Din cercetările poliției, a rezultat faptul că, la 6.06.2012, în scopul asigurării cu material lemnos a școlii pe care o administrează, Floarea S. a achiziționat în jur de 50 m steri lemn de foc, esență fag, care au fost transportați și descărcați în curtea unității de învățământ, pe 5 rânduri, lângă magazia special destinată acestora. În ciuda faptului că lemnele au fost lăsate în curte, nu s-au luat măsurile necesare pentru a se asigura paza acestora, spune aceeași poliție. În dimineața zilei de 8.06.2012, persoana care desfășoară activități de întreținere și menaj în cadrul școlii a observat lipsa unei cantități de lemne din cele depozitate în curte, fapt pentru care, prin intermediul directoarei, a sesizat poliția. „Din verificările efectuate, s-a stabilit că, în noaptea de 7/8.06.2012, persoane necunoscute au sustras cantitatea de 4 metri steri, valoarea totală a prejudiciului fiind de 520 lei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii de către autori necunoscuți a infracțiunii de „furt calificat”, se precizează în comunicatul poliției.
Polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Moara au fost sesizați de Floarea S., de 51 de ani, din municipiul Suceava, cu privire la faptul că, din curtea Școlii Generale din localitatea Moara Carp au fost sustrase lemne, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii