,,Fratele meu, Frățiorul meu !”

Nu știu dacă fulgii mari care îmi încărunțesc fereastra sunt ultimii ai acestei ierni, dar știu sigur că primii ne-au întâmpinat în spațiul Mălinilor și că au pus scântei luminoase în părul Doamnei Margareta Labiș. Și că la căldura chipului ei s-au topit și au alunecat ca niște lacrimi.

 

Era în după-amiaza zilei de 15 octombrie 2011, a doua a Concursului Național de Poezie ,,Nicolae Labiș” ediția a XLIII-a, o ediție aparte, memorabilă în mai multe privințe. Aș începe – în cadrul de mare sărbătoare pregătit de Colegiul Tehnic „Petru Mușat” Suceava pentru deschiderea manifestării pe 14 octombrie 2011 – cu prezența mai multor lucrători decât oricând pe schelele posterității lui Nicolae Labiș: prof. Margareta Labiș, sora Poetului și emoționantul rapsod al creației labișiene, editor și prefațator al unor volume dedicate lui Nicolae Labiș, Grigore Ilisei, de data aceasta în ipostaza de autor de film – ,,Tropotul lung al galopului meu”, Marcel Mureșeanu, al cărui nume este asociat cu însăși istoria acestei manifestări, cel mai vechi concurs de poezie din România, Florentin Popescu, cu monografia sa, ,,Nicolae Labiș”, Editura Vestala, București, 2006, Nicolae Cârlan, exeget al lui Nicolae Labiș, dar și realizator al impresionantului mănunchi de ,,cărți scrise de Labiș” (valorificare în ediții-reper a manuscriselor labișiene existente în zestrea Muzeului Bucovinei din Suceava), căruia îi adăugase chiar atunci ,,Dincolo de fruntariile poeziei” II (texte critice), Editura Lidana, Suceava, 2011, Iulia Murariu, autoarea cărții ,,Poezia lui Nicolae Labiș”, Editura George Tofan Suceava, 2010, Aura Brădățan, editor al unui volum de versuri de Nicolae Labiș, Leo Butnaru, implicat, în laborioasa sa activitate literară, și în promovarea creației lui Nicolae Labiș dincolo de Prut, Constantin Hrehor, autor de publicistică și grafică închinate lui Nicolae Labiș, Adrian Dinu Rachieru, nu numai autor de articole despre Nicolae Labiș, dar și cu un volum, în curs redactare, ,,Mitografii labișiene”, și nu în ultimul rând Carmen-Veronica Steiciuc, coordonator al Festivalului (cum se cheamă acum Concursul) și realizator și la această ediție a plachetei cu versurile premiaților lui. Acestui șir de lucrători la posteritatea Poetului li s-au alăturat, cu omagiul propriei creații, Lucia Olaru Nenati, Liviu Ioan Stoiciu și Ion Mureșan – aureolat de prestigiul Premiului pentru Poezie al Uniunii Scriitorilor recent obținut pentru ,,cartea Alcool”, Editura Charmides, Bistrița, 2010, și Gavril Țărmure, directorul Editurii Charmides Bistrița, și el însoțit de prestigiul unei edituri care scoate la lumina tiparului cărți de valoare. Desigur, scriitorii care au venit la Suceava și Mălini să cinstească amintirea lui Nicolae Labiș au fost cu mult mai mulți. Și din țară, și din județul Suceava. Deosebită la această ediție a fost și slujba de pomenire ținută la cererea Doamnei Margareta Labiș la Biserica ,,Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Mălini (pr. paroh Vasile Bârsan), în dimineața zilei de 15 octombrie 2011, o slujbă la l-a avut invitat pe preotul Constantin Hrehor, cunoscutul poet Constantin Hrehor, ceea ce a dat ceremoniei pe lângă îndătinata solemnitate creștină și unda de melancolie a poeziei, la fel de răscolitoare ca și amintirea. În lumina pâlpâitoare și netrecătoare a lumânărilor și a icoanelor, chipul surorii Poetului se detașa cu trăsăturile familiei pe fundalul mulțimii sătenilor și a scriitorilor, niciodată până atunci atâția în această biserică. Pe umerii ei, timpul stătea ca niște aripi mari: 55 de ani de la stingerea din viață a fratelui Nicolae Labiș, 20 de ani de la plecarea tatălui, Eugen Labiș, 10 ani de la trecerea la cele veșnice a mamei, Profira Labiș, și 6 luni de la despărțirea de soț, Florin Diac. Mai vie decât cuvintele lui Constantin Hrehor, emoția cu care le-a rostit și le-am ascultat ninge ca o cenușă de brad peste ea: Punctul de intersectare a culturii cu cultul de aici durează și ne dă identitate între pământ și stele…convocați de sora noastră Margareta… trupul are frumusețe și patimă, sufletul are esență și nemurire… este și va fi un mare poet… o coloană… între doi versanți, Sadoveanu și Irimescu… avem în Labiș un apărător al limbii și simțirii noastre naționale, un geniu tânăr, cel mai tânăr și mai frumos suflet întruchipat al limbii române… azi dimineață m-am trezit întru Labiș… am găsit acel sunet pur când recită Margareta… sunt fericit că fac parte sufletește din familia Labiș… noi avem acces la revelații, la epifanii, la cele nevăzute… în ultimele clipe ale vieții sale a avut ceva de martir creștin… nu cere statuie, cere un lucru smerit, să rămână o amintire frumoasă… amintirea înseamnă memorie. Și brusc, deși au fost în zile și locuri diferite, se aude, ca un singur glas, înalt, Corala Voces Christianum a Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou din Suceava: Nicolae Labiș – In memoriam. Aici, în praznicar, fluierașii din Mălini cântă altfel: Poetul este pentru ei un flăcău prins în joc, de-a pururi tânăr. Iar Margareta, o adolescentă codană cu ochi mari, care își iubește și-și admiră nespus fratele. ,,Fratele meu, frățiorul meu!” De 55 de ani îl jelește, îl povestește, îl recită – o litanie cu accentele răscolitoare ale unei lecturi-vieți personale, dar mai ales, profesoară, îl predă generațiilor care vin și după ce poeți și potentați de-o zi l-au izgonit pe Nicolae Labiș din manuale. Asemenea ei, la Mălini, profesoara Maria Crețu este mereu înconjurată de elevii care știu pe de rost (și din inimă) poeziile lui Nicolae Labiș. Toamnă după toamnă, copiii se schimbă, doar Maria Crețu rămâne aceeași, întărită de sentimentul unui respect din ce în ce mai puțin trăit și exprimat de alții. ,,Fiți bine-veniți – se adresează ea scriitorilor, cu precădere poeți, care au ajuns (și) în această toamnă la Mălini – și vă mulțumim că existați pentru binele Limbii Române!” De trei decenii o știu pe Doamna Margareta Labiș amintindu-și de fratele, frățiorul ei, recitindu-i poemele, povestindu-mi de locurile copilăriei lor. Bucuria cu care spune s-a întâlnit cu bucuria cu care ascult. Nu obosește, nu mă satur. Mai mult, amănuntele nu îmbogățesc, ci esențializează. Astfel, duc cu mine o pajiște de margarete, o suprafață triunghiulară, veșnic luminoasă, de cer floral. Ea a existat, nu mai este, dar continuă să înflorească vară de vară în povestea Doamnei Margareta Labiș și în sufletul meu. Și va exista cât timp își va aminti, cât timp îmi va fi dat să o ascult, șeherazadă și rapsod: ,,Fratele meu, frățiorul meu!” Îmi închipui că din munții dăinuirii sale, Nicolae Labiș o aude și se întoarce spre ea surâzător.