Euro este cotat pentru decembrie la 4,41 lei

Învestirea guvernului Ungureanu, anticipată de piață, nu a avut ca efect o apreciere a leului față de euro. Cursul euro a urcat de la 4,3540 la 4,3554 lei, pe o piață cu o lichiditate redusă, de care speculatorii se țin la distanță. Tranzacțiile s-au realizat într-un culoar îngust, 4,35 – 4,3550 lei, existând semne că ar putea fi testat pragul de 4,36.
 

Dolarul american a fost stabil, cursul fiind stabilit la 3,2813 față de 3,2812 lei, acum două zile. Francul elvețian se menține aproape de 3,6, cursul urcând de la 3,5955 la 3,5983 lei. În piața la termen de la Sibiu se observă o scădere a încrederii în leu, prețurile futures ale euro urcând pe septembrie la 4,37 – 4,3750, iar pe decembrie la 4,41 lei. Monedele din regiune se depreciau față de euro, speculatorii marcându-și profiturile, după ce acestea crescuseră, cu procente bune, în ultimele săptămâni. Cea poloneză fluctua între 4,174 și 4,212 zloți, iar cea maghiară între 290,6 și 292,5 forinți. Euro a atins ieri un maxim al ultimelor două luni, 1,3312, pentru a scădea apoi până la 1,3216 dolari. Aprecierea s-a datorat declarațiilor șefului Rezerve Federale americane, Ben Bernanke, care afirmase marți că nu crede că zona euro este în recesiune, dar și speranțelor că Grecia va încheia un acord pentru al doilea program de susținere financiară, în valoare de 130 de miliarde de euro. Numai că ieri cele trei partide din coaliția aflată la putere la Atena nu s-au înțeles asupra solicitărilor venite din partea FMI, UE și BCE privind un program de austeritate, care cuprinde reducerea cu 25% a salariilor și pensiilor. În același timp, cele mai puternice sindicate din Grecia au lansat un apel la grevă generală. Pe sibex.ro, euro se tranzacționa pe martie la 1,3236 – 1,3305, iar pe iunie la 1,3242 – 1,3286 dolari, în timp ce uncia de aur cobora pentru scadența lunară la 1.730,9 – 1.737 dolari. (RADU GEORGESCU)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: