„Ghidul micului încondeietor de ouă”, la Școala Generală „Miron Costin“

 

Întru întâmpinarea Sfintelor Sărbători Pascale, astăzi, Școala Generală cu Cl. I-VIII „Miron Costin” din cartierul Burdujeni organizează o excursie tematică pe traseul Suceava – Marginea – Vama – Frumosu – Moldovița. „Clasele de elevi VI G și VII A, însoțite de profesorii diriginți Mirela Maxim, Camelia Alexandriuc, profesorii însoțitori Rodica Cotin și pr. prof. Mitru Pascal, vor petrece o zi minunată într-o excursie tematică pe traseul amintit, al cărei obiectiv principal este participarea la o demonstrație de încondeiat ouă, inclusiv prin vizitarea muzeelor tradiționale din Vama și Moldovița. Ca produs final al acestei activități extrașcolare, împreună cu elevii ne-am propus să alcătuim «Ghidul micului încondeietor de ouă», album foto-text, care va apărea, sperăm noi, în această perioadă pascală”, ne-a declarat, în exclusivitate, unul dintre coordonatori, profesoara Mirela Maxim.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI