Construcția sediului centrului de conservare a tradițiilor populare

Se lucrează la „partea de arhitectură”

Conducerea municipalității sucevene este mulțumită de ritmul lucrărilor de construire a sediului centrului de conservare a tradițiilor populare de pe strada Universității.
 

Primarul Ion Lungu evidențiază că după ce s-a trecut de fazele de structură și compartimentări, iar în bună parte și de amenajarea instalațiilor interioare, se continuă cu finisajele, în prezent ajungându-se la etapa stabilirii elementelor de arhitectură specifică. Este vorba despre alegerea granitului, gresiei, faianței și pietrei naturale. „La centrul tradițiilor populare, lucrările merg foarte bine. Suntem la partea de arhitectură, la fața locului trebuind a fi stabilite anumite elemente ale pardoselilor, tencuielii, precum și alte trăsături specifice. Împreună cu arhitecții și specialiștii ne vom pronunța asupra acestora”, explică edilul-șef, menționând că se va acorda atenție și tipului de mobilier. Execuția a fost adjudecată, reamintim, de firma suceveană Muha, imobilul fiind ridicat în apropierea patinoarului artificial și având demisol, parter, două etaje și mansardă. Lucrările au fost prevăzute a se desfășura pe durata a 24 de luni, pentru suma de 4,9 milioane lei fără TVA.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI