În timp ce-și păștea animalele

Bărbat din Arbore bătut măr de doi necunoscuți

 

Dumitru I., un bărbat de 60 de ani, din Arbore, a ajuns miercuri seară la spital după ce a fost bătut bine de doi indivizi, în timp ce se afla pe bucata de pășune ce-i aparține în locul numit „Livada”. În acea zi, pe la ora 15, omul a plecat să ducă la păscut cele 4 vite și 7 oi ale sale. Pe la ora 20 au apărut în preajma lui doi bărbați necunoscuți care, fără motiv, zice omul, l-au luat la bătaie cu bâtele. L-au lovit în cap, peste corp, peste picioare, omul abia scăpând din mâinile lor ca să se târâie până la prima locuință din cale, cea a Mariei B. Văzându-l în ce hal este, femeia a anunțat poliția și a chemat și ambulanța, care l-a transportat la Spitalul Municipal Rădăuți, unde a și fost internat. La urgențe, arboreanul a fost diagnosticat cu politraumatism prin agresiune, plăgi la nivelul scalpului, comoție, șoc traumatic și posibilă fractură la glezna stângă. Polițiștii încearcă acum să dea de urma celor doi necunoscuți purtători de bâte, aceștia urmând să fie cercetați pentru “loviri și alte violențe”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI