„Cred în destin, fiindcă nașterea este un miracol”

> Interviu cu dirijorul și compozitorul CORNELIU DUMBRĂVEANU din Olanda
 

În acest sfârșit de septembrie, care coincide și cu împlinirea unei vârste a înțelepților, l-am întâlnit, la Suceava, pe dirijorul și compozitorul Corneliu Dumbrăveanu, fiul poetului Teofil Lianu. Ceea ce urmează nu reprezintă decât un crâmpei dintr-o viață trăită cu demnitate și cu împlinire în destinul său de compozitor și dirijor. – Biografia v-a fost marcată de destin cu înălțări și coborâșuri. Credeți în destin? – Cred în destin, fiindcă nașterea este un miracol. – Considerați că există o legătură între ființa om și natură? – Nu putem exista fără natura înconjurătoare, cu ea ne întâlnim și în destin, deoarece noi suntem rezultatul altor două destine, mama și tata. – Ați amintit de cele două destine, mama și tata. Cine au fost părinții dumneavoastră? – Originea familiei mamei provine din Polonia și se numea Matkabojii, în traducere înseamnă „Maica lui Dumnezeu”. – Când ați reușit să vă dați seama că numele de familie al mamei are o rezonanță religioasă? – Nu aveam mai mult de 12 ani. Atunci, am avut revelația de a mă întreba, la acea vârstă fragedă, de ce numele de familie al mamei este Maica lui Dumnezeu, adică Matkabojii. Dar niciodată nu am întrebat-o pe mama de unde îi venea numele de familie. Sunt credincios. Prima mea carte citită a fost o carte de rugăciune, mică, pe care o păstrez și astăzi cu sfințenie și care mă însoțește oriunde. Prin această carte de rugăciuni păstrez vie imaginea părinților și a copilăriei mele. – Dacă aceasta a fost mama, cine a fost tatăl dumneavoastră? – Tatăl meu se numea Teofil Coștiug, care nu a știut carte până la vârsta de 16 ani. Verii lui, Teofil și Leon Șandru, l-au ajutat să facă cele patru clase primare în doi ani. După ce a absolvit cele patru clase, a mers la școala normală de la Vășcăuți, pe Ceremuș, și a absolvit-o în anul 1929. După absolvirea școlii, a fost numit învățător în comuna Plaiul Cosminului, la câțiva kilo-metri de Cernăuți. Numele tatălui are rădăcini adânci în pământul Moldovei, străbunii lui au fost oștenii lui Ștefan cel Mare și oameni de graniță. Numele de Coștiug, dacă este să ne luăm după tradiție, ar însemna „coșuleț de scoarță de brad” în care se culeg fructele de pădure. – Spuneați că tatăl dvs. a avut și har poetic. De când a început să scrie poezie? – Primele poezii apar în anul 1928 în revista „Dorința” a normaliștilor vășcăuțeni. Și-a semnat primele poeme cu numele Teofil Coștiug. Talentul său poetic a atras atenția revistelor, după care și-a luat pseudonimul de Teofil Lianu. Primul volum publicat de tata s-a numit „Rod” și a apărut în anul 1932. Volumul a fost bine primit de critică și cititori. Numele lui apare apoi tot mai des în revista Fundațiilor regale. Activitatea lui poetică este încununată, în anul 1937, cu Premiul Societății Scriitorilor Români, pentru poemul „Curcubeul peste țară”. Acest premiu îi aduce consacrarea definitivă pe plan național și internațional. Este tradus în limbile germană, italiană, maghiară și în alte limbi. – Dacă aceste aspecte țin de biografia părinților, ce puteți să ne mai povestiți despre dumneavoastră? – M-am născut în anul 1933, în ziua de 26 septembrie, la Cernăuți. Istoria a fost dură cu noi, cei din nordul Bucovinei. Am fost victimele Pactului Ribbentrop – Molotov. Familia dinspre partea tatei a avut multe victime ca participanți la cel de-al Doilea Război Mondial. Au murit șase persoane tinere. – Când ați simțit chemarea muzicii? – A fost în anul 1950. Atunci l-am văzut pe dirijorul George Georgescu în turneu la Iași și mi-am spus că aș dori să ajung și eu dirijor. Nu pot uita acel concert simfonic cu Simfonia „Patetica” de Ceaikovski și „Rapsodia a II-a” de Enescu. Din acel moment, destinul meu a urmat calea muzicii. Am fost elev la Școala de Muzică din Iași între anii 1949-1953. În anul 1953, am intrat la Conservatorul de la București, unde am absolvit compoziția cu Mihail Jora. – Ce a urmat după absolvirea Conservatorului? – În ziua de 4 octombrie 1966, la Târgu Mureș, am fost în program cu „Ucenicul Vrăjitor” de Paul Ducas, „Visul unei nopți de vată” de Mendelson Bartholdi și „Concert de pian” de Greig. Mi-am urmat destinul și, în anul 1967, am devenit dirijor simfonic și director la Filarmonica de la Satu Mare. În 1968 am devenit elevul lui Sergiu Celibidache, care m-a invitat la cursurile sale de la Praga și Stockholm. – După ce ați devenit elevul lui Sergiu Celibidache ce a urmat? – Am avut concerte în țările lagărului sovietic – URSS, Polonia, Iugoslavia, Cehoslovacia, Bulgaria. Am fost invitatul personal al maestrului Ion Voicu să-l acompaniez în orchestrele naționale ale Turciei din Ankara și a Filarmonicii din Istanbul. – Din anul 1977, somitățile muzicale din țară înțeleg că trebuie să fiți sprijiniți în a da concerte peste hotarele țării. Cine v-a înțeles cel mai mult și cine a fost cel mai aproape de sufletul dvs. în a vă realiza ca dirijor și compozitor? – Cu recunoștință, trebuie să-l amintesc aici cu tot respectul și considerația pe regretatul Ion Voicu și, nu în ultimul rând, pe poetul Ion Brad, care era ambasador în Grecia. Toate călătoriile mele peste fruntariile țării le-a garantat poetul, care era și ministrul adjunct al culturii. – Rămâneți recunoscător marelui violonist Ion Voicu și lui Ion Brad deoarece așa erau timpurile, fără de care nu ați fi putut pleca să concertați în Occident sau la fratele dvs. din Olanda… – În ziua de 21 septembrie 1977, plec în vizită la fratele meu care era căsătorit în Olanda, la Amsterdam. El era angajat ca violoncelist în orchestră. Mi-a garantat șederea, mie și soției mele, până la un viitor angajament. În 1978 debutez la Orchestra Filarmonică din Utrecht unde, după câteva luni, ca rezultat al primului meu concert, primesc 21 de programe pe care urmau să le onorez. Succesele mi-au consolidat statutul și, astfel, am fost angajat advisor artistic. În anul următor s-a scos la concurs postul de dirijor al orchestrei și, astfel, am devenit director și prim dirijor al Orchestrei din Utrecht. Trebuie să menționez faptul că Orchestra din Utrecht este cea mai veche din Olanda. Această orchestră a fost dirijată de Brahms. Am dirijat „Simfonia a IV-a” de Brahms la debutul meu în Vest. Am trăit în acordurile magice ale muzicii lui Brahms, Ceaikovski, Enescu… Și, în încheiere, aș vrea să amintesc aici că, la plecarea din țară, doamna Tutu Georgescu, soția maestrului George Georgescu, mi-a dăruit cămașa soțului ei de dirijor de la ultimul lui program de la Filarmonica din Berlinul de Vest.

www.romanidecentenar.ro
Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: