Grâul câștigă în bătălia cu vremea vitregă

> „Producția se anunță la nivelul celei din anii trecuți”, declară purtătorul de cuvânt al DADR, Vasile Tofan
 

Cultura de grâu din județul Suceava este aproape de recoltare. Așa susține purtătorul de cuvânt al Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Suceava, Vasile Tofan, care spune că, în funcție de zone, dar și de perioada în care au fost semănate suprafețele în toamna anului trecut, combinele vor intra în lanuri de săptămâna viitoare și, cel mai târziu, peste două-trei săptămâni. În ciuda faptului că, în ultimul timp, s-au emis semnale potrivit cărora lipsa precipitațiilor și canicula ar fi afectat viitoare recoltă, specialistul DADR opinează că recolta va fi, din punct de vedere calitativ și cantitativ, la nivelul celei din anii trecuți. „Acum, producția se anunță la nivelul celei din anii trecuți, deci nu putem spune că este mai mică. Condiții prielnice au fost, însă ultimele călduri au grăbit un pic coacerea”, arată oficialul DADR. Tofan evidențiază că fenomenul de șiștăvire, care apare la „frații” încă verzi, este redus ca amploare, bobul reușind să se formeze până la data la care a dat canicula. În ceea ce privește prețurile la grâu și pâine, Vasile Tofan subliniază că acestea nu se formează în mod decisiv pe piața locală, în fiecare an județul Suceava „importând” materie primă, pentru unitățile de panificație, din județele limitrofe sau din sudul țării. „Prețurile se formează în funcție de cerere și ofertă, iar la ora aceasta nu putem spune dacă vor crește sau nu. În fiecare an, înainte de campanie, mereu se vorbește despre prețuri. Deocamdată așteptăm recoltarea, după care vom mai vedea. Însă prețurile nu le fixăm noi, chiar dacă am avea și supraproducție de grâu”, explică purtătorul de cuvânt al Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Suceava.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI