Pentru că nu au avut suficienți studenți în grupe

La USV s-au desființat 7 specializări de licență și masterat

Două specializări de la studiile de licență și alte 5 de la masterat au fost desființate în noul an academic, la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, din cauză că numărul studenților înscriși era sub 25, cel minim pentru formarea grupei, a informat ieri rectorul USV, prof. univ. dr. Valentin Popa.
 

La studiile de licență s-au desființat specializările Inginerie și management în alimentație publică și agroturism, de la Facultatea de Inginerie Alimentară, și Inginerie și protecția mediului în industrie, la Facultatea de Inginerie Mecanică și Mecatronică, studenții fiind redistribuiți la alte specializării. La masterat, cele 5 specializări desființate sunt Inginerie mecanică asistată pe calculator, la FIMM, Protejarea valorilor și managementul patrimoniului, Studii europene și Etica organizațională și audit etic, de la Facultatea de Istorie și Geografie, și Didactica limbilor moderne de la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării. Rectorul Valentin Popa a mai precizat că și la specializarea Limba ucraineană din cadrul Facultății de Litere numărul studenților este sub cel minim reglementat, dar specializarea a fost aprobată și „lucrurile funcționează mai departe, chiar dacă numărul studenților nu e satisfăcător”. „Este un efort pe care-l facem pentru a păstra imaginea și relația dintre cele două țări”, a precizat rectorul.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: