Odată, la un curs al său, profesorul Matei Cantacuzino – celebru jurist, născut într-o familie care trăise vreo două veacuri la Horodniceni –, a aflat că unul dintre studenții prezenți în amfiteatru era din acel sat; s-a oprit atunci din expunere și, cu privirea dusă, ar fi spus numai atât: ,,Ei, Horodniceni…, Horodniceni!”. Fiecare dintre noi are, astfel, un loc al său în care, pentru el (și, desigur, nu numai pentru el), stăpânește duhul eternității, dă forță, îndeamnă și împuternicește.
Acest duh al eternității sunt sigur că-l însoțește permanent și pe preacuviosul părinte arhimandrit Timotei Aioanei, exarhul cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor și mare ecleziarh al Catedralei Patriarhale, autor al acestui minunat album închinat satului natal Rădășeni, reînviind frânturi din viața mai veche sau mai puțin veche a acestui sat. Un sat a cărui cea mai veche atestare documentară datează din timpul domniei lui Alexandru cel Bun, mai precis în documentul din 16 februarie 1424, sat care în vremea domniei lui Alexandru Lăpușneanu a devenit moșie mănăstirească, iar în vremea domniei lui Ștefan II Tomșa (1611-1615 și 1621-1623) a devenit sat domnesc și unde potrivit tradiției a ctitorit biserica de lemn Sf. Mercurie și Sf. Ecaterina, un monument reprezentativ pentru arhitectura ecleziastică a Moldovei secolului al XVII-lea. ,,Ce mai încoace, încolo, rădășenenii – zice în Chemarea baștinei Grigore Ilisei –, nu doar merarii, ci și aceia care s-au ilustrat cu succes în felurite alte înalte domenii, s-au dovedit spirite creative, fertile.” Autorul albumului, Arhimandrit Timotei Aioanei, Rădășeni o grădină a raiului, București, 2010, pe care îl supunem atenției cititorilor, a adunat firimituri de lumină, de culori, de sunete din amintirile lui. Dar oare nu spune Evanghelistul – cel mai tainic și mai tainic din cei pe care Biserica i-a păstrat pentru învățături – să adunăm ,,firimiturile ce au rămas, ca să nu se piardă ceva” (Ioan, 6, 12)? Această carte care se naște din paginile scrise atât de măiestrit de părintele Timotei Aioanei reînvie firimituri din viața mai veche sau mai puțin veche a Rădășenilor ,,doldora de arome de aristocrație țărănească” (p.9). Albumul, structurat în patru mari capitole, aduce în fața noastră oameni și locuri aflate între livezi nesfârșite – oameni care au trăit demult ori mai trăiesc încă, locuri care s-au prefăcut sau încă au mai rămas neschimbate. Pe unii dintre acești minunați oameni ai Rădășenilor – mai apropiați sau mai depărtați în timp și spațiu –, i-am cunoscut, la rându-mi, ori am avut știri despre existența lor. După o descriere de suflet a satului, descriere făcută în stilul specific părintelui Timotei, în subcapitolul Rădășeni satul aflat între livezi nesfârșite, urmează un consistent spațiu tipografic dedicat istoriei acestui sat, istorie legată de cele două biserici: Biserica Sf. Mercurie și Sf. Ecaterina și Biserica Sf. Apostoli Petru și Pavel. Nu sunt uitate în acest album nici tradițiile de sărbători, tradiții care s-au păstrat în parte până în zilele noastre, atât de frumos prezentate în subcapitolul Lumini pascale. Ne sunt apoi relatate câteva detalii deosebite despre acele Popasuri ale Arhim. Cleopa Ilie în Rădășeni, despre slujbele săvârșite la Rădășeni și despre amintirile pe care le avea părintele Cleopa, cel care spunea că la Rădășeni ,,mesele pentru pomeniri erau mai lungi ca biserica, iar colacul pentru ctitori era mai mare decât roata căruței” (p. 151). Cum este și firesc într-un asemenea album, un loc aparte îl ocupă Oamenii, acei făuritori de istorie, păstrători de tradiții și frumusețe. Albumul se încheie cu însemnări despre Rădășeni, începând cu cele ale lui Mihail Sadoveanu, Aurel George Stino, Nicolae Iorga, George Topârceanu, Grigore Ilisei. După parcurgerea cu atenție a paginilor acestui album apărut în condiții grafice de o eleganță deosebită, simți nevoia să intri în ,,templul Rădășenilor… mirosind a mere, busuioc, suflet bun și osârduitor (Grigore Ilisei). Cu neascunsă melancolie, părintele arhimandrit Timotei Aioanei nu se sfiește să aducă acestui sat mărturia afecțiunii sale, pentru că acest sat este în ce-l privește acea firimitură de eternitate care ne-a fost hărăzită.
Comentarii