La „Happy Hour Coffee Bar” din Suceava

Bătaie ca-n filmele western

O gașcă întreagă de tineri a ajuns vineri noapte la spital, după o bătaie ca-n filmele western în „Happy Hour Coffee Bar”, un local de pe strada Mărășești din Suceava.
 

Pentru proprietar și tinerii ajunși la urgențe, ora 23.10, când a început bătaia, n-a fost deloc o „oră fericită”. În acel moment, Vasile C., de 21 de ani, din Siminicea, l-a pocnit cu o sticlă de bere peste față pe Mihai U., de 24 de ani, din Suceava. Lovitura a fost ca o scânteie pentru alți bărbați aflați la o bere în bar, fie ei frați, veri sau doar amici. Aflăm că imediat după aceea, Ștefan C., alt sucevean de 26 de ani, a pus mâna pe un scaun și a spart ușa de acces în local. Apărându-se unii pe alții, inși între ei și grupurile de petrecăreți s-au încins pe rând și s-au lovit reciproc, umplându-se de vânătăi, răni, unii trezindu-se cu degete rupte sau nasul spart. După sosirea polițiștilor chemați să intervină, a apărut și ambulanța, care a început să culeagă răniții și să-i ducă la urgențe, pentru că majoritatea bătăușilor aveau nevoie de îngrijiri medicale. La spital, fiecare a fost pansat, oblojit, diagnosticat, după cum urmează: Vasile C. – agresiune T.C.F. contuzie piramidă nazală; Petru U. – fractură metacarpian V drept cu deplasare; Grigore U. – plăgi contuze mâna dreaptă; Ion U. – contuzie gambă stângă; Mihai U. – fractură piramidă nazală. Toți au fost trimiși acasă apoi, deoarece Dumnezeu e mare chiar și pentru chefliii bătăuși. Niciunuia nu i-a fost pusă viața în pericol. Polițiștii cercetează cazul sub aspectul comiterii infracțiunilor de „distrugere” și „lovire sau alte violențe”, urmând să stabilească împreună cu procurorul cui și cât i se cuvine din răspunderea penală pentru aceste fapte.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI