De asta a avut parte ieri dimineață, în jurul orei 10,30, centrul municipiului reședință de județ, mai precis o porțiune destul de întinsă de lângă Casa Culturii, acolo unde se construiește în ritm alert și al doilea parcaj subteran din areal. Motivul alertei, cât se poate de serios: un buldoexcavatorist al firmei constructoare a spart, în încercarea de a face o groapă necesară lucrărilor, o țeavă de gaz care alimenta Casa Culturii. Autoritățile prezente la fața locului și-au făcut datoria, la fel ca și reprezentanții E.ON Gaz Suceava, care, în cel mai scurt timp, au întrerupt alimentarea cu gaz metan și au obturat conducta crăpată. Întâmplător sau nu, la fel ca într-o celebră reclamă cu muncitori meseriași și vajnici, pe excavatorist îl cheamă… Dorel. În sensul că așa îl strigă/alintă cunoscuții și cei din echipă, deoarece omul se numește, simplu și nealterat, Doru Ionescu. La fel de simplu și nealterat, orice gaură în pământ într-o zonă cu clădiri presu-pune existența unei schițe a porțiunii. Casa Culturii a rămas, până la noi ordine, fără alimentare cu gaz. Noroc că e vară și nu e nevoie de agent termic, iar de gătit, artiștii cu spectacole… mănâncă la „Central”. Care s-a desființat demult, așa că se duc la „Arcașul”. Sau… știu ei unde.
Din ciclul „Dorel” lovește din nou
Pompieri, poliție, evacuare de cetățeni, împrejmuire cu bandă avertizoare, monitorizare de zonă, gură cască aferenți prin preajmă, pentru economia descrierii – tot tacâmul implicat de iminența producerii unei catastrofe.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii