Împotriva gerului

Persoane fără adăpost, salvate de jandarmi

 

Marți, 11 decembrie a.c., în jurul orei 21, în timp ce executau serviciul de ordine și siguranță publică pe raza municipiului Câmpulung Moldovenesc, membrii unui echipaj de jandarmerie au găsit două persoane fără adăpost pe peronul unei stații C.F.R. din localitate. Prima dintre acestea, un bărbat de 23 de ani, din comuna Livezile – Bistrița-Năsăud, a relatat că este plecat de o perioadă din localitatea de domiciliu, după ce s-a certat cu familia, și că își câștigă existența lucrând ocazional pe la diferite persoane. În cazul celei de-a doua persoane, un bărbat de aproximativ 30 de ani, numai în pijama, cu dificultăți de exprimare, nu s-a putut stabili identitatea acesteia, „deoarece prezenta probleme psihice”. Cei doi bărbați au fost transportați la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, în timpul nopții beneficiind de îngrijire din partea personalului medical. Și în perioada următoare, în conformitate cu procedura stabilită pentru prevenirea deceselor prin hipotermie a persoanelor fără adăpost și a celor din spații neîncălzite, jandarmii vor continua activitățile de identificare și sprijinire a celor aflați în una din aceste situații, informează jandarmii suceveni.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: