Bucuria pelerinajului de 15 august, la Sanctuarul Cacica

Mii de pelerini romano-catolici, greco-catolici și ortodocși au fost prezenți la Sanctuarul Marian de la Cacica cu ocazia sărbătorii „Adormirea Maicii Domnului”.
 

Au venit ca în fiecare an, indiferent de vreme sau de vremuri, creștini din numeroase localități din țară, dar și din Germania, Polonia, Ungaria, Austria, Italia, alte țări europene. Printre pelerini, un oaspete de seamă de la Vatican, Monseniorul Paolo de Nicolo, regentul Casei Pontificale, dar și PS Anton Coșa, episcop de Chișinău. Alături de ei au participat la solemnitate PS Petru Gherghel, episcopul de Iași, și PS Aurel Percă, episcopul auxiliar al Diecezei, mulți preoți catolici din țară și din Decanatul de Bucovina. Pelerinajul a început încă din dimineața zilei de 13 august, cu sosirea la Cacica a primilor oaspeți de la Institutul Teologic Franciscan și când, de la Roman, a plecat spre sanctuar un grup numeros de bicicliști. Ei au ajuns la Cacica a doua zi și au fost întâmpinați și binecuvântați de PS Aurel și de Iosif Păuleț, Decanul de Bucovina și parohul Bisericii Catolice din Suceava. 14 august, ziua consacrată tinerilor În fiecare an, ziua de 14 august este consacrată cu preponderență tinerilor catolici, tineri pe care toate comunitățile catolice îi respectă și îi implică în multe activități ale bisericilor și nu numai. Tinerii sunt de fapt cei care organizează an de an manifestările de la Cacica, participând atât la lecturile din timpul liturghiilor dar și în mod practic, punând zdravăn „osul la treabă” la desfășurarea normală și în ordine a evenimentelor din zilele de sărbătoare. După Sfânta Liturghie de la ora 12, în timpul căreia s-a sfințit altarul principal al locașului, refăcut, s-a desfășurat pelerinajul tinerilor. Grupul, condus anul acesta de episcopul auxiliar Aurel Percă, a pornit, ca în fiecare an, de la calea ferată dinaintea serpentinelor ce duc spre Cacica. Tineri din mai multe parohii din țară au străbătut împreună cam 5 km, pe ploaie și frig, pentru ca, după-amiază, la sanctuar, pelerinii să participe la alte momente liturgice, cel mai important fiind Sfânta Liturghie pentru tineri, seminariști și persoane consacrate. Privegherea Mariană și procesiunea lumânărilor, rugăciune și spectacol impresionant În ajunul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, în seara de 14 august, la ora 22, miile de pelerini au participat la cel mai impresionant moment din seria solemnităților desfășurate la Sanctuarul Marian de la Cacica din preajma acestei sărbători. Privegherea Mariană, urmată de procesiunea lumânărilor, prezidată de PS Petru Gherghel, episcopul de Iași, a adunat în fața scenei, inspirat amplasată încă de anul trecut în fața Basilicii, mii de oameni. În ciuda frigului și a vântului puternic, ei au venit de la sute și chiar mii de kilometri pentru a se bucura împreună și pentru a o adora pe Fecioara Maria. Pe frontispiciul scenei este înscrisă, de altfel, mare și clar, rugăciunea comună a tuturor pelerinilor ce vin la Cacica: „Regina familiei, roagă-te pentru noi!” Predica părintelui Romulad Bulai, rectorul sanctuarului, a impresionat din nou, ideea centrală a celor spuse fiind despre bucurie. El a vorbit oamenilor despre acea bucuria reală, adâncă, izvorâtă din credință, „care nu este o injecție” și care nu trebuie să dispară din sufletele noastre în vremuri grele. „Vedeți bancnota asta de 100 de dolari? Dacă o mototolesc, nu și-a pierdut valoarea. Tot 100 de dolari valorează”, a încercat preotul să explice cât se poate de pragmatic celor de față că, odată bucuria curată păstrată în ei, aceasta rezistă indiferent de greutăți și necazuri. Cu steaguri și cu statuia Fecioarei Maria, cu torțe purtate de tineri și cu preoții în frunte, mulțimea a pornit apoi să înconjoare sanctuarul în procesiunea lumânărilor. Rugăciunile și imnurile mariane cântate de pelerini au însoțit permanent și procesiunea. La fiecare „Ave Maria”, intonat în momente anume, pelerinii ridicau lumânările, luminând dintr-o dată calea străbătută. …„pentru a contempla împreună cu ea minunile pe care Dumnezeu le face zi de zi cu noi” Ziua de hram, a sărbătorii Adormirea Maicii Domnului, a început devreme, ieri, la Sanctuarul Marian. La ora 6 a fost Sfânta Liturghie în limba română, la ora 07,30 Sfânta Liturghie greco-catolică, la ora 8 – Liturghia în limba maghiară, iar la ora 19.15 – liturghiile în limba polonă și în limba germană, toate oficiate de preoți la Grota din spatele Basilicii, construită acum mai bine de 100 de ani, întru cinstirea Maicii Domnului de la Lourdes și în care se află un altar și statuile Fecioarei Maria și a Sfintei Bernadeta Soubirous. Alături, în locuri special amenajate, pe toată durata sărbătorilor, pelerinii au putut aprinde lumânări și au luat pentru acasă apă sfințită. La ora 11 a început Sfânta Liturghie a hramului, în timpul căreia regentul Casei Pontificale de la Vatican a transmis pelerinilor un mesaj special. La finalul slujbei, preoții au sfințit florile, alte obiecte religioase aduse de pelerini de acasă, iar pelerinii au primit împărtășania sub cerul liber, de la aceiași preoți, acum împrăștiați în mulțime. “Cu siguranță, și anul acesta, de la Cacica mulți se vor reîntoarce spre casele lor reînnoiți sufletește. Dumnezeu va vorbi multor inimi, iar icoana Maicii Domnului din sanctuar, copie fidelă a celei de la Czêstochowa, va îndrepta privirile multor pelerini spre cea care este «plină de har», pentru a contempla împreună cu ea minunile pe care Dumnezeu le face zi de zi cu noi” scria în mesajul pentru pelerini, înaintea sărbătorii, pr. Cornel Cadar, coordonatorul biroului de presă al Episcopiei romano-catolice Iași. Sanctuarul de la Cacica, administrat în prezent de călugării Ordinului Franciscan, a fost construit de polonezi în 1904 și a devenit imediat loc de meditație și rugăciune sfințit de icoana miraculoasă a Preacuratei Fecioare Maria, copie a icoanei “Madona Neagră” de la Czêstochowa (Polonia), care a fost adusă la Cacica, tot de polonezi, încă din 1809. Pe 15 august 1996, biserica a fost declarată sanctuar diecezan, pentru ca în următorul an să fie declarată sanctuar național. În 2000, Papa Ioan Paul al II-lea a acordat bisericii de la Cacica titlul de “basilica minor”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI