Printr-un ordin al MSP apărut în MOF din 4 ianuarie

Spitalele din Gura Humorului, Dorna și cel orășenesc din Siret – încă un an pentru conformare

Spitalele din Gura Humorului, Vatra Dornei și Spitalul Orășenesc Siret, care au fost clasificate anul trecut în categorii cu plan de conformare, au mai primit un răgaz de un an pentru a îndeplini cerințele categoriei respective, printr-un ordin al Ministerului Sănătății apărut recent.
 

Spitalul Gura Humorului

În această situație se află 117 spitale din țară care au fost clasificate în anumite categorii cu plan de conformare, specificându-se că prelungirea termenului s-a acordat numai pe baza unei analize obiective a activității spitalelor respective. Cele trei spitale din județul nostru au primit deja aprobarea de prelungire din partea MSP, iar aceasta este o veste bună pentru ele, întrucât niciunul nu reușise să realizeze, până la 31 decembrie 2011, așa cum stipula legea atunci, planul de conformare impus de minister. „E bine că s-a prelungit cu un an termenul, fiindcă au timp să arate că și-au îndeplinit indicatorii. Spitalul Orășenesc Siret primise aprobare să se transforme în spital de bolnavi cronici și mai avea niște condiții de îndeplinit, spitalul din Humor încă nu îndeplinise condițiile, nici Vatra Dornei”, a declarat șeful DSP Suceava, dr. Ludovic Abiței. El a sfătuit conducerile celor 3 spitale „să n-o lase pe ultima sută de metri” și să îndeplinească la timp condițiile cerute pentru a-și păstra nivelul în care au fost încadrate, respectiv finanțarea corespunzătoare. Ordinul pentru completarea și modificarea Ordinului ministrului sănătății nr. 323/2011 privind aprobarea metodologiei și a criteriilor minime obligatorii pentru clasificarea spitalelor în funcție de competență a apărut în Monitorul Oficial din 4 ianuarie 2012. Conform noilor prevederi, la art. 5 se precizează că „în caz excepțional, motivat obiectiv, Ministerul Sănătății poate aproba clasificarea provizorie, valabilă până la 31 decembrie 2012, pentru un spital care îndeplinește doar parțial criteriile minime obligatorii pentru categoria solicitată, cu condiția prezentării de către unitatea solicitantă a unui plan de conformare cu responsabilități și termene de implementare precis specificate”. Ministerul a modificat și criteriile de clasificare pentru spitalele clinice din centrele universitare Conform noului ordin, managerii spitalelor clasificate cu plan de conformare aprobat au obligația de a raporta trimestrial la DSP gradul de îndeplinire a planului de conformare asumat. Suplimentar prelungirii termenului de încadrare în planurile de conformare, actul normativ mai prevede modificarea criteriilor de clasificare în categoriile I și II a spitalelor clinice aflate în centrele universitare. „În noua formă a actului normativ, spitalele din aceste categorii vor avea obligația de a îndeplini criteriile de clasificare cu excepția asigurării structurii și liniei de gardă aferente pentru 3 specialități, față de două specialități câte erau prevăzute, în situația în care în aceeași localitate, pe o rază de 5 km, există o altă unitate medicală care poate să asigure asistența medicală continuă. Actul normativ stipulează și introducerea responsabilității spitalului de realizare a activității de îndrumare și coordonare metodologică, în conformitate cu metodologia aprobată prin ordin al ministrului sănătății”, a precizat ministerul. Reamintim că, anul trecut, Spitalul Orășenesc Siret a fost încadrat la categoria V, iar spitalele Gura Humorului și Vatra Dornei, la categoria IV, și a primit fiecare o anume finanțare. Dar pentru a și-o păstra și anul acesta trebuia ca fiecare unitate să rezolve până la finele anului trecut planul de conformare impus de minister, altfel riscând diminuarea fondurilor.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI