Plurilingvism…

Cei care au avut a ține cont de ea au marcat ieri „Ziua europeană a limbilor”; altfel spus, a plurilingvismului european dar și – aspect important ce mi se pare a fi uneori minimalizat ori ignorat – al limbilor vorbite în spațiul european. Iar din această perspectivă, îmi place să cred că ziua de ieri a fost, în primul rând, o zi a limbii române! Așadar, 26 septembrie, o zi în care se obișnuiește să se formuleze concluzii despre și să se anticipeze.

 

Dincolo de contextul mai mult sau mai puțin oficial și normat (de Comisia Europeană), oricine poate constata că, bunăoară, numeroși tineri de la noi sunt interesați să cunoască „limbi străine” (engleză, franceză, germană… – aceasta va fi fiind ordinea?), destul de numeroși inși își practică profesia utilizând limbi străine (engleza, în primul rând), iar nu în ultimul rând, datorită/ din cauza circulației (mai ales europene) a forței de muncă, în multe case din județ unu-doi (dacă nu chiar mai mulți) membri ai familiei cunosc limbi străine (italiană, spaniolă, germană, engleză). Pe de o parte. Pe de alta, se mai poate constata, chiar fără a se folosi instrumente foarte precise de evaluare (ca la un examen de tip Cambridge, de ex.) că numeroși sunt cei care cunosc minimal sau precar respectivele limbi (inclusiv glorioasa engleză, cu care tinerii fac paradă chiar și pe rețelele de socializare). Iar mai departe se mai poate constata că limba română este cunoscută și folosită adesea din ce în ce mai precar. Iar când spun asta nu mă refer la inșii prea puțin școliți (chiar dacă au absolvit, în mod complementar, și școala vieții europene), ci chiar la unii considerați foarte școliți, cu pretenții. Mă gândesc la cei care nu sunt în stare să găsească în vorbire și scris, în limba română, termeni echivalenți (iar multiple sinonime, parcă e deja prea mult pentru ei!) pentru termeni englezi; mai mult, le este imposibil să reproducă prin structuri lingvistice românești sintagme din alte limbi… Mă gândesc, așadar, la cei cărora limba română le-a ieșit sau le iese din gând, pierzând astfel, „plurilingvistic”, capacitatea de a exprima și de a trăi chiar emoții și sentimente care, în fapt, sunt fundamentele fragile și misterioase ale culturii române autentice.