Vreme trece, vreme vine…

Ce e rău, e rău când vine! Tot ce-n lume se petrece nu are cum să te lase mut și surd, să ai inima rece. Da, este de rău, dacă este să vorbim despre această schimbare bruscă a vremii.

 

Mai zilele trecute scriam despre bucuria pământului la sosirea primăverii, despre trezirea la viață a mugurilor pe ramuri, a ierbii din lunci, despre veselia păsărilor din crânguri, despre forfota oamenilor prin piețe, care mai de care cumpărând cele trebuincioase pentru sezonul de primăvară sau trebăluind prin grădini și livezi. Scriam cu acea bucurie stârnită la venirea primăverii, acest frumos anotimp al trezirii la viață a întregii naturi: vremea reînnoirii și înfloririi. Dar iată că la aproape o jumătate de lună de la acea zi a bucuriei am fost contrazis de comportamentul vremii. Cu o săptămână înainte de marea sărbătoare a Învierii Domnului Iisus Hristos, Paștele ortodox, după sâmbăta învierii lui Lazăr, când ne-am bucurat de o vreme destul de liniștită, în duminica Floriilor s-a întors iarna. După ce dimineața ploaia a început timid, spre amiază s-a întețit, transformându-se în lapoviță, ca mai apoi să se schimbe într-o veritabilă ninsoare, care avea să o țină tot așa, cu vântul în rafale, până hat târziu în noapte. Albul zăpezii, într-un strat destul de gros, s-a întins peste tot: câmpii, dealuri și munți, pe o arie destul de mare din țară. Și nu numai la noi, ci și în alte părți ale continentului nostru. Temperatura a scăzut mult față de zilele anterioare, peste noapte ajungându-se și la temperatura de îngheț. Desigur că această schimbare bruscă a adus suferințele cele mai mari pentru mugurii pomilor din livezi, fapt ce va duce, cu siguranță, la scăderea producției din pomicultură. La fel și lucrările de primăvară vor fi întârziate. Da, mai trebuia ploaie, dar nu zăpadă. Nu ne trebuia așa ceva acum. Dar cum putea să fie altfel, când în întreaga lume vremea a luat-o alandala, când anotimpurile parcă nu-și mai găsesc vechile tipare? Toate aceste perturbații sunt neașteptate oare? Probabil că nu. Odată ce suprafețele înghețate de la poli s-au redus, la fel și ghețarii din alte zone ale globului, echilibrul naturii nu mai este același. Și toate acestea sunt cauzate de faptul că omul a lucrat și lucrează contra naturii, i-a distrus și îi distruge în continuare echilibrul, de parcă ar fi într-un război continuu cu ea. Dar, ca în orice război, nu pot exista decât un învingător și un învins. Din războiul cu natura, omul nu poate fi decât cel învins, fie că este pe pământ, în apă sau în aer. Nu se poate ascunde. Dacă omul va începe să respecte natura, luptând pentru refacerea echilibrului ei, cu siguranță că situația climatică globală se poate îmbunătăți. Trebuie ca rațiunea umană să fie îndreptată spre fapte de bună comuniune cu natura, să nu se lase acaparată de balaurul puterii banului. Cu cât se va ajunge mai repede la fapte de acest gen și omul va înțelege că nu el este Dumnezeu, cu siguranță ne va fi mai bine, vom mai putea recupera ceea ce deja am pierdut. Da, putem și trebuie să avem o primăvară și o viață frumoasă, dar numai acționând în consecință! ALEXA PAȘCU