„Le mulțumesc sucevenilor… !”

Președintele Organizației Județene Suceava a PSD, Cătălin Nechifor, a anunțat că el și echipa sa sunt mai determinați ca niciodată să meargă mai departe în mandatul pe care sucevenii i l-au dat în fruntea Consiliului Județean Suceava.
 

Analizând rezultatele de la referendum, Nechifor a explicat că, față de alegerile locale care au dat USL drept câștigător în județul Suceava, la acest referendum, deși nu au fost jumătate dintre suceveni prezenți la urne, numărul celor care au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu a fost de peste 208.000 de persoane, ceea ce înseamnă cu peste 70.000 de voturi mai mult decât a obținut USL la alegerile locale. ”Am reușit să convingem oamenii de necesitatea unei schimbări până la capăt în România. Trendul politic la Suceava este categoric spre PSD. Chiar dacă referendumul nu va fi validat din cauza prezenței la urne, le mulțumesc sucevenilor pentru efortul făcut duminică, în ziua votului”, a declarat Cătălin Nechifor. Liderul județean al PSD a criticat modul în care a înțeles PDL să ceară oamenilor să nu participe la vot. ”Din partea PDL am avut parte de spectatori, iar în teren scorul a fost categoric de 9 la 1. Aștept decizia Curții Constituționale. Acum nu știu, poate trebuie să le dam 11-1 sau să îi batem la 0 pe PDL-iști? Trebuie să se știe că la Suceava au votat mai bine de jumătate dintre cei care locuiesc și trăiesc efectiv aici. Când se va valida recensământul, veți vedea care sunt realitățile. Sper că cei din Curtea Constituțională nu vor gândi politic. Aștept de la CCR o decizie majoră pentru țară și nu pentru Băsescu sau USL”, a mai spus Cătălin Nechifor.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI