Orgolii rănite

Motto: „O, sancta simplitas!” (lat. O, sfântă simplitate!) Jan Hus, ars pe rug în 1415

 

În Anul Caragiale mi-am amintit că Nenea Iancu n-a fost scutit de răutatea unora, confrați sau nu, și a fost acuzat de plagiat în legătură cu drama „Năpasta” și târât prin procese care au dovedit nemernicia acuzației, rămânând, pentru cine vrea să-și amintească, spiritul caragialesc pus în opoziție cu nerăbdarea lumii teatrului, avidă de noi opere: „Ce ne mai aduceți, Maestre?”, la care Maestrul, scormonindu-se prin buzunarele jiletcii, scoate niște hârtii și zice: „Na p’asta!” Asta se întâmpla când copiatul nu era sport național și când nu mergeai cu căciula-n mână, ca să te căciulești pe la porți străine. Cu toate acestea, Caragiale, scârbit de toți și de toate, a plecat la Berlin, fiind „invidiat” de George Ranetti printr-un soi de epigramă: „Aș da Dâmbovița pentr-un strop de Rhin / Ce noroc ai, Maestre, că stai la Berlin”. După o sută de ani, „Alte măști, aceeași piesă”, personajele lui Caragiale roiesc spre funcții și spre bani, roiesc în parlament și în guvern, dar nici la Cotroceni situația nu-i mai brează. Avem Miticii noștri, îl avem pe Tipătescu și pe Coana Joițica („Să ne trăiască, că-i doamnă bună!”), pe Trahanache și mai ales pe Cațavencu, despre care mi-am amintit, când președintele, cu greu stăpânindu-și furia, lua ca martor nația, ca să vadă toți cum, în cumințenia lui, cedează, din rațiuni superioare, în fața premierului care, fără să-i zică nimic, numai din priviri i-a transmis că „Obraznicul mănâncă praznicul!” și că dualitatea puterii n-o să dureze prea mult. N-aș putea zice că bat din palme la felul în care a procedat Ponta ca să meargă, cum a declarat de multe ori, la Bruxelles, să reprezinte România la Consiliul Europei, dar nici după ce-a spus președintele nu mă dau în vânt și, sub nicio formă, nu pot să-i acord circumstanța că cel mai deștept cedează. Intervenția președintelui a fost, fără niciun dubiu, declarația unui învins care a scăpat hățurile puterii din mână fiindcă le-a ținut prea strâns. Pot spune că nu m-a convins și nici nu m-a făcut să-i plâng de milă, deși, nu mai am nicio îndoială că au fost destui cei care i-au sorbit vorbele „istorice”, care fac zid cu trupurile lor în jurul Cotrocenilor, manifestându-și mânia proletară la aflarea veștii că, în cei opt ani de hăhăială, nu i s-a întâmplat până pe 28 iunie a.c. să fie împiedicat să-și exercite mandatul. Dependenții de Cotroceni au căzut în extaz și au făcut pe ei de bucurie când au aflat că idolul lor n-a plecat la Bruxelles ca să nu pună România într-o situație proastă și să nu cumva să strice reputația câștigată în opt ani de trude și suferințe, că și președintele „se gândește la țărișoara lui, la Românioara”. Când nu erau mijloace de informare ca cele de astăzi, Ceaușescu putea să spună că până și tribul Baluba l-a făcut membru al Academiei de prins maimuțe, dar să spui, după ce o lume te-a văzut, personaj insignifiant, izolat și refuzat, umblând de acolo până acolo, că UE se învârte ca titirezul pe lângă tine, este culmea mistificării. Vrând să-l minimalizeze pe premier, să-l transforme în preș, preșe-dintele, care n-are acces la pompa cu kerosen a guvernului, își arogă merite închipuite, că numai el știe subtilități în legătură cu suveranitatea limitată, concept la care și-ar fi adus o contribuție hotărâtoare și, ca să-l dea gata pe Ponta, dar și pe noi, a lansat, ca de la sine însuși, măreața idee a Statelor Unite ale Europei. „Dumneata ești mai aproape, / Ia-l de mânecă puțin”, smulge-i penele de păun care-i împodobesc dosul și zi-i de la obraz că despre renunțarea la suveranitate și despre suveranitate limitată se vorbește de zeci de ani, se vorbea și la învățământul politic, iar despre Statele Unite ale Europei s-a vorbit îndeosebi după Primul Război Mondial (1914-1918). Dacă astăzi se vorbește mai insistent despre Statele Unite ale Europei este că această federație (s-o numim așa!) trebuie să se opună Statelor Unite ale Americii, dar și altor poli de putere. Dacă-i așa, cum rămâne cu „Axa”, cu NATO, cu Deveselu, cu Afganistanul și Iranul, cum poate fi președintele nostru aliat al SUA și adversar în același timp? Cum și-a terminat învinsul spiciul, trepădușii au început să lanseze cele mai alarmiste zvonuri în legătură cu atacul lui Ponta și al USL-ului la sistemul democratic, la statul de drept, care, cică, e amenințat pe stânga, după ce, trebuie spus, a fost ghiontit pe dreapta, și câte și mai câte stupizenii lansate cu scop precis de către apărătorii dezinteresați ai valorilor democrației (vai de capul vostru de foști UTC-iști tembeli!), ca și cum ei ar fi sarea, piperul și buricul României. Ca la un semn, toată caracuda a uitat de cum s-a dus Ponta la Bruxelles și, în cor, și-au îndreptat eforturile spre plagiatul lui și, nici mai mult, nici mai puțin, se cere demisia premierului. În cazul unei demisii, nu vă bucurați, nu se schimbă conținutul puterii, vine cineva din USL fără doctorat, care o să vă caute doctoratele la toți, ba și gradele militare luate așa, pe sub mână, fără să fiți întrebați. În țările bananiere se întâmplă destul de des lovituri de stat date de colonei, la noi se obișnuiesc numai lovituri sub centură, satisfacții mărunte, lamentabilă armată de impostori, armată politică de rezervă, gata să slujească cauze pierdute. După ce a avut loc și Convenția PDL, care, așa cum era de așteptat, a dat câștig de cauză lui Blaga și altor reformiști ai partidului, ne-am convins că scopul n-a fost revigorarea partidului, recunoașterea greșelilor făcute, cel mult s-a recunoscut lipsa de comunicare (chestie la modă) cu masele, toată vorba s-a axat pe demisia lui Ponta. Blaga zicea că PDL este lider și catalizator al dreptei românești, dar și Mihai Răzvan Ungureanu, cu două zile înainte de Convenția PDL, tot pe dreapta și-a format o alianță – Noua Republică – care nu-i definită ca rol, o teleguță pe lângă căruță, cu oiștea în USL. În peisajul nostru politic mai avem și Noua Dreaptă, așa că pe același trup avem mai multe brațe, un fel de Șiva românesc dansând. Ce-or să se facă românii cu atâtea drepte, că și în USL este o „autentică” dreaptă, opusă celorlalte? N-am aflat încă, dar cu siguranță se va afla, presa străină scrisă de la București va comenta pe larg cât de mult a pierdut România că la Bruxelles a fost reprezentată (nelegitim, firește!) de Ponta și nu de Băsescu. Oare ce ni se va trage din asta? Vom fi ostracizați din UE? Nu ni se mai dau fonduri „nerambursabile”? S-ar putea ca imaginile primite de la CE să fi fost selectate, dar cele care au fost date spre cunoaștere au arătat un Ponta dezinvolt, a dat mâna, a vorbit cu președinții și prim-miniștrii, a fost tratat ca egal, nu ca un intrus, umblând ca un cotei din colț în colț. L-am văzut și în poza comună, nu părea a fi timorat, neștiind ce să facă cu mâinile și nici nu stătea ca o momâie în cânepă, adică, vreau să zic, că n-a făcut România de râs. Ce va face Ponta cu suveranitatea limitată, cea din domeniul finanțelor? Va lua ore de pregătire de la președinte… și va mai merge la Bruxelles.