Școala Generală 3 Suceava, la 50 de ani

Aniversarea celor 50 de ani de învățământ la Școala Generală Nr. 3 Suceava a adunat ieri, pe terenul de sport al acesteia, sute de elevi, cadre didactice de ieri și de astăzi, directori de școli, părinți, reprezentanți ai autorităților și Inspectoratului Școlar Județean Suceava. Oaspeții au fost primiți de directoarele Maria Stoina și Felicia Apostol, de la ora 10, pe ușa principală a școlii, cu flori și îmbrățișări amicale. Au fost invitați apoi în cancelarie, unde au răsfoit albumele școlii. Invitații s-au mutat apoi pe terenul de sport, la deschiderea festivă a Zilelor școlii, manifestare la prima ediție, organizată special pentru a marca 50 de ani de învățământ general, cuvântul de început avându-l directoarea Stoina.
 

„Succesul școlii noastre se datorează fiecăruia în parte și, în același timp, tuturor la un loc, oameni ai școlii, părinți, elevi, comunitatea locală, care au creat împreună un nume de referință pentru învățământ. Învățământul a fost principala resursă pe care școala noastră a pus-o în slujba elevilor”, a spus directoarea. Ea a mărturisit că anul 2012 are mai multe semnificații pentru școala pe care o conduce, în afară de aniversarea celor 50 de ani împlinindu-se 35 de ani de educație fizică în sala de sport, 30 de ani de când a început construcția bazinului de înot, care a dat din 1983 mulți campioni la natație, 10 ani de existență a revistei școlii „Visul de luceferi”, care a obținut de mai multe ori premii la nivel național. Directoarea și-a încheiat discursul cu o mărturisire de suflet: „Pentru mine personal, sunt 36 de ani de când am pășit în școală ca tânăr cadru didactic, absolvent de universitate, iar în acest an îmi închei activitatea didactică”. Directoarea a oferit apoi diplome aniversare unor foști directori care au condus școala de-a lungul anilor, printre care și directorului cu cel mai lung „mandat”, Constantin Ciurlă, care a condus școala în perioada 1992-2006. Au urmat la cuvânt invitații care au adresat urările obișnuite în asemenea ocazii: „Școala Generală Nr. 3 este recunoscută pentru performanțele obținute la nivel județean și național, a format oameni cu care ne mândrim. Vă felicit pentru calitatea procesului de învățământ, datorat unui colectiv închegat, care înțelege ce înseamnă munca în echipă”, a spus subprefectul Angela Zarojanu în mesajul din partea Prefecturii Suceava. Tot pe terenul de sport au fost celebrați și premianții la concursuri și olimpiade, elevii școlii oferind apoi un program artistic cu cântec și dans. Evenimentul va fi marcat și în zilele următoare, astăzi de la ora 10, la biblioteca unității desfășurându-se lansarea numărului aniversar al revistei școlii. Școala Generală Nr. 3 Suceava funcționează în două schimburi cu 21 de clase I-IV și 16 de gimnaziu, având un efectiv de circa 900 elevi, din care 80% au rezultate bune și foarte bune. Școala are un colectiv de 61 dascăli, toți titulari. A luat ființă la 1 septembrie 1958, funcționând, la început, cu clase I-IV în cadrul Liceului Pedagogic. La 1 septembrie 1967 s-a dispus, prin decizie a Inspectoratului Școlar Suceava, mutarea școlii în clădirea nouă, în 1972 construindu-se o nouă aripă a clădirii, cu 10 săli de clasă.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI