 85 de solicitări, iar potrivit datelor preliminare ale recensământului, numărul de taxiuri se va diminua până la 360
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii