Dragă nene Iancule,

Este a doua scrisoare pe care v-o trimit prin intermediul ziarului. O adevărată radiografie a societății românești de astăzi este identică cu cea pe care ați surprins-o atât de bine în capodopera dumneavoastră. Incultura, imoralitatea, corupția, prostia omenească, în cea mai largă accepțiune, sunt îmbrăcate în mantia unei spoieli de cultură, a unui parvenitism provocator, atitudini ce se manifestă la majoritatea candidaților din 10 iunie a.c.
 

Toate sunt trase la indigo, nene Iancule! Nae Cațavencu a reînviat, e cu noi, e în adunări organizate cu prilejul alegerilor. Nu putem scăpa de el! Nu poartă același nume, dar îl întruchipează exact pe demagogul, personajul construit cu mijloacele comicului de matale, nene Iancule! Indiferent de nume, el este reprezentantul unei adevărate „școli” de frazeologie patriotardă, motivată prin lipsa de conținut a ideilor exprimate cu emfază. Meșter în ilegalități financiare, însușindu-și fraudulos sume importante din fondurile societății, onorabilul contemporan dl Cațavencu declară că toată truda lui e să fie în enteresul țării. Fals! Prin tot ce face, prin tot ce spune, vrea să pară un cetățean onorabil, dar în fond e un șantajist josnic, un „infam”, o „canalie”, „un mișel”…, nene Iancule! Prin înșelăciune și viclenie și-a construit un adevărat conac ciocoiesc, și-a luat mașini de lux, terenuri, prin șantaj și impostură a strâns în diplomat miliarde de lei, de la licitații dubioase. Înfumurat și impertinent când trebuie, umil, slugarnic și lingușitor când și-a depus candidatura, contemporanul „erou”, lipsit de demnitate și coloană vertebrală, fără niciun scrupul, intuind că șansa de a câștiga în alegerile actuale este legală, îi dă cu promisiunile, e vocal. Se preface că este interesat de nevoile alegătorilor, de dorințele acestora. El vrea să știe numai „de România și numai de România”. Aiurea! Plin de importanță, își drege glasul și cu atitudini ridicole cuvântează. Este mișcat și emoționat de prezența alegătorilor în număr destul de mare și alocuțiunea ce o susține, elogiază, demagogic, victoria democrației în alegeri, în fraze pompoase și nonsensuri ale limbajului comic. Face multe confuzii semantice, urmare a lipsei elementare de cultură, se autocaracterizează ca fiind un om onest care vrea să îndrepte tarele și moravurile politice și sociale. Alături de Cațavencu sunt acum și Zaharia Trahanache, Farfuridi, Brânzovenescu, Agamiță Dandanache, Zoe, propuși a fi consilieri pe lista lui Cațavencu. Toți s-au unit pentru a lua toate voturile, tot ce se poate. Boală gravă, nene Iancule! Zaharia Trahanache con-fundă ca de obicei interesele personale cu interesele țării: „de la partidul întreg atârnă binele țării, și de la binele țării atârnă binele nostru…”. Fals! Politician viclean care știe să-și impună voința, să asigure succesul partidului său merge din poartă-n poartă cu iconițe pentru a atrage de partea sa și a lui Cațavencu pe alegători. Intrigile politice se mișcă cu ușurință, șantajul e la el acasă. Candidații de consilieri sunt ambițioși, foarte zeloși în apărarea intereselor partidului. Pentru satisfacerea ambițiilor lor politice sunt gata să accepte orice, chiar și trădarea: „trădarea să fie, dacă o cer interesele partidului, dar s-o știm și noi…”. Curat trădare! Îngâmfarea, prostia și lașitatea sunt caracteristice și celorlalți candidați: „să fie ori prea-prea, ori foarte-foarte”. Fiecare candidat pare a avea un drept al său ca „vechi luptător”. „Vreau ce mi se cuvine după o luptă de atâta vreme, vreau ceea ce merit”. Curat merit! Nene Iorgule! Cațavencii n-au murit, sunt veșnici și ne vor îngropa cu totul, și la propriu, și la figurat. În acest context de bulibășeală, alegătorul actual ca și al matale cetățean turmentat este dezorientat și își va da votul fără vreo convingere, pentru că așa îl îndeamnă toată „gașca-n păr”. Prezentă în toată mișcarea aceasta este și Zoe, un factor activ în desfășurarea intrigilor politice. Madam’ Zoe e în toate „în tot ce râde la soare”. Se amestecă în afaceri politice, are o atitudine de stăpână, dramatizează lucrurile când e nevoie, dă speranță candidaților, joacă roluri duble, face combinații, ia decizii, este o persoană însemnată, grozavă, multilateral dezvoltată, e focoasă și fierbinte! Prin așa-zisele calități pe care le declară candidații Cațavenci, soarta celor năcăjiți va fi la fel de grea, va fi o soartă între alb și negru, va fi gri. Vin ai noștri, pleacă ai noștri! Luptele politice între partidele existente, farsa electorală a sistemului actual, mascarada menită să dea conducerii numai o spoială democratică, teama în alegeri, lupta dură dintre adversarii politici toate sunt identice, nene Iorgule, ca pe timpul matale. Totul trezește râsu’-plâsu’! Samavolniciile, micile afaceri mari necinstite, încălcările de lege, limbajul, incapacitatea intelectuală, demagogia nerușinată, teatru – toate arată: „Iată avantajele progresului! Iată binefacerile unui sistem constituțional!” Curat constituțional! Nene Iorgule! Salutare!

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI