Oameni fără patrie

Niciodată nu poți să fii trist în prima zi cu ninsoare din an. Te întorci în copilăria ta și existența ta încearcă să devină vis. Se poate întâmpla ca visul să devină realitate. Se poate întâmpla ca unii oameni cărora să le fi făcut bine în viața ta să te numească prost ori să-și râdă de tine pe la spatele tău, crezând că nu ai niciun dram de minte. Adică meritai să fii folosit. În jurul meu văd adesea o haită de animale cu înfățișare de om.

 

Eu le zâmbesc și le spun cuvinte de îmbărbătare. Întotdeauna un om căruia îi întinzi un deget dorește să-i fi dat deja întreaga ta mână. Văd oameni care se comportă de parcă ar fi scăpat direct dintr-o pădure adâncă. Îmi spun atunci că și ei sunt creația lui Dumnezeu, îmi spun că Dumnezeu știe mai bine de unde vin și unde pleacă acești oameni și care este rostul meu în viața lor mult prea mult disperată. Nu mai am timp să judec răutatea umană ori lupta pentru supraviețuire sau neajunsul de a nu avea patria ta. Dumnezeu nu poate fi păcălit prin rugăciuni sau cuvinte frumoase. Dacă faptele tale sunt murdare, smerenia ta de conjunctură nu mai are valoare. Căci noi umblăm adesea cu Dumnezeu pe buze și cu diavolul în inima noastră. Umblăm nemâncați, postind cu strictețe, dar sufletul nostru este pierdut, sufletul nostru nu mai e nicăieri, ura noastră se ascunde tiptil în ungherul minții noastre, ieșind la iveală într-o zi de răscruce. O secundă va trece și vor veni iar sărbătorile, cu zăpadă și lumini multicolore, cu bucuria unică pe care ți-o dă întoarcerea la tradiții. Acum este vremea regăsirii noastre, acum este timpul binelui din noi, al socotelilor făcute pentru dreapta judecată, știind că vei primi cu mâna cu care ai dat. Iar dacă unii te vor numi prost, în definitiv tu ești împăcat cu tine. Nu ai făcut decât ceea ce ți-a dictat conștiința. Nimeni nu are dreptul să-ți mutileze conștiința.