Pentru a le ajuta să treacă mai ușor peste vitregiile anotimpului rece, specialiștii recomandă folosirea îngrășămintelor. Îngrășămintele trebuie folosite în special în cazul plantelor de interior. Oricât de bun ar fi pământul dintr-o glastră, după o vreme substanțele nutritive pe care le conține se pierd. Pe piață se găsesc o mulțime de produse speciale pentru întreținerea plantelor. Toate produsele specifice au în egală măsură menirea de a vă ajuta să scoateți cu bine florile din iarnă și, în general, să le mențineți la fel de frumoase ca atunci când ne-au încântat privirea în timpul verii. Pentru a nu avea surprize neplăcute, este important de știut că îngrășământul se administrează de regulă diluat în cel puțin 1 litru de apă. Soluția de îngrășământ nu se adaugă în pământul uscat (caz în care substanța chimică atacă și arde terminațiile firave ale rădăcinii), ci doar când pământul din glastră este reavăn. În cazul plantelor tinere, concentrațiile de îngrășământ și cantitățile folosite vor fi mai reduse, iar în cazul plantelor bolnave, fertilizarea va fi sistată până la vindecarea acestora. Administrarea fertilizantului se face în funcție de vigoarea plantei și de contextul ambiental: săptămânal sau lunar. Îngrășămintele lichide sunt cel mai des folosite pentru plantele de interior. Concentrația folosită, respectiv gradul de diluție, trebuie respectată conform prospectului fiecărui tip de îngrășământ în parte, pentru că orice fel de exces poate să fie fatal pentru plantă. Mai există îngrășământul sub formă de pastile sau batonașe nutritive. Acestea sunt eficiente pe termen lung pentru că, așezate în glastră, eliberează treptat substanțele nutritive de-a lungul câtorva săptămâni și chiar luni. Nu în ultimul rând, există și fertilizantele pulverizabile, având în vedere că plantele pot să absoarbă hrana și prin frunze, nu doar prin rădăcini. Acest tip de îngrășământ este însă recomandat doar pe perioada sezonului cald și este total interzis în cazul plantelor cu frunze cu perișori. Pe piață există fertilizante universal valabile pentru orice tip de plantă, cât și fertilizante specializate pentru cactuși, citrice și bonsai, pentru plante cu flori, pentru plante acidofile (azalee, camelii, ferigi, gardenii, liliac, hortensii, rododendron sau plante verzi etc.). LAURIAN UNGURIAN, ing. horticol diplomat Vatra Dornei
Pe timp de iarnă, intensitatea luminii diurne este mai redusă decât vara. Din acest motiv, majoritatea plantelor intră în repaus. Fie își pierd frunzele și “hibernează” până în primăvară, fie își reduc doar metabolismul, deși își păstrează podoaba verde.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii