Cursul euro a explodat imediat după înlocuirea guvernului Ungureanu, încrederea investitorilor în noua putere fiind redusă. Peste starea de lucruri de la București s-a suprapus criza din Grecia, ceea ce a înrăutățit și mai mult lucrurile. După o perioadă de tatonare în care BNR a intervenit constant, ajungându-se până acolo încât reprezentanții FMI au cerut o reducere a vânzărilor de valută ale băncii centrale, a venit schimbarea președinților celor două camere și suspendarea din funcție a lui Traian Băsescu, ceea ce a amplificat și mai mult aversiunea față de leu, aproape fiecare ședință a pieței valutare aducând noi minime istorice. Ieri, cursul euro a urcat de la 4,5495 la 4,5571 lei, mai sus cu 5,5% față de finele lui 2011, confirmând menținerea presiunii asupra leului, vineri BCE anunțând o medie de 4,5615 lei, după ce cotațiile din piață urcaseră până la un maxim de 4,57! Piața s-a deschis ieri la 4,5630 – 4,5650, față de 4,5650 – 4,5680 la închiderea de vineri. Reducerea volumelor de tranzacționare, comparativ cu ședințele precedente, și aprecierea euro față de dolar au permis o redresare a leului, cotațiile coborând până la 4,5520, pentru ca apoi acestea să revină în jurul pragului de 4,56 lei. În piața la termen de la Sibiu, euro se tranzacționa pe septembrie la 4,5801 – 4,5849, iar pe decembrie la 4,5980 lei. Dolarul a urcat de la 3,7274 la 3,7379 lei, mai sus cu 11,9% față de finalul anului trecut, iar francul elvețian a atins un nou maxim al ultimelor zece luni, urcând de la 3,7883 la 3,7944 lei. Se pune întrebarea unde și când se va opri scăderea leului. Un răspuns vine din partea ministrului finanțelor publice, Florin Georgescu, care a declarat pentru Gândul că piața se va calma după referendumul din 29 iulie. „Cursul e stabilit de Banca Națională pe baza tranzacțiilor de pe piață. Ne afectează direct și afectează cetățenii în primul rând, dar și firmele. Consider că e o evoluție conjuncturală, cursul va veni înapoi, deci se va aprecia, cred eu, până la un nivel de sub 4,5 lei/euro, cam de unde a plecat în momentul respectiv, ca efect al calmării și clarificărilor de pe scena politică”, a spus Georgescu. Perechea euro/dolar se tranzacționa pe piețele financiare la 1,2177 – 1,2272 dolari, după ce vineri scăzuse până la minimul ultimilor doi ani, 1,2163 dolari. Euro a pierdut față de dolar, începând cu aprilie, peste 7%. Pe sibex.ro, euro cobora pe septembrie la 1,2190 – 1,2247, iar pe decembrie, la 1,2213 – 1,2250 dolari. Uncia de aur scădea pe august până la 1.582,1 iar pe octombrie până la 1.585,9 dolari.
Schimbarea politică de la București nu priește deloc leului, care a atins ieri noi minime istorice față de euro și dolar.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii