Nici nu s-a încheiat bine ecoul aplauzelor, că principalii politicieni, comunicatori, formatori de opinii, activiști vocali și bătăioși luptau pe toate canalele TV și radio, iar presa și jurnaliștii aflați sub control politic se activaseră ca la comandă. Propaganda politică Tonul l-a dat dl Băsescu. Deși ne-am fi așteptat ca în sfârșit să vină primul ministru cu programele-i grozave de dezvoltare economică și socială sau să se bulucească investitorii în Carpathian Garden, ca să scăpăm de criză, ei bine, nu. Din nou aceeași nesfârșită ofensivă de imagine, aceeași vorbărie despre ce vor face ei. De mâine. Nu vă întrebați unde sunt banii dumneavoastră, ci bucurați-vă de roadele propagandei. De la ele vă vin în cutii poștale sau primiți la intrare în metrou ziare gratuite, semn al lipsei de demnitate jurnalistică de la comanditar până la executant. Și nimeni nu-i întreabă de unde iau banii. TVR încearcă să ne convingă, tot pe bănuțul nostru, că nu există nemulțumiți în România, nici Opoziție adevărată. Continuă în dulcea tradiție: Un partid avem și-o țară… Se mai întâmplă oare în altă parte decât în zonele cu populație majoritar analfabetă? Unde contribuabilii pot fi duși cu zăhărelul? Jucăm după cum ne cântă Nu știu cum s-a ajuns ca un președinte să ne dea iarăși tonul. E suficient să-i asculți primele cuvinte: „am hotărât să…”, „am stabilit că…”, „i-am avertizat că…”, „să spun și Guvernului și Parlamentului să…”, „eu am spus întotdeauna să…”, „după mine…” etc. pentru a înțelege că tot ce se petrece în România n-ar avea loc dacă n-ar fi zis sau permis dl Băsescu. Mai înainte tovarășii se ascundeau după neutrul „noi”. Stăpân pe situație, știutor al modului românesc de reacție, ca să atragă atenția propagandiștilor, a dat deunăzi tonul: „Am stabilit că nu se va merge pe reduceri de pensii sau pe reduceri de salarii anul viitor”. În secundele următoare, nu era vehicul de presă năimită care să nu cadă în extaz, la fel cum nu exista site ori forum unde postacii să nu jubileze la măreața hotărâre, spurcând abraș pe oricine e de altă părere. Dar economia? Doar cu propaganda și prudența, cică economia urcă cu 3%. Pe semestru! Suntem pe drumul cel bun. Din păcate, inițiativele Cotrocenilor legate de tăieri salariale au cauzat grav imaginii prezidențiale și procentelor PDL în sondaje. De aceea, declarația „cu vești bune”. În plus, staff-ul de campanie își va fi dat seama că guvernele Văcăroiu, Ciorbea – Vasile au procedat vulpește, dar inteligent: n-au tăiat salariile, ci au dat drumul inflației, scumpind mereu utilitățile publice: apă, gaz, curent, servicii. Care, la rândul lor, provocau scumpiri în lanț. Și tot așa până la alegeri: odată inflamată spirala scumpirilor, urma o creștere salarială ca să curme nemulțumirile populare. Banii veneau regulat de la tiparniță, dar, până la magazin, se împuținau. Sărăcenii au înțeles târziu cine le umblă la buzunar, inflația sau incompetența diriguitorilor. Istoria se va repeta în 2012? Pe creștere economică și cu inflație sub control? Deja se anunță cu voioșie sindicală, deocamdată de la anul, că tăvălugul scumpirilor o ia iar cu gazul și curentul, apoi cu toate celelalte. Într-o țară democratică, asemenea contradicții flagrante, de nu cumva minciuni, ar fi provocat prăbușirea Executivului. Să fi ajuns cuțitul la os? Se pare că da. Recunoaște și dl președinte că nu mai putem suporta alte tăieri, ceea ce spulberă adevărul mărețelor realizări. O confirmă și guvernanții care aruncă vina pe FMI, Banca Mondială, CE, criza din Grecia, decapitalizarea băncilor și, bineînțeles, pe lenea, lipsa de chef a lucrătorului român. Diriguitorii sunt perfecți. Buba e însă în altă parte: „Senatul s-a compromis în ansamblul lui”, refuzându-i dreptul de a pune pe cine vrea judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, toți cei numiți de altcineva provenind din cumetrii ticăloase. Așa va fi fiind, dar nici cu această măsură economia nu crește, după cum nu crește nici angajând echipe de consultanți electorali străini sau schimbând bordurile o dată pe an.
În contracurent
Să ne bucurăm că există regele Mihai! Nicicând un discurs postdecembrist nu a declanșat atâtea energii! Presa ca presa, caută informație și rating, dar Puterea politică, Guvernul și Președinția au început o ofensivă fără precedent de recuperare a terenului pierdut.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii