Cancerul pulmonar (II)

Simptomatologie Aproximativ o pătrime din totalitatea pacienților nu prezintă simptome sugestive în momentul în care se stabilește diagnosticul de cancer pulmonar. În aceste cazuri, cancerul este diagnosticat prin efectuarea de radiografii sau tomografii computerizate (CT) pentru alte probleme de sănătate.

 

Restul pacienților (3/4) au anumite simptome, chiar dacă unele sunt nespecifice, care îi determină să se adreseze medicului. Simptomele apărute pot fi consecință a tumorii pulmonare primare, care poate determina compresiune locală sau se poate extinde prin metastazare în restul organismului. În anumite cazuri, tumora primară nu are localizare pulmonară, ci aceasta apare secundar, din acest motiv tabloul clinic putând varia foarte mult, de la pacient la pacient. Simptomele cancerului pulmonar sunt clasificate ca fiind simptome induse de tumora primară, induse de invazia loco-regională, apărute prin metastazare sau datorate unei producții hormonale ectopice anormale. Simptomele cancerului pulmonar primar includ: > Tuse: apărută brusc, la un fumător cronic, sau tusea care își modifică principalele caracteristici (dacă devine mai violentă, mai chinuitoare, mai frecventă, dacă își modifică tonalitatea). O tuse ce nu dispare în timp trebuie să fie un semn de alarmă pentru pacient și acesta ar trebui să se prezinte la medic pentru investigarea originii ei; > Hemoptizie (expectorația sangvinolentă sau franc hemoragică) apare la un procent semnificativ din pacienți și poate fi chiar primul simptom sau cel care, prin spectaculozitatea lui, trimite pacientul la un specialist. Cantitatea de sânge expectorat nu este foarte importantă; deci, chiar dacă sunt doar striuri sangvinolente pacientul trebuie să fie alarmat; > Wheezing – apar ca urmare a obstrucții determinate de tumoră sau poate să apară ca urmare a inflamației interstițiale care însoțește evoluția neoplaziei; > Dureri toracice apar la 1/4 din bolnavi. Durerea este adesea cronică, surdă și se localizează difuz, fiind datorată afectării, prin invazie tumorală, a structurilor din jurul plămânilor; > Dispneea poate să fie cauzată de tumora în sine, care prin dimensiunile ei ajunge să realizeze o compresie pe structurile arborelui respirator, însă poate fi cauzată și de revărsatul pleural sau de extinderea și invadarea parenchimului pulmonar, funcționalitatea acestuia fiind compromisă; > Infecții repetate pulmonare și de tract respirator superior, cum ar fi pneumonii sau bronșite, pot reprezenta un semnal de alarmă sugestiv pentru cancerul pulmonar. Un procent relativ crescut din adenocarcinoame sunt localizate periferic, ceea ce se traduce clinic prin apariția, pe lângă simptomele enunțate, și a revărsatului pleural și a durerii toracice foarte intense datorate infiltrării neoplazice a pleurei și a peretelui toracic. Consultarea unui specialist Pacienții sunt sfătuiți să se adreseze unui medic imediat ce observă că prezintă simptome sugestive pentru o afecțiune pulmonară sau respiratorie. Pe fondul unui istorii îndelungate de fumat sau în condițiile în care există alți factori de risc (expunere la azbest sau la radon), prezentarea la medic nu trebuie amânată dacă apare: > Tuse, expectorație sangvinolentă; > Dispnee și wheezing; > Durere toracică persistentă și agravantă; > Scădere ponderală, alterarea stării generale; > Alte simptome și semne care pot fi sugestive pentru complicații sau sindroame paraneoplazice ale cancerului pulmonar. Tratament Majoritatea cancerelor pulmonare nu pot fi vindecate prin tratamentul actual, însă acest fapt este cauzat în principal de descoperirea tardivă a neoplaziei, adesea într-un stadiu depășit. Tratamentul simptomatic și cel paleativ sunt printre singurele modalități terapeutice aplicabile pacienților cu cancer pulmonar in stadii avansate. În alegerea tratamentului trebuie să se țină cont de foarte multe aspecte, în principal de tipul cancerului (cancer cu celule mici sau cancer non-microcelular), de stadiul bolii (TNM) și de rezervele funcționale ale organismului. Stadializarea este foarte importantă, în special în cazul cancerului non-microcelular. Tratamentul poate fi chirurgical, chimiostatic sau prin iradiere și respectă principiile clasice ale tratamentului antitumoral. Tratamentul este multidisciplinar și personalizat pentru fiecare individ în funcție de caracteristicile tumorii (genică, histologică), stadializare și comorbidități, precum și în funcție de dorința pacientului. Ghidurile internaționale recomandă următoarele atitudini terapeutice, în funcție de stadiul cancerului: > Stadiul I: rezecție chirurgicală, terapie adjuvantă (chimio sau/și radio-terapie) și chemoprevenție; > Stadiul II: similar stadiului I (rezecție chirurgicală și terapie adjuvantă); > Stadiul III A: chemoradioterapie de primă intenție și intervenție chirurgicală doar în anumite cazuri, atent selecționate; > Stadiul III B: chemoterapie și măsuri adjuvante care să reducă dimensiunile și să încetinească dezvoltarea tumorii primare; > Stadiul IV: chemoterapie bazată pe cisplatină, rezecție chirurgicală în cazul în care leziunea malignă este unică și este accesibilă rezecției. Prevenție Cancerul pulmonar este o afecțiune care poate fi prevenită, fiind una din puținele neoplazii cu această caracteristică. Peste 85% din totalitatea cancerelor apar la pacienții cu un istoric îndelungat de fumat. De aceea, specialiștii sunt de părere că cea mai bună metodă de a preveni apariția cancerului pulmonar este evitarea fumatului. Fumatul pasiv este și el aproape la fel de periculos. Deoarece fumatul este un viciu ce creează dependență, renunțarea la fumat este greu de realizat. Totuși, campaniile intense antitutun par a fi redus, în ultimii ani, procentul fumătorilor. Medicii, în principal cei de familie, au un rol foarte important în ajutarea fumătorilor să abandoneze acest obicei, deoarece ei sunt cei care vin cel mai frecvent în contact cu indivizii. În prezent sunt disponibile o gamă foarte variată de metode de renunțare la fumat, cele mai eficiente dovedindu-se cele în care terapia de grup este combinată cu utilizarea plasturilor nicotinici și cu modificarea comportamentului. Cele mai importante metode menite să reducă fumatul sunt: > Educarea populației cu privire la pericolele induse de fumat și conștientizarea faptului că aceste pericole sunt reale și că, de foarte mulți ani, cancerul pulmonar se menține în fruntea cauzelor de mortalitate prin malignități; > Înăsprirea legislației care să reglementeze fumatul în spații publice; > Creșterea taxelor pe viciu; > Sfătuirea pacienților în legătură cu metodele eficiente de abandonare a fumatului și integrarea lor în grupuri de sprijin reciproc. Prognostic Prognosticul pacienților diagnosticați cu cancer pulmonar variază în funcție de stadiul în care boala a fost descoperită. Astfel, în stadiul I, speranța de viață la 5 ani este de 75%, în timp ce pentru stadiul III și IV, aceasta este mai mică de 5%. În general, se apreciază că mai puțin de 14% dintre pacienți supraviețuiesc o perioadă medie de 5 ani de la stabilirea diagnosticului. În cazul pacienților cu carcinom non-microcelular diagnosticat în stadiul I și tratat chirurgical, șansele de supraviețuire la 5 ani sunt de 60-70%. Pacienții din stadiul II au o șansă de supraviețuire de 30-40%, în timp ce pacienții din stadiul III A au o șansă de 20%. Dacă neoplazia este neoperabilă și foarte avansată, supraviețuirea este mai redusă, la aproximativ 9 luni. Complicații Cele mai frecvente complicații ale cancerului pulmonar sunt: > Compresia medulară spinală: apărută prin metastaze osoase; > Complicații metabolice: hipercalcemia, hiponatremie; > Complicații terapeutice: neutropenie, hiponatremie sau hipomagneziemie, insuficiență renală, nefrotoxicitate, ototoxicitate, hemoragii recurente. Consiliere psihologică Cancerul pulmonar este o povară. Prognosticul acestuia, de cele mai multe ori atât de rezervat, poate induce pacientului o stare de depresie cronică. Iar, uneori, aceasta se reflectă și asupra prietenilor și familiei. Pacienții cu cancer se întreabă adesea cum acest diagnostic va ajunge să le conducă viața, să le influențeze randamentul la locul de muncă, dar și relațiile cu colegii și prietenii. Anxietatea se combină adesea cu depresia, cele două formând o stare de spirit fluctuantă care poate deveni epuizantă. Sentimentele dominante ajung să fie cele de înfrângere, noncombat, resemnare. Pacienții cu cancer pulmonar simt că viața într-adevăr se termină. Specialiștii nu susțin că discuțiile cu cei dragi sunt leacul universal, dar sunt de părere că ele ajută. Membrii familiei pot fi un adevărat sprijin și încearcă de cele mai multe ori să adopte o atitudine care să încurajeze pacientul. Însă discuțiile pe această temă nu trebuie să pornească de la cei din jur. Dacă este ceva despre care pacientul dorește să discute, el trebuie să fie cel care le inițiază, pentru că altfel poate crede că prietenii încearcă să îi încalce intimitatea. Mulți dintre pacienții diagnosticați cu cancer pulmonar se simt mai bine discutând despre problemele lor cu alți pacienți cu această afecțiune. Se simt mai bine înțeleși, iar cel cu care discută nu este un străin total, ci este cel cu care împarte suferința și boala. În prezent, s-au format foarte multe grupuri de suport, în care pacienții încearcă să se ajute unii pe alții. Astfel de grupuri sunt foarte recomandate, specialiștii găsindu-le într-adevăr practice. (Material furnizat de Liga Română de Cancer)