Suceava, un șantier al reparațiilor la infrastructura de drumuri

Lucrările de reparații la străzi, fie cele din fonduri europene, fie cu bani de la bugetul local, au intrat în linie dreaptă, declară primarul Ion Lungu. Edilul-șef al Sucevei face această precizare după ce, săptămâna trecută, a fost semnat contractul cu Asociația de firme SUCT&Florconstruct, câștigătorul licitației pentru atribuirea serviciului de întreținere și reparare a infrastructurii rutiere din reședința de județ. Lungu spune că, de ieri, s-a trecut, în plin, la intervențiile de plombare în cartierul George Enescu, la rând venind cartierele Obcini, Burdujeni și Ițcani. Contractul pentru anul în curs are valoarea de 14 milioane de lei, adică echivalentul a 3 milioane de euro, utilajele trebuind să intre pe nu mai puțin de 50 de artere.
 

În același timp, în zona Burdujeni se lucrează la decopertarea și turnarea primului strat de mixtură asfaltică de pe magistrala rutieră principală, operațiuni care se desfășoară ca urmare a fondurilor accesate prin Programul Operațional Regional. Conform declarației primului gospodar al urbei, asfalt va fi turnat, „pentru prima dată”, pe străzile Plevnei, Victor Babeș și Căpitan Grigore Andrei din cartierul Burdujeni-sat. În cadrul acestui proiect se lucrează, de asemenea, pe Aleea Dumbrăvii și strada Mitocelului din cartierul Ițcani. În ceea ce privește acest din urmă program, ordinul de începere a reabilitării celor 14 străzi a fost dat în septembrie 2011, înainte de venirea sezonului rece ajungând-se, cu un prim strat de bitum, până în centrul municipiului. Conform contractului, execuția urmează a fi încheiată la sfârșitul anului, consorțiul de firme Con Bucovina, Florconstruct, Cominco și Symmetrica câștigând licitația cu o ofertă de aproximativ 40 de milioane de lei.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI