Sportivii suceveni au avut performanțe remarcabile la această competiție, reușind să obțină timpi foarte buni chiar la nivel internațional. Tânăra Simona Caziuc de la LPS Suceava, sportivă pregătită de profesorul Toader Flămând, a câștigat proba de 800 de metri în concursul pentru juniori III și pe cea de 1.500 de metri în competiția de juniori II. Timpul înregistrat în prima cursă a fost unul de excepție, de calificare la campionatele mondiale la categoria ei de vârstă. Foarte bună a fost și comportarea atletei Ioana Pascari, tot de la LPS Suceava, sportiva pregătită de profesorul Iustin Tătărău câștigând proba de 2.000 metri obstacole cu un timp foarte bun. Pe podiumul de premiere în competiția de juniori II au mai urcat alți doi atleți de la LPS Suceava pregătiți de același profesor, Ciprian Enache, locul III în proba de 1.500 de metri, și Silviu Marmeliuc, locul III în proba de 5.000 de metri. Cea de-a șasea medalie pentru suceveni a fost adusă de Andrei Gafița. Sportivul de la CSM Suceava, pregătit de profesorul Radu Mihalescu, a câștigat proba de 10 kilometri marș din competiția destinată juniorilor II.
La concursul de Grand Prix pentru juniori II și III de la București
La finele săptămânii trecute, la București, s-a disputat un concurs atletic de Grand Prix pentru juniori II și III.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii