Centrul de Voluntariat CEM „Origini Verzi” din Suceava, împreună cu alte organizații sau instituții din Suceava, vor participa la o serie de activități organizate împreună cu ceilalți promotori, desfășurate în acest an sub sloganul „Voluntariatul nu e o poveste. Voluntariatul e de povestit!”. Săptămâna Națională a Voluntariatului este un eveniment național care își propune să mobilizeze cât mai multe persoane care să contribuie activ la dezvoltarea comunității din care fac parte, dar și a societății. Evenimentul a fost inițiat în 2002, este coordonat de Pro Vobis – Centrul Național de Resurse pentru Voluntariat și este implementat în colaborare cu VOLUM – Federația Organizațiilor care sprijină Dezvoltarea Voluntariatului în România și partenerii locali ai SNV. Seria de evenimente dedicate Săptămânii Naționale a Voluntariatului este rezultatul parteneriatelor dintre ONG-urile și instituțiile din orașul Suceava și nu numai: Centrul de Voluntariat CEM „Origini Verzi”, CENRES, AREAS, Kult-Art, Clubul „Împreună”, INTERCOOLT, GIRB, Asociația Județeană „Sportul pentru toți”, Civitas Solis, Colegiul „Andronic Motrescu” din Rădăuți și Școala cu Clasele I-VIII din Hânțești. În săptămâna 14-22 mai 2012 se vor derula următoarele activități: Luni, 14 mai > lansarea oficială a SNV, la care vor participa reprezentanți ai Centrul de Voluntariat Suceava și ai Asociației Kult-Art, împreună cu talentata flautistă Dinuța Elena Costache, elevă a Liceului de Artă “Ciprian Porumbescu” și voluntar în Asociația Kult-Art (Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu”); > workshop dedicat Anului Îmbătrânirii Active și al Solidarității între Generații, care va avea loc la Școala cu Clasele I-VIII din Hânțești; > “Cinstindu-ne strămoșii ne cinstim pe noi” – activitate de ecologizare la cimitirul din Rădăuți organizată de elevii și coordonatorii profesori ai Colegiului „Andronic Motrescu” din Rădăuți (Donisan Anca, Florea Cristina, Moloci Cristina, Perța Șofrona); Marți, 15 mai > „Să păstrăm pământul verde” – activitate de împădurire la Ocolul Silvic Marginea susținută de Colegiul “Andronic Motrescu” din Rădăuți; > “Biblioteca vie” – O zi în care oamenii pot veni să împrumute cărți pe o perioadă limitată de timp. Ne propunem să promovăm respectul pentru drepturile omului și demnitatea umană, să atragem atenția asupra diversității culturale din județul Suceava, să stimulăm dialogul intercultural. Acțiune organizată de Asociația INTERCOOLT la Biblioteca Județeană „I.G. Sbierea” din Suceava, între orele 11 și 15. Miercuri, 16 mai > “Să nu-i uităm pe cei mai triști ca noi” – activitate caritabilă de colectare de alimente și pregătirea mesei pentru bătrânii de la Căminul pentru persoane vârstnice din Rădăuți (organizator: Colegiul “Andronic Motrescu” din Rădăuți); > Acțiune “flash-mob” organizată de GIRB Suceava: un grup de peste 25 de voluntari vor realiza un flash-mob în parcul de lângă Biserica Catolică, între orele 12 si 13. Joi, 17 mai > “Să nu-i uităm pe cei mai triști ca noi” – spectacol umanitar pentru bătrânii de la Căminul pentru persoane vârstnice din Rădăuți (organizator: Colegiul “Andronic Motrescu”) > Seminar de informare despre voluntariat și Serviciul European de Voluntariat la Muzeul de Științe ale Naturii (orele 10-11), organizat de Asociația Regională de Educare a Adulților Suceava (AREAS); Vineri, 18 mai > “Dăruind un zâmbet primești mai multe” – spectacol de pantomimă și jocuri recreative la Grădinița de copii din Calafindești (organizator: Colegiul “Andronic Motrescu”); > Curs “Dezvoltare personală și leadership”, organizat de Asociația “Civitas Solis”. Tematica este următoarea: Adevărul din noi, Realitatea alternativă, Vocație și ledership. Cursul va avea loc la Palatul Copiilor, între orele 10-16. Sâmbătă, 19 mai, și duminică, 20 mai > “Fii fair play!” – Asociația Județeană “Sportul pentru Toți” va organiza un turneu de fotbal cu liceele din Suceava pentru a sărbători SNV. Se vor desfășura mai multe competiții între licee la Iulius Mall Suceava, între orele 10-18; Luni, 21 mai > Recital extraordinar de flaut și pian (Turneul Național „Paris”) organizat de Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” și Asociația Kult-Art, la sala Auditorium a Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu”, ora 18.30. Intrarea este liberă; Marți, 22 mai > Închiderea SNV la Suceava cu un seminar internațional finanțat prin programul european „Grundtvig”, în cadrul proiectului „Social Skills and Competences: Training in Partnership” SSCTIP (organizator: CENRES Suceava, ora 9, la pensiunea Bicom). Toate activitățile desfășurate în cadrul SNV au rolul de a evidenția importanța voluntariatului în cadrul societății. Prin aceste evenimente dorim să atragem atenția asupra activităților pe care le desfășurăm, precum și să impulsionăm tinerii să se implice în acțiuni de voluntariat. (ALINA STREDIE, PR Manager, Asociația Regională de Educare a Adulților Suceava)
> Cea de-a II-a ediție a Săptămânii Naționale a Voluntariatului (SNV) se va desfășura la Suceava în perioada 14-22 mai
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii