„În data de 24.01.2012, la ora 11.48, Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată de Laurențiu P. despre faptul că, pe strada Mihai Viteazul din municipiu, o femeie mai în vârstă fuge după un bărbat și îi cere să-i dea înapoi banii pe care i-a luat”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava. La fața locului s-a deplasat un echipaj de ordine publică care a identificat-o pe Cristina M., de 65 de ani, din comuna Verești, care a declarat că, în jurul orei 10.45, în timp ce se afla în interiorul Policlinicii Suceava, a fost acostată de un bărbat care i-a promis că îi mărește pensia dacă îi dă suma de 140 lei. Femeia a fost de acord; bărbatul a luat banii, după care a dispărut. Ulterior, a fost identificat autorul, în persoana lui Ioan B., de 53 de ani, din municipiul București. Cel în cauză a fost condus la sediul poliției, unde i s-a efectuat un control corporal, iar asupra sa a fost găsită suma de 407,5 lei. Cercetările sunt continuate de lucrătorii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Suceava sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune, cauza urmând a fi soluționată procedural. (M.G.) P.S. Femeie bună, pensia ți-o mărește numai Boc. Eventual Băsescu.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii