Cu cărțile pe față

Nu știau dl Traian Băsescu și dna Monica Macovei că în România nu a fost lovitură de stat? Ba da, numai că ideea de a îngrozi și a pune sub presiune Înaltele Curți occidentale ca să sară în apărarea președintelui a fost considerată unica șansă.

 

Nu au știut membrii Curții Constituționale, ai CSM, ai ICCJ, Ministerul Public, DNA, parlamentarii și activiștii PDL că în România nu a avut loc niciun puci parlamentar, că suspendarea a decurs în cadrele stabilite de Constituție și de legile în vigoare? Că schimbările lui Blaga, Anastase… au fost identice cu a lui Năstase în 2006? Ba da, dar le-a convenit inducerea ideii de abuz asupra dlui Băsescu, sperând că-l vor putea victimiza și va câștiga referendumul. Ba da Nu știau ce s-a întâmplat în Parlament jurnaliștii de la HotNews, Evz, RL, Adevărul, B1Tv…? Ba da, dar au îngroșat rândurile oștenilor devotați lui Traian Băsescu, fiind convinși că neadevărul poate deveni adevăr dacă va copleși prin mulțimea susținătorilor și prin repetiție după modelul picăturii chinezești. N-au știut Alexandru Levy (Le Figaro), Mirel Bran (Le Monde), Keno Verseck (Der Spiegel), Karl-Peter Schwartz (Frankfurter Allgemeine Zeitun), Vlad Odobescu (USA Taday, cel cu bâtele!)… că fiecare act al Parlamentului a fost validat de CCR sub aspectul constituționalității? Dacă n-au știut, probabil că li s-a spus, numai că informația respectivă nu le slujea cauza, de aceea a trebuit schimbată în puci, bâte, violențe… Între bună guvernare și farsă Dacă multă știință politică nu se învață pe malurile Dâmboviței, măcar un aspect e cert: șmecheria, înșelătoria, cacealmaua, farsa… s-au bucurat până acum de aprecierea vulgului. Din păcate, fără avantaj pentru guvernare, nici pentru creșterea standardului de viață. Din contra. Fiindcă speranța populației într-un trai mai bun nu poate fi păcălită la nesfârșit, iar cine nu știe să pornească motoarele economiei și să devină astfel credibil nu are posibilitatea de a câștiga alegerile. Nu au știut dl Barroso și dna Angela Merkel despre legitimitatea hotărârilor Legislativului? E posibil doar în cazul dnei Merkel care s-a grăbit să-l susțină inițial pe președintele suspendat, dar a tăcut după aceea. În schimb, dl Barroso a știut, ca dovadă, reluarea unor puncte esențiale din cele 11: „trebuie să fim mândri… că am fost în stare să reinstaurăm statul de drept într-o țară care este membră a Uniunii noastre”. Cine a salvat ce? Dl Barroso ca și Viviane Reding știau foarte bine cum au votat 88% dintre participanții la referendum, că populația României nu mai e de 23 milioane ca în 1989 și totuși se felicită că a salvat democrația în România, când copiii învață la educație civică încă de la 11 ani că democrația înseamnă votul majorității alegătorilor. Iar copiii aceștia vor crește mari și vor fi cetățeni ai UE. Ce fel de cetățeni vor fi dacă văd că între ce învață la școală și realitate s-au inversat raporturile? În caz că mai-marii UE sunt convinși că au procedat corect, atunci să aducă dovezi că majoritatea parlamentară care a validat impeachment-ul era una anarhică, una care a trecut peste prerogativele constituționale, care amenință cu Kalașnikovul instituțiile statului de drept, or CCR a statuat că referendumul a fost constituțional, lipsindu-i doar cvorumul. Trebuie să aducă dovezi că 7,4 milioane de români nu au dreptul să constituie o majoritate, deși sunt peste 88% din numărul total al participanților la vot. Cine le-a anulat dreptul la vot? De la cvorum la boicot Democrație nu înseamnă șmecherie de tipul cvorumului impus cu anasâna, permițând celeilalte părți să premediteze boicotul. Mă tem de varianta care circulă în spațiul public precum că premeditarea a fost varianta de lucru a dlui Barroso, a altor organisme UE și a lui Philip Gordon, emisarul special al Departamentului de Stat al SUA. Nu vreau să fiu în pielea nimănui când se va afla adevărul. Iată de ce nici demisia lor nu-i va spăla de păcate. Toată această tevatură constituie un test asupra funcționării democrației românești, dar nota nu este una de trecere. De aceea, nu doar în mediile noastre a izbucnit un scandal tipic între metropolă și colonie: cum-necum, UE și-a impus condițiile politice la vârf, știrbind suveranitatea României. Consecințele vor fi de durată: cresc alarmant nu doar eufemisticul euroscepticism, ci lehamitea populară, iar protestele în stradă nu contenesc. A mai căzut un mit, acela al imparțialității construcției europene.