Cupa Unirii la șah

Perioada 22-29 ianuarie a venit în întâmpinarea copiilor cu o nouă serie activități sportive extrașcolare, în spiritul sportului pentru toți, dar dedicate, totodată, ca un corolar, unei sărbători naționale, cea a Unirii.
 

Prima duminică a manifestărilor i-a așteptat pe concurenți la competiția de șah din cadrul „Programului Interjudețean Extrașcolar de Weekend Cupa Unirii – Ediția a II-a 2012”. Instituția inițiatoare, Școala Generală cu Clasele I-VIII Nr. 3 Suceava (coordonator organizatoric prof. Cătălina Loghin) a găzduit concursul în sala mare de sport a bazei sportive proprii. Parteneri promotori ai acțiunii educativ-sportiv-turistice: Asociația Județeană „Sportul pentru Toți”, DJST Suceava și Palatul Copiilor Suceava. Merită evidențiate aportul elevilor clasei a VII-a A la amenajarea spațiului de concurs, precum și mândria echipei de organizatori: elevii voluntari ce au stat toată ziua pe baricada activității: Gabriel Cîmpan, Vlad Papuc (cl. a VIII-a A), Paula Turculeț, Ciprian Timofte, Daniel Călin (cl. a VII-a C). Gazdele au avut emoții mari, anunțându-se o copleșitoare participare: înscriși, 140 de elevi. În dimineața zilei celei mari a competiției s-au aliniat la startul întrecerilor 84 de jucători reprezentând delegațiile școlare (CSM „Rarăul” Câmpulung Moldovenesc – condusă de către maestru al sportului Mihai Burduja, Școala Generală Costișa – antrenor Gheorghe Nicolaescu, oaspeții de onoare de la Palatul Copiilor Botoșani – profesorii Silvia și Mihai Diaconu). De asemenea, la concurs s-au înscris și participanți individuali de la școlile municipiului Suceava, precum și din Ipotești și Rădăuți. Pentru campionul județean la seniori, Sebastian Pavel (C.N. „Petru Rareș” Suceava), acest eveniment sportiv a reprezentat debutul de foc prin calitatea practică a responsabilității asumate și îndeplinite cu maximă eficiență. Ca arbitru principal al reuniunii a coordonat integral desfășurarea rundelor fiecărei grupe de vârstă a concurenților sub 8, 10, 12, 14, 18 ani, formând o bună echipă operativă cu arbitrii de sală. Acțiunea s-a bucurat de girul autorității de specialitate, reprezentată prin prezența onorantă a președintelui Asociației Județene de Șah, antrenorul arbitru ing. Marian Culapov. Mulțumirile organizatorilor se îndreaptă spre părinții tuturor concurenților, pentru sprijinul financiar necesar prezenței copiilor, precum și către Școala Generală „Ion Creangă” Suceava și CSM „Rarăul” Câmpulung Moldovenesc, pentru ajutorul logistic acordat, prin împrumutarea garniturilor de șah necesare desfășurării competiției. În cadrul festivității de premiere, câștigătorii locurilor de pe podium au fost răsplătiți cu diplome personalizate, medalii și tricouri. Toți copiii au primit ecusoane tricolor cu numărul avut în concurs, precum și diplomele de participare. Cupele au fost atribuite delegațiilor organizate în funcție de cumulul locurilor câștigate. Lideri, cu punctaj egal, au fost Școala Generală Nr. 3 Suceava și CSM „Rarăul” Câmpulung Moldovenesc. Delegația care a dat dovadă de cel mai frumos și exemplar comportament pe tot parcursul acțiunii a fost desemnată cea de la Școala Costișa. Acțiunea s-a adresat tuturor elevilor iubitori ai sportului minții. Prin nivelul de dificultate atins, tinerii jucători au caracterizat concursul ca fiind de la greu spre mediu, în funcție de va-loarea experienței personale. (ADI PÎRGARU) Rezultatele competiționale Grupa sub 8 ani: Fete 1. Ariana Breșug – Palatul Copiilor Botoșani 2. Sofia Găleanu – CSM „Rarăul” Câmpulung Moldovenesc 3. Valentina Cernovschi – Șc. Gen. Costișa Băieți 1. Edward Pădurariu – GPP „Gulliver” Suceava (micuțul jucător preșcolar fiind și vicecampion al ONSȘ la etapa județeană, printr-o participare de excepție) 2. Bogdan Rusu 3. Robert Thomas Panțiru – elevi ai Șc. Gen. Nr. 3 Suceava Grupa sub 10 ani: Fete 1. Andreea Țuțuianu – CSM „Rarăul” Câmpulung Moldovenesc 2. Maria Ilieș – Șc. Gen. Nr. 3 Suceava 3. Cătălina Frunză – CSM „Rarăul” Câmpulung Moldovenesc Băieți 1. Cezar Trișcă-Vicol 2. Șerban Amișculesei – Palatul Copiilor Botoșani 3. Cristian Băltuță – Șc. Gen. Nr. 9 „Ion Creangă” Suceava Grupa sub 12 ani: Fete 1. Ștefana Oblesniuc – CSM „Rarăul” Câmpulung Moldovenesc 2. Andreea Andrei – Șc. Gen. Nr. 9 „Ion Creangă” Suceava 3. Maria Holuță – CSM „Rarăul” Câmpulung Moldovenesc Băieți 1. Matei Mihăiță Senciuc – Șc. Gen. Nr. 1 Suceava 2. Alexandru Breșug – Palatul Copiilor Botoșani 3. Sebastian Pop – Șc. Gen. Nr. 3 „Mihai Eminescu” Rădăuți Grupa sub 14 ani: Fete 1. Luciana Tcaciuc – CSM „Rarăul” Câmpulung Moldovenesc 2. Geanina Axinte – Palatul Copiilor Botoșani 3. Ancuța Țuțuianu – CSM „Rarăul” Câmpulung Moldovenesc Băieți 1. Andrei Filip 2. Florin Manghiuc (jucători legitimați la Palatul Copiilor Suceava, antrenor Marian Culapov) 3. Sebastian Cioată – toți trei fiind elevi ai Șc. Gen. Nr. 3 Suceava Grupa sub 18 ani: Fete 1. Cătălina Andronache – Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava 2. Georgiana Tcaciuc – CSM „Rarăul” Câmpulung Moldovenesc Băieți 1. Vasile Țîmpău 2. Mihai Sbiera – CSM „Rarăul” Câmpulung Moldovenesc.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI