Principalii organizatori au fost dr. Iuri Simionca, vicepreședinte al Comisiei Permanente de Speleoterapie, afiliată la UNESCO, și cercetător la Insti-tutul Național de Reabilitare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie din București, asistat de dr. Mihail Hoteteu de la același institut. Gazdele simpozionului, primarul orașului Turda, ec. Tudor Ștefănel, ne-a pus la dispoziție sala de ședințe, iar dr. ing. Ovidiu Mera, director general al Salinei Turda, ne-a oferit generos cele mai competente explicații. Este aproape imposibil să expunem diversitatea comunicărilor din cele 7 secțiuni din partea institutelor și spitalelor de profil din țară și străinătate; voi încerca o sistematizare a lor, deoarece simpla enumerare, dacă ne referim doar la numele oapeților cu titlurile lor științifice și numele instituțiilor pe care le reprezintă, ar epuiza spațiul rezervat acestei relatări. Secțiunea I a fost deschisă de dr. Pavel Slavic, președintele Comisiei Permanente de Speleoterapie – U.I.S (Uniunea Internațională de Speleoterapie) din Moravia, Cehia; dr. Slavic expune experiența speleoterapeutică într-un sanatoriu de copii. Dr. Simionca I. se referă la dezvoltarea speleoterapiei în România în context internațional și la perspectivele folosirii unor mine de sare pentru speleoterapie și turism. Dr. Cionca și colab. expun compoziția ionică în spațiile subterane ale Spitalului de boli alergice din Solotvino, Ucraina. Doctorul în fizică Liviu Enache și colab. au insistat asupra microclimatului în minele de sare din România și asupra indicațiilor speleoterapeutice. Institutul Național de Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” de la Măgurele, România, prin dr. ing. Marian Romeo și colab., comunică rezultatele determinărilor ultramoderne ale concentrației radonului în minele de sare cu referire la minele Cacica – Suceava și Ocna – Dej. Secțiunea a II-a începe cu „Secțiile de speleoterapie în minele de sare Slănic Prahova, Cacica, Turda” (I. Simionca, N. Grudnicki, O. Mera și C. Zup). Interesante comunicări au făcut ing. Radu Ene, director al Companiei Naționale de Turism Salrom și ing. Zoltan Seprodi de la Salina Praid: „Minele de sare în proiectele Salrom pentru speleoterapie și agrement în perioada 2012-2017”. Secțiunea a III-a, în deschidere, abordează tema „Clasic și modern în speleoterapie la Salina Cacica (de la empirism la speleoterapia științifică)” – dr. Ioan Iețcu și colab. Urmează două comunicări din partea dr. Cionca Yaroslav și colab. (Ucraina, Solotvino) asupra restructurării aerosolilor salini în timpul speleoterapiei sub influența ventilației în subterane. Valoarea terapeutică a lacurilor saline din Turda este tema comunicării dr. Liana Gheorghievici și colab. de la Institutul Național de Balneologie din București. Videofilmul colegilor Kostrzon M. și M. Paciorek de la Wieliczka, Polonia, mina cu cea mai importantă experiență în domeniu, a expus imagini din Departamentul de sănătate al minei Wieliczka, la câțiva kilometri de Cracovia. Secțiunea a IV-a începe cu „Principii generale de speleoterapie” – dr. Ivan Lemko și colab. din Uzhgorod, Ucraina și continuă cu „Dezvoltarea subteranoterapiei în mina de sare de la Wieliczka, Polonia” – autori dr. I. Czerwinski, directorul minei, și dr. M. Kostrzon. Dr. Pavel Levchenko aduce în discuție experiența de 22 de ani a Spitalului republican de speleoterapie din Soligorsk, Belarus, iar dr. V. Svozil din Republica Cehă informează conferința asupra experienței medicale speleoterapeutice a Centrului medical pentru copii cu boli respiratorii. Dr. Claudia Bîlha și colab. de la Spitalul Suceava expune efectele speleoterapiei la Salina Cacica – Suceava. Perspectivele in vitro ale speleoterapiei constituie conținutul comunicării prezentate de dr. C. Munteanu de la Institutul Național de Balneologie București, iar dr. Mihail Hoteteu se referă la influența microclimatului de mină asupra „cobailor” cu patologie dermatologică indusă. Dr. S. Danko expune tema „Eficiența clinică și funcțională a speleoterapiei în tratamentul astmului bronchial” la Solotvino, Ucraina. Aceeași temă e abordată de dr. N. Țigănilă, din partea Cabinetului medical de expertiză medicală Turda. În încheierea Secțiunii a IV-a, dr. I. Simionca și colab. tratează „Importanța speleoterapiei asupra modificării statusului imun la bolnavii cercetați la minele Slănic Prahova, Cacica, Turda, Ocna Dej”. Secțiunea a V-a începe printr-o foarte interesantă și originală comunicare a dr. Claudia Bîlha, cu titlul „Remodelarea generală prin speleoterapie în mina de sare Cacica – Suceava”. Frații Gorbenko Vladimir și Pavel din Petersburg aduc în discuție principiile naturoterapiei în reabilitarea bolnavilor cu arsuri și unele boli de piele (psoriazis, eczemă, neurodermite). Un colectiv din Solotvino, Ucraina, se ocupă de tratarea astmului prin speleoterapie și acupunctură (dr. Tiple Ilia și colab.). Dr. Diana Munteanu și colab. de la Institutul de Balneologie din București se referă la resursele de nămol terapeutic din lacurile saline. Un alt colectiv, din Ucraina, expune experiența în imunomodularea bolnavilor cu astm bronșic prin hemoterapie și speleoterapie. Secțiunea a VI-a abordează mecanismele haloterapiei în diferite boli, folosită singură sau în asociere cu alte metode în profilaxia, tratamentul și reabilitarea unor boli și bolnavi cu boli pulmonare, psoriazis ș.a. (frații Gorbenko, dr. S. Lemko, dr. B. Buleza Solotvino). Dr. I. Godja, de la Spitalul Sighet, abordează o temă complexă: „Ultrasonoterapia și apa salină în umărul dureros la bolnavii respiratori în vederea haloterapiei”. Dr. Rodica Rogojan și colab. (Institutul Național de Balneologie) se referă la „Parametrii biochimici la subiecte umane expuse la haloterapie” (halo-terapie – terapie în incinte amenajate la suprafață, în care se reproduc artificial condițiile de microclimat din adâncuri). Ultima comunicare din Secțiunea a VI-a aparține dr. I. Simionca și colab., cu titlul „Rezultate pozitive preliminare ale haloterapiei la animale cu astm bronșic, experimental și pacienți umani cu astm bronșic cronic”. Secțiunea a VII-a încheie simpozionul prin câteva comunicări referitoare la halocamere și echipamente pentru haloterapie – ing. I. Mirescu și colab.; frații Gorbenko; dr. T. Chaykovska; ing. Florin Velea Grumezea. Varietatea comunicărilor și altitudinea oaspeților și colectivelor de cercetători din țară și străinătate ilustrează importanța pentru sănătate a refugiului omului bolnav în aceste spații subterane ale minelor de sare cu un microclimat pur, cu parametri fizici, chimici, bacteriologici, sanogenetici ai mediului lipsit de alergeni, bacterii, fungi, încât șederea în acest mediu 1-4 ore/zi, timp de 10-14 zile, restabilește echilibre perturbate, inclusiv în sfera imunologică. Cercetările moderne cu rezultatele expuse la simpozion atestă valoarea profilactică, terapeutică și de reabilitare în bolile enunțate, încât de la empirismul clasic s-a trecut la știință, cu argumentele obiective și subiective ale cercetărilor și observațiilor clinice. Dacă la Solotvină și în alte spitale din țările vecine experiența speleoterapiei ajunge la mai multe decenii, la noi vorbim totuși despre observații și cercetări care au autoritatea metodelor de cercetare și a unor specialiști de necontestat. Colectivul restrâns al reprezentanților țărilor participante la Turda, la solicitarea dr. Pavel Slavic președintele Comisiei Permanente de Speleoterapie – U.I.S., a ales în funcția de președinte pe dr. Yuri Simionca, prin vot unanim. Următoarea conferință europeană va avea loc în orașul Brno din Slovacia. Dr. IOAN IEȚCU membru corespondent al Academiei Oamenilor de Știință din România, Mișcarea Ecologică din Bucovina Dr. CLAUDIA BÎLHA, medic primar pneumolog, Spitalul Județean Suceava
Turda, 4-6 octombrie 2012
Speleoterapia sau terapia în saline se impune tot mai mult în Europa ca o alternativă la bolile alergice în continuă proliferare și la chimioterapia excesivă care reactivează întrebarea: omul sau natura? S-a ajuns la paradoxul după care „omul modern trebuie să se apere de efectele negative ale cuceririlor științifice pe care el însuși le-a edificat”. Anul acesta a venit rândul României să organizeze acest simpozion, care a reunit specialiști din Polonia, Cehia, Ucraina, Bielorusia, Rusia, SUA, Olanda, Slovacia, Austria, numărul lor ajungând la 20, fără a mai contabiliza și colectivele acestor cercetători.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii