Băișanu acuză liderii PDL Suceava că au declanșat o campanie de represalii

Președintele Organizației Județene Suceava a PNL, care este totodată și candidatul social-liberal pentru fotoliul de primar, Alexandru Ștefan Băișanu, a acuzat liderii PDL Suceava că au pregătit și demarat printre agenții economici existenți la nivelul municipiului reședință de județ o adevărată campanie de represalii pe considerente de susținere politică.
 

Șeful liberalilor suceveni a afirmat, în cadrul unei conferințe de presă susținute pe parcursul zilei de joi, că, în urma unor comenzi sigure, două instituții de control au început o campanie de tip KGB-ist printre societățile comerciale care își arată susținerea față de alte formațiuni politice decât cele democrat-liberale. „Astăzi, când PNL împlinește 137 de ani de la înființare, mă văd nevoit să anunț că în Suceava se întâmplă lucruri pe care nicio țară civilizată nu le-ar putea înțelege și accepta. Este vorba despre o serie de represalii de tip KGB-ist la care sunt supuși cei care astăzi sunt plătitori de taxe și impozite la bugetul de stat și cel local. Comisari ai Gărzii de Mediu și lucrători ai ITM sunt trimiși la vânătoare de liderii PDL, oamenii de afaceri fiind supuși unor presiuni fără precedent, amenințările depășind de mult orice nivel contextual, comunicându-se fără nicio jenă intențiile PDL de a-i obliga pe oamenii de afaceri să-l excludă pe Alexandru Băișanu din gândurile de a-l susține sau de a-l alege”, a declarat Alexandru Băișanu. Candidatul USL la funcția de primar a oferit drept exemplu cazul unor magazine din Suceava ale căror administratori au acceptat prezentarea unor afișe de campanie USL pe geamurile acestora. În câteva ore după prezentarea lor, au început „represaliile” din partea instituțiilor de control amintite. „Îl rog pe prefectul județului Suceava să inventarieze toate acțiunile de control care au fost derulate la aceste societăți comerciale și dacă au avut loc respectând legislația în vigoare, deoarece sunt ferm convins că a fost vorba despre comenzi clare, ceea ce se desprinde și din declarațiile oamenilor călcați de controale”, a mai adăugat Alexandru Băișanu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI