Lucrarea Prea Sfintei Treimi în Cincizecimea permanentă a Bisericii

În nemărginita-I bunătate și înțelepciune, Dumnezeu a rânduit o înlănțuire logică a evenimentelor în istoria mântuirii. Astfel, după bucuria Învierii Domnului și adeverirea minunii, Hristos Se va înălța la cer, de-a dreapta Tatălui, întru slavă, după ce le va fi făgăduit Apostolilor, de la Tatăl, „un alt Mângâietor”.

 

Făgăduința își va găsi împlinirea prin Pogorârea Duhului Sfânt, în ziua Cincizecimii sau ziua nașterii Bisericii, în chip văzut. Dacă mai înainte, la Iordan, Porumbelul ne dezvăluia pe Mielul și Mirele, Slujitorul lui Yahve din timpurile mesianice – și aceasta este slujirea permanentă a Duhului, să ne dezvăluie chipul lui Iisus și, prin El, să ne ducă la Tatăl –, acum Fiul este Cel Care-L trimite pe Duhul de la Tatăl, pe Mângâietorul Care rămâne printre noi și Care constituie viața însăși a Bisericii. Omul este împăcat cu Tatăl, în Hristos, prin Sfântul Duh. Acesta este sensul dintâi al Cincizecimii, instaurarea unei noi relații a omului cu Ziditorul său, a fiului risipitor cu Tatăl. Darul Cincizecimii este împlinirea necesară a tainei pascale. Pătruns de Duhul, Hristos devine Dătătorul Duhului în dimineața Cincizecimii, în Foișorul de sus. Atunci Biserica, botezată și regenerată prin Sângele lui Hristos, este pecetluită, întărită o dată pentru totdeauna în viața cea nouă care este viața Duhului, viața în Duhul lui Dumnezeu. Fiecare dintre Persoanele Dumnezeiești dăruiește și este dăruită, trimite și este trimisă, dar întotdeauna într-un mod unic, care Îi este propriu. Tatăl și Fiul trimit pe Duhul, Care Le este propriu, în Cincizecimea istorică și în Cincizecimea permanentă; aceasta are drept urmare misiunea, expansiunea Bisericii în istorie, în lume, căci, afirmă Sfântul Ioan Gură de Aur: „Acolo unde este dragostea, îndeosebi acolo unde este milostivirea, acolo este Duhul Sfânt, acolo este Treimea, acolo este Biserica cea vie”. Tatăl și Duhul arată pe Fiul în Întrupare și în Paștile istoric, cât și în actualizarea eclesială a acestora. Hristosul istoric și preaslăvit înglobează, recapitulează Biserica, o adună și o arată. Hristos și Duhul ne introduc în Casa Tatălui (Ioan 14, 2-3) și introduc pe Tatăl în locașul inimii omenești (Ioan 14, 23). Fiul vine în numele Tatălui ca să-L facă cunoscut și pentru a-I descoperi și împlini voința. Duhul vine în numele Fiului ca să-L mărturisească, să desăvârșească și să pecetluiască cu darurile Sale opera lui Hristos. Fiecare Ipostas dumnezeiesc participă în felul propriu la aceeași iconomie a mântuirii. Venirea în noi a lui Hristos cel Înviat inaugurează venirea Duhului Cincizecimii. Sublim și neîncetat schimb de iubire, în care Duhul Sfânt ni-L manifestă pe Hristos preaslăvit și ne unește tainic cu El și în care, la rândul Său, Hristos ne dăruiește Duhul Tatălui, precum Apostolilor la lacul Tiberiadei, ni-L trimite precum în ziua Cincizecimii. Împreună-lucrarea Persoanelor Sfintei Treimi în iconomia mântuirii este arătată de Sfântul Grigorie de Nazianz: „Nici n-am început bine să cuget la Unitate, că Treimea mă scaldă în strălucirea Sa. Nici nu am început bine să cuget la Treime, că mă reîntorc la Unitate. Când Unul din Cei Trei mi Se înfățișează, mi se pare că este întregul; cu cât ochii mi se umplu, cu atât nu pot cuprinde ceea ce mă depășește; căci în mintea mea, prea mărginită pentru a cuprinde măcar Unul singur, nu mai rămâne loc pentru ceea ce este mai presus. Când unesc pe cei Trei într-un singur cuget, văd o singură flacără, fără a putea cerceta sau despărți lumina unificată”. Iar Sfântul Grigorie de Nissa afirmă: „Tatăl este Izvorul Puterii, Fiul este Puterea Tatălui, iar Sfântul Duh este Duhul Puterii”. Cei ce trăiesc în Dumnezeu știu că închinarea Unuia e închinarea Celor Trei, pentru demnitatea egală a Celor Trei în dumnezeire. Credința în Sfânta Treime este temeiul învățăturii creștine, este marea taină a credinței noastre. Sfântul Andrei Rubliov, canonizat în 1988 de către Biserica Ortodoxă Rusă și pomenit la 4 iulie, a arătat, în Icoana Sfintei Treimi, egalitatea celor trei Persoane, cinstirea ce se cuvine Treimii Celei Una în Trei Fețe; așa mărturisim și noi în cadrul cultului: „Pe Treimea cea de o ființă cu cântări să O slăvim: pe Tatăl și pe Fiul, împreună cu Duhul Sfânt; că așa au propovăduit toți proorocii și apostolii cu mucenicii” (Stihire la Vecernia mare, Duminica Cincizecimii). Referitor la lucrările proprii pe care le săvârșesc cele trei Persoane, Sfântul Vasile cel Mare consideră că: „Drumul cunoașterii lui Dumnezeu pornește de la Duhul cel unul, prin Fiul cel unul, la Tatăl cel unul. Și invers, bunătatea, sfințenia și demnitatea împărătească, de la Tatăl, prin Fiul cel unul și ajung la Duhul”. Deci, dacă Tatăl este țelul și principiul mântuirii și al cultului eclesial, Fiul și Duhul sunt mijlocitorii unici și necesari. Sfântul Vasile cel Mare ne precizează și ne confirmă rolul inițiatic și iluminator al Duhului în ceea ce privește vederea lui Dumnezeu: „Închinarea în Duh luminează mintea noastră […], Duhul, Cel ce arată în Sine divinitatea Domnului […] pentru că este imposibil să vadă cineva chipul lui Dumnezeu Cel nevăzut, fără iluminarea Duhului. Prin iluminarea Duhului vedem strălucirea slavei lui Dumnezeu, adică pe Fiul, iar de la Fiul ne ridicăm cu mintea la Tatăl, a Cărui imagine și pecete este Fiul”. Persoana din Sfânta Treime Care aduce darul Ei în conștiința noastră și ne îndeamnă să-I cerem mereu mai mult, ca Cea care ne curățește de griji și ne dă elanul spre Dumnezeu, este Duhul Sfânt. Duhul Sfânt este Persoana ce ne sensibilizează și înflăcărează conștiința către Dumnezeu, uitând de noi înșine. De aceea preotul liturghisitor Îl roagă pe Fiul să-i înnoiască lui și credincioșilor pe Duhul dat Apostolilor și prin ei Bisericii la Cincizecime. Momentul acesta din cadrul Sfintei Liturghii este o Cincizecime reînnoită, în care se recunoaște că Duhul Sfânt nu va fi dat nouă, credincioșilor, fără un efort de reînnoire prin rugăciuni. Toate cele bune se cer de la Dumnezeu, dar pentru toate se cere și un efort propriu: „Doamne, Cela ce ai trimis pe Prea Sfântul Tău Duh în ceasul al treilea (Fapte 2, 15) Apostolilor Tăi, pe Acela, Bunule, nu-L lua de la noi, ci îl înnoiește întru noi, cei ce ne rugăm Ție.” Această cerere o repetă preotul de trei ori, căci numărul trei reprezintă infinitatea cererii și infinitatea darului, ca un număr desăvârșit ce este prin faptul că reprezintă Sfânta Treime. În săvârșirea Euharistiei e lucrătoare întreaga Sfântă Treime. Căci jertfa euharistică e adusă Tatălui de Fiul, Care ne aduce și pe noi împreună cu Sine, iar pâinea și vinul se prefac prin venirea Sfântului Duh, Care rămâne în Trupul și Sângele lui Hristos. În momentul Epiclezei, al invocării Sfântului Duh asupra credincioșilor și asupra Cinstitelor Daruri aflate pe Sfânta Masă, Duhul Sfânt coboară nu numai peste Daruri pentru a le pre-face în Trupul și Sângele de viață dătător al Domnului nostru, ci și peste credincioșii care participă la slujbă, într-o Cincizecime reînnoită. Prezența și împărtășirea Sfântului Duh dobândesc o însemnătate cu totul deosebită în taina euharistică. Aici, credinciosul este făcut părtaș la viața treimică. Astfel, în Duhul, cultul, tainele își dobândesc adevărata lor funcție, unica lor rațiune de a fi, care este cea de a-l conduce pe om la cunoașterea Prea Sfintei Treimi, în iluminare și unire îndumnezeitoare. Credincioșii se vor uni prin împărtășire nu numai cu Hristos, ci și cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. Numai unindu-se cu Sfânta Treime, credincioșii se unesc între ei; „Iar pe noi pe toți – se roagă preotul după prefacere – care ne împărtășim dintr-o pâine și dintr-un potir, să ne unești unul cu altul prin împărtășirea Aceluiași Sfânt Duh” (Liturghia Sfântului Vasile cel Mare). Sfântul Duh este în mod deosebit factorul unificator, factorul de comuniune, căci El este în Dumnezeu și al Tatălui, și al Fiului, iar în oameni, și al unuia, și al altuia. Pecetea Cincizecimii pe celebrarea euharistică a Bisericilor este și mai mult accentuată de introducerea, după împărtășirea credincioșilor, a unui imn de la sărbătoarea Cincizecimii: „Am văzut lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc, am aflat credința cea adevărată, nedespărțitei Sfintei Treimi închinându-ne, că Aceasta ne-a mântuit pe noi”. Trăirea în izolare nu aduce bucurie, ci îngustare și întuneric. Dar viața veșnică, permanent îmbogățită și plină de bucurie nu o avem decât în Dumnezeu cel în Treime, existența fără de început, fără sfârșit, existența comuniunii în iubirea neîmpuținată. Biserica trăiește după chipul Treimii și aceeași dragoste care revelează ființa negrăită și veșnică a lui Dumnezeu constituie taina ultimă a Bisericii. Euharistia nu este numai actualizarea Jertfei și Învierii lui Hristos, ci și o continuare a Cincizecimii. Euharistia este în același timp și venirea Împărăției Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh la care accedem prin botezul treimic, dar și locul în care Biserica se manifestă și se reînnoiește. Cultul creștin în întregime este un cult adresat Tatălui, prin Hristos, în Duhul Sfânt, este o actualizare și o participare la lucrarea mântuitoare a Domnului, iar scopul lui este de a aduce laudă Prea Sfintei Treimi, de a vesti cu tărie, până la marginile pământului, venirea Împărăției Sale. Întreaga viață sacramentală a Bisericii este lucrarea Duhului care ne constituie, chiar în trupul nostru muritor, drept fii ai Împărăției. Viața Bisericii este o împărtășire a vieții treimice, o integrare în Împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh. Rugăciunea arhierească a lui Iisus ne dezvăluie tainica relație intimă de unitate dintre Persoanele Treimice și ucenicii lui Hristos: „După cum Tu, Părinte, întru Mine și Eu întru Tine, așa și aceștia în Noi să fie una” (Ioan 17, 21). Biserica cinstește lucrarea Prea Sfintei Treimi în iconomia mântuirii, aducând laude și cântări fiecărei Persoane în parte, dar și Treimii celei Una: „Duhul Sfânt era din veac și este și va fi, nici început având și nici sfârșit; și pururea cu Tatăl și cu Fiul este unit și împreună socotit. Viață și de viață făcător; Lumină și de lumină dătător; Binele însuși și Izvor de bunătate; prin Care Tatăl Se cunoaște și Fiul Se preaslăvește, și de toți se știe: O putere, o unire și o închinare a Sfintei Treimi” (Stihire la Vecernia «plecării genunchilor»). (Preot GHEORGHIȚĂ NIȚĂ, Parohia „Sfântul Nicolae”, Câmpulung Moldovenesc)