De-ale gurii

De câțiva ani, se vehiculează cu spor, prin toate mediile, tot felul de informații despre ce să mâncăm și ce să nu mâncăm. Și nici nu trebuie să fii foarte priceput pentru a te prinde că cel puțin unele dintre ele se contrazic zdravăn. Nici nu trebuie să fii prea cunoscător ca să înțelegi că îndărătul unor astfel de informații se află instanțe foarte interesate care vor fi fiind ele îngrijorate de sănătatea noastră a tuturor, dar poate că încă mai interesate de a obține profit din grija noastră pentru sănătate. Există și opinii cum că, în situația aceasta, mare vinovată ar fi presa; că vehiculează astfel de informații.

 

Dar pentru presă, dintotdeauna, informațiile despre sănătate, hrană, bani etc. sunt dintre cele mai importante, întrucât sunt consumate de oricine. Iar dacă nu le-ar furniza (ar aplica cenzura?!), s-ar face, poate, încă mai vinovată. Așadar, nu la mediator ar fi problema, ci, dacă e să fie, la emitentul primar și la receptori. Care…, pentru sănătatea lor, au datoria să judece. Bunăoară și o situație ca aceasta, recentă. Șeful unui institut de cercetări alimentare (care, după numele său, ar părea a fi de stat; dar nu mai e, ci face parte dintr-un holding deținut încă de un politician aflat pe cai – financiari, politici și mediatici – mari; chestie încurcată, trecută prin DNA și ajunsă în justiție) pare a fi devenit un fel de tătic al alimentației corecte de la noi; cu autoritate (inclusiv mediatică…) dă sfaturi pe toate canalele și în toate ziarele mari, scrie cărți care reprezintă o literatură foarte bine vândută și, hopa!, pe urmă își vâră numele și figura într-un clip publicitar care vizează un anume produs, care ar fi mai bun decât toate celelalte similare. Ce ghiveci!