…Am început, din nou, școala, dar nu uităm, nu putem uita ce nu-i de uitat și considerăm că merită a fi știut și de alții. Că spre finele anului de învățământ anterior, mai exact în perioada 17-28 mai, un grup de 20 de elevi din Suceava, cei mai mulți de la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, însoțiți de doamnele profesoare Rotariu Maria și Timoficiuc Ana-Maria, au luat parte la un seminar internațional pe tema creșterii economice, în Sonnenberg, Germania.
E de înțeles că această introducere este mult prea formală, obiectivă și lacunară față de ce a însemnat, cu adevărat, experiența, pentru toate persoanele implicate. Una dintre ele sunt și eu și pot afirma că fiecare din zilele călătoriei a adus ceva nou, folositor, de neuitat. „Voyage, voyage, dincolo de zi și de noapte!” Am plecat, nerăbdători și cu multe multe bagaje, în seara de 17 mai, iar după o noapte de drum cu autocarul (mijlocul de transport preferat al elevilor pasionați de excursii), ne-am trezit la propriu în Budapesta, unde urma să petrecem câteva ore bune hoinărind. Budapesta este un oraș care are foarte multe de oferit. Oriunde întorci capul, admiri câte ceva: clădirea Parlamentului, Bazilica Sf. Ștefan, Castelul Nagyteteny, Bastionul Pescarului etc. Într-o simplă și scurtă plimbare, deja am observat o mulțime de capodopere arhitecturale și nu ne-am putut abține, încă din prima zi, să ne încărcăm aparatele de fotografiat cu cât mai multe poze. A urmat o mini-croazieră pe Dunăre (care nu ar trebui ratată dacă ai șansa să vizitezi capitala Ungariei!), urmată de un popas pe Insula Margareta. Da, o insulă în oraș! Ne-ar fi plăcut să rămânem acolo cât mai mult, dar timpul ne presa și trebuia să ajungem la locul de cazare… Astfel, spre seară, am ajuns în Gyor, un oraș din apropierea graniței cu Austria. Deși nu foarte cunoscut nouă, orașul ne-a surprins prin frumusețea lui, cu locuri îngrijite, liniștite și mulți oameni dornici de plimbări, deși era o ora înaintată. În sfârșit, puteam dormi într-un pat confortabil și… static, după tot drumul (din care nu făcusem decât jumătate). A doua zi, mai odihniți după un somn bun (dar nu îndeajuns, credeam noi, căci în naivitatea noastră ne-am imaginat că ne vom trezi spre amiază), ne-am pregătit iar bagajele și în câteva ore ne găseam în Viena. Nu îmi pot da seama cum într-o singură zi am putut face atât de multe, dar cert este că, în acest oraș mai des întâlnești clădiri istorice și atracții turistice decât blocuri sau fast-food-uri. La Catedrala St. Ștefan a fost prima oprire. Grandoarea ei ne-a făcut să ne gândim la basme și povești cu prințese, imagine păstrată și mai târziu, la Castelul Schonbrunn. Aici, nu ne-au ajuns 6 ore să vedem tot ce am fi vrut, atât de întinse erau împrejurimile. Am avut ocazia să vizităm cea mai mare grădină zoologică din Europa, de unde nu-mi amintesc să fi lipsit vreun animal. Bineînțeles, în drumul spre autocar, grupul fiind format mai mult din fete, cu greu reușeam să ne adunăm de prin toate magazinele care ne făceau ochi dulci cu vitrinele lor ispititoare. Timpul iar ne grăbea cu pași repezi din urmă, astfel încât am fost nevoiți să plecăm, iar noaptea am stat în Passau, de unde a doua zi am pornit spre destinația finală, Sonnenberg. Și o nouă parte a călătoriei noastre avea să înceapă… Oarecum timizi, dar și curioși, de parcă eram în prima zi a clasei I, am poposit la Sonnenberg și am avut o după-amiază de acomodare: masa, vizitarea campusului și o minipetrecere de bun venit, unde ne-am cunoscut trainerii și noii colegi de cursuri, elevi germani din localitatea Bremen. Campusul era mai mult un loc de relaxare, căci, pe lângă dormitoare, sălile de curs și cantină, acolo dispuneam și de un teren de fotbal, unul de tenis, ping-pong și foarte mult spațiu curat și verde (ce mai, doar eram aproape în inima munților!). În prima zi ne-am simțit puțin străini și descurajați, dar acomodarea urma să ne aducă o mulțime de distracții. Apropo de asta, să nu credeți că acolo era o școală, cu note, dojeni din partea profesorilor sau cu accentul pus doar pe carte… Nicidecum, în fiecare seară se organiza o discotecă, de care se ocupau chiar elevii, în postura de barmani, DJ sau de simpli petrecăreți. Condiția era ca, a doua zi, să reușim să fim fresh și extrem de punctuali la cursuri. Luni, n-am înțeles noi prea bine cum stă treaba, încă ne simțeam puțin pe dinafară, mai ales în privința subiectului, și i-am lăsat mai mult pe elevii germani să vorbească (nu că ar fi fost vorba de vreo competiție…). Cu o plimbare într-un oraș apropiat, St. Andreasburg și una cu telescaunul, ziua a trecut repede, deși, spre deosebire de programul nostru obișnuit, acolo aveam și un curs mai spre seară, de pe la ora 7 până… ne cădeau ochii-n gură de oboseală (desigur, noi prin odihnă înțelegeam dansul în Kellerbar, nu somnul!). Totuși, parcă începând cu a doua zi totul a fost mai bine, tema fiind niște interviuri pe care noi, pe echipe mixte, trebuia să le luăm online unor experți în economie. Din punctul meu de vedere, aceasta a fost sarcina cea mai atractivă, totul terminându-se spre seară, cu trasarea unor concluzii despre toate persoanele intervievate. Mai apoi, miercuri, seminarul cel mai interesant a fost simularea unei conferințe internaționale despre salvarea unui parc național. Astfel, intrând serios în roluri, toți ne-am susținut cu ardoare punctele de vedere. Tot în acea zi, am fost și la o sesiune de shopping și am căutat mici cadouri pentru cei de acasă, sau pentru noi. Totuși, timpul trecea mult, mult prea repede și a sosit ziua de joi, când niște planșe mari și goale așteptau să fie umplute cu părerile noastre despre seminar, organizare, traineri, cursuri… Din partea noastră, a echipei românilor, nimic nu a fost de reproșat: am fost atât de încântați de tot și am apreciat atât de entuziasmați șederea, încât am ținut să precizăm asta în detaliu; am lăudat de la ideea seminarului în sine, până la cafeaua de pe hol! Seara, am avut parte și de o așa-numită „seară internațională”. Am realizat o prezentare a țării, a orașului, a obiceiurilor noastre, iar cei din echipa germană au pregătit niște jocuri, cel mai apreciat fiind unul care ne permitea să ne scriem părerea despre fiecare participant în parte și, mai ales, să o aflăm pe a lor despre noi. Programul s-a încheiat cu o ultimă seară în Kellerbar, iar toți s-au întors în camere abia după miezul nopții. …Sunt conștientă că prezentarea sumară a șederii noastre nu dezvăluie nici pe departe tot ce am acumulat noi în acea perioadă, nu deslușește toate gândurile și chiar speranțele noastre de a mai rămâne. Ce mi s-a părut mie cel mai interesant (făcând abstracție de relaxare sau distracții) a fost că astfel am putut afla și despre un alt tip de învățământ, unul care pune accent pe latura practică a specializării și datorită căruia, în doar 5 zile, am reușit să devin interesată de un subiect de care fugeam până atunci. (Va urma) MARIA-AURORA CLEMENT
Comentarii