Manifestarea face parte din proiectul cu același nume inițiat de Consiliul Județean Suceava și desfășurat în parteneriat cu Administrația Regională de Stat din Cernăuți, prin Programul operațional comun România – Ucraina – Republica Moldova. Sunt expuse 40 de costume specifice tuturor raioanelor din regiunea Cernăuți și din zone ale județului Suceava (Dărmănești, Câmpulung, Sadova, Frătăuți, Straja, Cajvana, Sf. Ilie, Dorna, Fălticeni, Bosanci), care fac parte din colecția ucraineanului Mikolai Shribleak. „Expoziția de costume populare a fost deschisă mai întâi la Cernăuți, în perioada 26-28 octombrie 2011. În cadrul acestui proiect se vor mai desfășura seminare pe aceeași temă, atât la Cernăuți, cât și la Suceava, și vor fi tipărite 3000 de monografii în limba română și ucraineană. Aceste costume pe care le vedem aici sunt toate originale și specifice zonelor din care provin. Proiectul contribuie la o mai bună cunoaștere a localităților din cele două țări, la dezvoltarea legăturilor de prietenie dintre județul Suceava și regiunea Cernăuți. În această perioadă, până la 31 ianuarie, Consiliul Județean Suceava și Administrația regională Cernăuți vor mai depune o serie de proiecte comune pentru dezvoltarea în continuare a bunelor relații dintre cele două părți”, a declarat la vernisaj vicepreședintele CJ, Vasile Ilie. Reprezentantul Direcției de Cultură din Cernăuți, Igor Sorocoumov, a spus că „expoziția oferă posibilitatea de a prezenta creațiile strămoșilor noștri” și a transmis „tuturor celor prezenți și celor care vor veni la expoziție să păstreze și să aprecieze cultura strămoșilor noștri și să o transmită generațiilor care vor veni”. Mikolai Shribleak este un pasionat colecționar de obiecte populare încă de la 6 ani, când a avut prima colecție de ouă încondeiate, pasiunea pentru meșteșugurile populare îmbogățindu-se proporțional cu colecția sa, pe parcursul anilor. „De foarte mult timp cooperez cu cei de la Suceava, aici sunt mulți dintre prietenii mei. Sunt bucuros să vă prezint o parte din colecția mea, în momentul de față doar cu acest lucru mă ocup, pentru a arăta tuturor celor care mă știu și cu care vorbesc că nu există un popor fără rădăcini și rădăcinile, în general, se vor usca dacă vom uita identitatea noastră. Cultura din cele două părți este foarte diferită, dar autentică. Această expoziție ne arată și problemele pe care le întâmpinăm de ambele părți ale graniței. Ar trebui dezvoltate aceste meșteșuguri care din păcate se pierd. Sper că această colecție va fi interesantă nu doar pentru meșteșugari, ci și pentru specialiștii care studiază și au un cuvânt de spus în această sferă”, a spus colecționarul. Proiectul a început anul trecut, are o durată de 16 luni și o valoare de 118.000 euro.
Expoziția „Monografia folclorică a ucrainenilor din județul Suceava și a românilor din regiunea Cernăuți”, la Muzeul de Istorie
Costume populare autentice din regiunea Cernăuți și din județul Suceava pot fi admirate, timp de trei zile, în expoziția „Monografia folclorică a ucrainenilor din județul Suceava și a românilor din regiunea Cernăuți”, deschisă ieri la Muzeul de Istorie.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii